În dreptul contemporan se conturează formarea unor reguli referitoare la mişcările de capi- tal, cu alte cuvinte a unui drept internaţional investiţional.
Totalitatea normelor, care reglementează relaţiile economice interstatale privind investiţiile formează dreptul internaţionale investiţional.
Obiectul de reglementare în acest caz sunt investiţiile de orice tip şi în oricare formă (di- recte, de portofoliu, capital creditar)892*, climatul investiţional, regimul întreprinderilor cu capital străin, hîrtiile de valoare, dreptul de proprietate asupra lor, ş.a.
În Carta drepturilor şi îndatoririlor economice ale statelor se conţine precizarea, că fie- care stat are dreptul, decurgând din suveranitatea sa permanentă asupra resurselor naturale şi activităţilor economice, de a reglementa investiţiile străine şi de a exercita autoritatea asupra aces- tor investiţii, în limitele jurisdicţiei sale naţionale, în concordanţă cu legile şi reglementările sale şi în conformitate cu obiectivele şi priorităţile sale naţionale.
Astfel, statul are dreptul exclusiv să autorizeze şi să reglementeze investiţiile străine, iar sta- tul, atunci când interesele lui necesită, poate încuraja investiţiile străine recurgând la legislaţia sa internă sau la convenţii bilaterale, care să stabilească un cadru juridic general al acestora.
Relaţiile investiţionale interstatale se reglementează, de cele mai dese ori, de tratatele bilate- rale, care pot avea denumiri diferite: tratate, convenţii sau acorduri pentru promovarea, protecţia şa garantarea reciprocă a investiţiilor, ş.a.
Între ţările lumii au fost încheiate mai mult de 1330 de astfel de acorduri, fapt care vorbeşte despre o largă răspândire a lor.893 În 1992 BIRD şi FMI au editat o culegere care conţine principa- lele prevederi ale tratatelor investiţionale. De regulă, conţinutul lor cuprinde aşa întrebări ca: sta- bilirea regimului juridic al investiţiilor străine (de cele mai dese ori se acordă regimul naţional); sistemul de protecţie, securitate şi garanţii pentru investiţiile străine; ordinea rezolvării disputelor între investitorul străin şi statul contractant.
Înprezentnuexistăunsistem universalcentralizat carearstabili ordineaefectuării investiţiilor străine. Există însă tendinţe spre crearea unui mecanism multilateral de reguli privind investiţiile străine, în special a unificării regimurilor investiţionale, a universalizării regulilor de accep- tare şi protecţie a investiţiilor străine.894** Tendinţa creării unui mecanism multilateral privind investiţiile îşi găseşte reflectare în crearea diferitor „coduri de conduită” şi altor acte similare. Aşa, de exemplu, este cunoscut Codul liberalizării mişcării capitalurilor adoptat în cadrul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică. Acest Cod este obligatoriu pentru statele membre ale organizaţiei şi constă din trei părţi: obligaţia statelor părţi de a nu introduce noi restricţii referitoare la circulaţia capitalurilor; ordinea notificării în cazurile aplicării măsurilor restrictive (din considerente de securitate); lista operaţiunilor investiţionale care urmează a fi liberalizate. În 1992 BIRD a adoptat „Principiile directoare privind regimul investiţiilor străine”.
Organizaţiei colaborării economice din Asia şi Pacific în 1994 a fost adoptat „Codul benevol” al investiţiilor străine directe, în care sunt formulate următoarele principii investiţionale:
- atitudine nediscriminatorie faţă de ţările donatoare;
- minimalizarea restricţiilor;
- neadmiterea exproprierii fără compensare;
- asigurarea înregistrării şi convertirii;
- înlăturarea barierelor la transferul capitalului;
- excluderea dublei impuneri;
- respectarea de către investitor a normelor şi regulilor de aflare pe teritoriul ţării;
- asigurarea intrării – ieşirii personalului străin;
- rezolvarea diferendelor pe calea negocierilor sau prin arbitraj.
În cadrul CSI în 1993 a fost încheiat Acordul multilateral privind colaborarea în domeniul activităţii investiţionale. Regimul prevăzut în Acord nu se răspândeşte asupra statelor terţe. Părţile îşi acordă reciproc regimul naţional în toată activitatea investiţională, se obligă să colabo- reze în elaborarea şi realizarea politicii investiţionale concordate. Una din direcţiile de colaborare este aproprierea legislaţiei referitoare la activitatea investiţională. Este prevăzut un nivel înalt de protecţie a investiţiilor şi nu numai de naţionalizare. Investitorii au dreptul la despăgubiri, inclu- siv a venitului ratat, pricinuit în rezultatul acţiunilor ilegale a organelor de stat şi a persoanelor cu funcţii de răspundere. Suplimentar a fost adoptată Convenţia privind drepturile investitorilor din 25 martie 1997, care garantează drepturile lor.
Agenţia Multilaterală pentru Garantarea Investiţiilor (AMGI). În octombrie 1985 a fost încheiată Convenţia de la Seul în baza căreia s-a creat Agenţia Multilaterală pentru Garantarea Investiţiilor (AMGI). Principalul scop al Agenţiei este de a oferi un mecanism multilateral de asigurare a investiţiilor, complementar schemelor naţionale, regionale şi private de asigurare a investiţiilor, fiind astfel atenuate temerile privind riscurile necomerciale (interzicerea transfe- rului valutei, naţionalizarea şi alte forme de expropriere, război, revoluţie, dezordine socială pe teritoriul statului).
Agenţia are capacitate juridică internaţională. Din punct de vedere organizatoric Agenţia este în legătură cu BIRD. Membri ale Agenţiei sunt mai mult de 120 de state, numai statele membre ale BIRD. Administrarea Agenţiei este efectuată de Consiliul Guvernatorilor (câte un guvernator şi un locţiitor al guvernatorului de la fiecare stat), Consiliul Administrativ din 12 membri, numiţi de Consiliul Guvernatorilor şi Preşedinte, numit de Consiliul Administrativ pe un termen nede- terminat.
Capitalul social al Agenţiei se repartizează între statele membre grupate în două categorii: statele dezvoltate (60% de capital în sumă) şi ţările în curs de dezvoltare (40% de capital în sumă). Se garantează investiţiile directe a persoanelor fizice şi juridice a statelor din prima categorie pe teritoriul statelor din categoria a doua. Între Agenţie şi statele membre deţinătoare de investiţii se încheie acorduri de protecţie şi garantare a investiţiilor.
Garanţiile se oferă investitorilor privaţi, din aceste considerente Agenţia încheie cu investito- rul privat contractul corespunzător. În cazul apariţiei riscului de asigurare Agenţia plăteşte suma respectivă şi ulterior pretenţiile investitorului privat faţă de statul deţinător de investiţii trec la Agenţie. Neînţelegerea sau disputa între investitorul străin şi statul deţinător de investiţii se transformă în di- ferend internaţional. Merită atenţie faptul că părţi ale diferendului nu sunt două state, dar un stat şi o organizaţie internaţională - Agenţia Multilaterală pentru Garantarea Investiţiilor.
Conform Convenţiei de la Seul AMGI are şi un rol privind normele de fond asupra tra- tamentului investiţiilor. În baza articolului 12 (d) al Convenţiei, Agenţia trebuie, atunci când garantează o investiţie, să se declare satisfăcută în ceea ce priveşte „condiţiile investiţiilor în ţara gazdă, inclusiv disponibilitatea unui tratament corect şi echitabil, precum şi a protecţiei juridice a investiţiilor”.
Naţionalizarea investiţiilor străine. Dreptul internaţional contemporan recunoaşte dreptul statului de a naţionaliza proprietatea străină. Acest drept se bazează pe exercitarea unui atribut al suveranităţii statului – asupra resurselor naturale. În art. 2 din Carta drepturilor şi îndatori- rilor economice ale statelor, consacrat suveranităţii permanente asupra resurselor naturale, s-a precizat că fiecare stat are dreptul de a naţionaliza, expropria sau transfera proprietatea bunurilor străine, în care caz trebuie plătită despăgubirea corespunzătoare de către statul care ia asemenea măsuri, ţinând seama de legile şi de reglementările sale şi de toate împrejurările pe care statul le consideră pertinente. În cazul când problema despăgubirilor dă naştere unui diferend, el va fi re- glementat conform legislaţiei interne a statului naţionalizator, dacă nu s-a căzut de acord, în mod liber şi reciproc, de către toate statele interesate, de a căuta alte mijloace paşnice pe baza egalităţii suverane şi în concordanţă cu principiul liberei alegeri a mijloacelor de soluţionare.
Naţionalizarea, cu toate acestea, nu exclude posibilitatea apariţiei unui diferend între statul naţionalizator şi statul care oferă protecţie diplomatică persoanei fizice sau juridice investitor privind, de exemplu, cuantumul despăgubirilor.
În aşa cazuri, între statele părţi la diferend, poate avea loc recurgerea pe plan internaţional la mijloace paşnice de reglementare a diferendelor.
În cazul naţionalizării urmează să fie luate în consideraţie cerinţe speciale: naţionalizarea nu poate fi arbitrară, ea poate avea loc în situaţii excepţionale, întemeiate pe motive de utilitate publică, în baza legii, cu respectarea principiului nediscriminării; naţionalizarea trebuie să fie însoţită de plata unei compensaţii rapide, efective şi adecvate.
Ca exemplu, în art. 5 al Acordului între Republica Moldova şi Republica Slovacă privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, încheiat la 7 aprilie 2008, sunt prevăzute următoarele: „Investiţiile investitorilor unei Părţi Contractante nu vor fi naţionalizate, expro- priate sau supuse oricăror altor măsuri cu efect echivalent naţionalizării sau exproprierii şi care are drept rezultat un transfer formal de drept sau confiscarea directă (denumită în continuare
„expropriere”) pe teritoriul celeilalte Părţi Contractante, cu excepţia cazurilor când exproprierea se efectuează în scop public şi însoţită de o compensare promptă, adecvată şi efectivă. Expro- prierea urmează să fie efectuată în baza non-discriminatorie, în conformitate şi în baza unor prevederi legale.
Asemenea compensare va totaliza valoarea de piaţă a investiţiilor expropriate la data imediat anterioară exproprierii sau înainte de momentul când exproprierea a fost anunţată sau făcută public cunoscută, în dependenţă de ceea ce se va întâmpla mai curând, va include dobânda comercială utilizată din momentul exproprierii până la data plăţii şi va fi realizată efectiv. Com- pensarea va fi efectuată într-o valută liber convertibilă sau în altă valută, conform înţelegerii din- tre investitor şi Partea Contractantă care achită compensarea respectivă”.895
Republica Moldova a încheiat 40 de acorduri bilaterale privind promovarea şi protecţia investiţiilor străine cu aşa ţări: Turcia, Polonia, Germania, SUA, China, Uzbekistan, Ucraina, Ro- mânia, Olanda, Luxemburg, Belgia, Finlanda, Iran, Ungaria, Rusia, Grecia, ş.a.
Aceste acorduri stabilesc principiile juridice fundamentale, destinate consolidării relaţiilor comerciale între Republica Moldova şi ţările părţi la extinderea dezvoltării şi colaborării comerciale şi economice, la încurajarea şi crearea condiţiilor favorabile pentru investiţiile persoanelor fizice şi juridice ale unei ţări pe teritoriul altei.
În conformitate cu prevederile acestor acorduri părţile contractante şi-au asumat obligaţia să asigure administrarea, menţinerea, utilizarea, deţinerea sau repartiţia pe teritoriul lor a investiţiilor altei părţi contractante, să se abţină de la toate măsurile discriminatorii sau nefonda- te. Părţile contractante vor acorda investiţiilor altei părţi regimul naţional sau al naţiunii celei mai favorizate. Părţile contractante asigură investitorilor transferul, după îndeplinirea obligaţiunilor lor fiscale, fără nici o restricţie, a investiţiilor (a dividendelor, a profitului, a sumelor obţinute în rezultatul vinderii sau lichidării investiţiilor, ş.a.). transferurile vor fi efectuate fără nici o restricţie, într-o valută convertibilă, la preţul aplicat pe piaţă la data efectuării transferului. Aceste prevederi vor fi aplicate, de asemenea, asupra investiţiilor efectuate înaintea datei intrării în vi- goare a acordurilor.
Referitor la investiţiile efectuate până la data expirării acordului, prevederile menţionate vor fi aplicate pentru o perioadă de 10 ani, începând cu data expirării acordului.