Drept

Până la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, dreptul internaţional umanitar nu asigura în mod practic, populaţiei civile o protecţie eficientă în caz de conflict armat din motivul că ea nu era implicată sau afectată direct.

Totuşi primele reguli cu caracter general sunt stipulate în Declaraţia de la Sankt Petersburg din 11 decembrie 1868, care prevedea: „statele trebuie să aibă un singur scop legitim de slăbire a forţelor militare ale inamicului ”, unde poate fi interpretat ca populaţia civilă să se afle la adăpost de efectele directe ale războiului.

Aşadar, violenţa armată nu trebuie folosită decât împotriva celui care o foloseşte, fiind unul din principiile de bază. Populaţia civilă este alcătuită din persoane care nu participă direct la ostilităţile militare şi implicit împotriva sa nu este îngăduit nici un act de război.

Noi reglementări apar în secolul XX în care se interzice de a ataca sau bombarda prin orice mod oraşele, satele, locuinţele sau clădirile care nu sunt apărate.947

Acestea au fost primele şi singurele norme ce reglementau protecţia populaţiei civile până după cel de-al doilea război mondial. Perioada anilor 1939-1945 a demonstrat totala ineficienţă a acestor norme948.

Problema protecţiei populaţiei civile a ridicat-o CICR949 care a adresat o notă cu propunerea ca Societatea Naţiunilor să se preocupe de problemele referitoare la război şi în special de mijloa- cele de-al face mai uman. În acest sens, la cea de-a X-a Conferinţă a CICR, înscrie principiul care “interzice abuzurile autorităţilor de ocupaţie împotriva populaţiei civile, deportarea lor în masă, luarea de ostatici, precum şi orice tratament neomenos”.

După izbucnirea celui de-al doilea război mondial CICR a adresat tuturor statelor un apel solemn, cerându-le să confirme imunitatea generală a populaţiei civile şi să definească obiectivele militare, să renunţe la bombardamente nediscriminant şi să se abţină de la represalii, însă, formal aprobat de 14 state, nu a fost aplicat.

O încercare de abordare a protecţiei populaţiei civile s-a înscris în 1946 prin Statutul Tri- bunalului militar internaţional de la Nürnberg. O serie de acte inumane enumerate  interziceau asasinatele, exterminarea în masă, supunerea la sclavie, deportările, persecuţiile pentru motive politice, rasiale şi religioase ş.a.

La 9 decembrie 1948 se adoptă „Convenţia pentru prevenirea şi reprimarea crimei de geno- cid”, care extinde actele comise atât pe timp de pace, cât şi pe timp de război.

În 1949, la Conferinţa diplomatică de la Geneva, a fost adoptată cea de-a IV-a Convenţie relativă950 privind protecţia persoanelor civile în timp de război951.

După materia pe care o reglementează, dispoziţiile convenţiei se divizează în două mari gru-

pe:

• norme menite să protejeze persoanele civile împotriva abuzurilor puterii de ocupaţie

asemănătoare celor petrecute în cursul celui de-al doilea război mondial;

• norme care protejează persoanele civile împotriva anumitor efecte ale războiului.

Prima grupă de norme este guvernată de principiile privitoare la tratamentul străinilor în timp de pace.

În orice caz, li se vor garanta următoarele drepturi:

• ·vor putea primi ajutoarele individuale sau colective, tratament medical şi spitalizare în egală măsură cu cetăţenii statului respectiv;
• · li se va acorda dreptul să practice cultul lor şi asistenţa spirituală a preoţilor cultului lor;
• ·vor fi scoşi în afara oricărui pericol din zonele sau regiunile unde sunt acţiuni militare;
• ·copiii şi femeile vor fi în special protejaţi împotriva oricărei atingeri a onoarei lor, mai ales contra violului, constrângerii la prostituţie şi la orice atentat la pudoare;
• · copiii sub cincisprezece ani, femeile însărcinate şi mamele cu copii până la 7 ani vor bene- ficia de o protecţie în aceeaşi măsură ca şi cetăţenii statului interesat.

Cea de-a doua categorie de norme înscriu crearea de zone şi localităţi sanitare şi de securita- te952 şi zone neutralizate.953

După adoptarea prezentei Convenţii s-au produs anumite efecte juridice în problema protecţiei populaţiei civile pe timp de război; ea reprezintă primul instrument inspirat din geneza războaielor care consacră protecţia persoanelor civile vulnerabile la acţiunile militare.

Normele în cauză au fost elaborate ca să protejeze persoanele civile, dar nu populaţia în întregul ei, împotriva abuzurilor puterii deţinătoare prin pericole cauzate de bombardamentele aeriene, de noile mijloace şi metode de luptă, apărute în arsenalul statelor etc.

Practica conflictelor ulterioare a demonstrat totuşi neaplicarea unor norme ale convenţiei cu privire la crearea de zone şi localităţi sanitare, precum şi zone neutre.

Protecţia populaţiei civile trebuie să pornească de la situaţiile în care se pot afla acestea, pre- cum şi de la natura pericolelor care o pândeşte şi anume:

1. Când populaţia şi persoanele civile sunt direct expuse operaţiunilor militare pe teritoriul naţional de care aparţin prin bombardamente sau atacuri

2. Când teritoriul naţional este ocupat de trupele inamice şi este supus abuzurilor din partea autorităţilor de ocupaţie prin deportări, internări, luări de ostatici, rele tratamente, represalii ş.a.
3. La începutul ostilităţilor, pe teritoriul inamic autorităţile desfăşoară acţiuni de represalii împotriva turiştilor, rezidenţilor, persoanelor aflate în misiuni, refugiaţilor sau apatrizilor

Dacă o persoană se bucură de protecţia prezentei Convenţii, dar este bănuită legitim de une- le activităţi ce aduc daune securităţii statului, persoana nu va putea să beneficieze de drepturile convenţiei.

În cazul în care o persoană protejată prin Convenţie, este deţinută ca spion sau sabotor împotriva Puterii ocupante, acea persoană va putea să fie lipsită de drepturile de comunicare, prevăzute de Convenţie.954

Va înceta aplicarea Convenţiei la un an de la încheierea generală a operaţiunilor militare, iar în cazul eliberării, repatrierii stabilirea va avea loc după aceste termene.

De la începutul unui conflict, Părţile beligerante şi cele interesate vor putea încheia între ele acorduri955 pentru recunoaşterea zonelor şi a localităţilor pe care le-ar stabili, în acest scop CICR, sunt invitate să-şi ofere bunele lor oficii pentru a înlesni stabilirea acestor zone.

În urma stabilirii zonelor, Părţile vor dispune să pună la adăpost de pericolele luptelor, fără nici o distincţie, următoarele persoane:

• ·răniţi şi bolnavi, combatanţi sau necombatanţi;
• ·persoanele civile care nu participă la ostilităţi şi nu prestează nici o muncă cu caracter mi- litar în aceste zone.

Spitalele civile organizate pentru acordarea de îngrijiri medicale răniţilor, bolnavilor, infir- milor, bătrânilor şi altor categorii de persoane vor beneficia de un document care atestă caracte- rul lor de spital civil. Ele vor fi marcate, dacă sunt autorizate de stat, prin emblema prevăzută de Convenţia II ca în cazul îmbunătăţirii soartei răniţilor şi bolnavilor din forţele armate în campa- nie, ele vor fi perfect vizibile forţelor inamice, în vederea îndepărtării posibilităţii oricărei acţiuni agresive.

Întregpersonalulspitalelorcivile956, inclusivpersonaluldestinatcăutării, ridicării, transportării şi îngrijirii răniţilor şi bolnavilor civili va fi respectat şi protejat.

Toate mijloacele de transport vor fi protejate şi respectate conform prevederilor Convenţiei, ce sunt utilizate de spitalele civile, aceste transporturi vor fi îndrumate cât mai repede posibil, iar statul care autorizează libera lor trecere va avea dreptul să fixeze condiţiile tehnice în care trecerea va fi autorizată.

Persoanele civile aflate pe teritoriul unei Părţi în conflict, vor putea primi sau trimite mem- brilor familiilor lor, oriunde s-ar găsi, veşti cu caracter strict familial957.

Părţile în conflict vor uşura cercetările întreprinse de membrii familiilor lor dispersate de război pentru a relua relaţiile unii cu alţii şi, dacă e posibil, să se întâlnească.

Inovaţia principală a Convenţiei o constituie faptul că în structura dreptului internaţional umanitar aduce o serie de definiţii ale conceptelor fundamentale ca elemente indispensabile şi eficiente protecţiei.

În acest sens CICR a pregătit două proiecte de protocoale adiţionale la Convenţiile de la Ge- neva din 12 august 1949; unul privind protecţia victimelor în conflictele armate internaţionale şi altul-în cele neinternaţionale.

După dezbaterile desfăşurate în patru sesiuni anuale la 8 iunie 1977, a fost adoptat Protocolul I care în titlul IV stabileşte statutul actual al protecţiei populaţiei civile.

Distincţia între persoanele care participă direct la ostilităţi şi cele care nu iau parte nemijlocit la acestea constituie principiul de bază al dreptului internaţional umanitar.

Datorită acestui fapt s-a propus astfel să se excludă din categoria de „populaţie civilă” per- soanele care participă direct la ostilităţi, iar expresia „participare directă la ostilităţi”, acţiune distinctă de „efortul de război”958, presupune comiterea unui act de război, care loveşte în mod concret potenţialul militar al inamicului.

Prin definiţie este considerată civilă orice persoană care nu face parte din forţele armate şi care nu participă direct la ostilităţi.959

În categoria de “civili” sunt incluse toate persoanele aflate pe teritoriul părţilor în conflict    şi nu fac parte din forţele armate, fără a se ţine cont de naţionalitatea acestora. Se mizează pe caracterul lor inofensiv şi, în cazul apariţiei vreunui dubiu, toate persoanele aflate pe teritoriul părţilor în conflict sunt recunoscute civile.

Un alt principiu de bază în protecţia populaţiei civile îl constituie „interzicerea atacării ace- steia”.

Termenul de “atac” înseamnă “a începe o luptă”, “a da primele lovituri”, însă în Protocolul adiţional I al Convenţiei III are un sens mai larg, înglobând toate acţiunile care ar putea afecta populaţia civilă atât pe cale ofensivă cât şi defensivă. Combatanţii sunt obligaţi să se diferenţieze de populaţia civilă atunci când iau parte la un atac sau la o operaţiune militară preliminară unui atac960.

Protocolul adiţional de la Geneva din 1977 a lăsat neelucidate o serie de concepte utilizate cum ar fi: operaţiuni militare, ostilităţi, acte de violenţă ş.a., toate având legături cu protecţia ce se doreşte asigurată populaţiei civile.

Persoanele protejate au dreptul în toate împrejurările la respectarea onoarei, a drepturilor familiale, convingerilor şi practicii religioase, tratare cu omenie şi protejare contra oricărui act de violenţă sau de intimidare, contra insultelor şi curiozităţii publice961.

Conferinţa diplomatică de la Geneva, aplicabilă în conflictele armate, prevede în mod expres o normă cutumiară, conform căreia civilii inofensivi trebuie să beneficieze de o protecţie generală contra pericolelor ostilităţilor.

Protocolul adiţional privind „Protecţia populaţiei civile” (art. 51 din Protocol), consacră printre cele mai importante dispoziţii următoarele:

1. Populaţia civilă şi persoanele civile se bucură de o protecţie generală contra pericolelor ce reies din operaţiile militare, care vor trebui să fie respectate în toate împrejurările.
2. Sunt interzise atacurile sau actele de ameninţare cu violenţă ale căror scop principal este de a răspândi teroarea printre populaţia civilă.
3. Persoanele civile se bucură de protecţia acordată, dar cu excepţia cazurilor în care participă direct la ostilităţi şi numai pe durata acestei participări.
4. Sunt interzise: atacurile fără descriminare prin care se înţeleg:
5. atacuri care nu sunt îndreptate împotriva unui obiectiv militar determinat;
6. atacuri cu mijloace şi metode de luptă ale căror efecte nu pot fi limitate după cum le pres- crie Protocolul adiţional I şi care, în consecinţă, sunt capabile să lovească fără deosebire, obiective militare şi persoane civile sau bunuri cu caracter
7. Vor fi considerate atacuri fără discriminare, următoarele tipuri:
8. bombardarea prin orice metodă sau mijloace utilizate,962 care consideră ca obiectiv militar unic un anumit număr de obiective militare distanţate şi distincte, situate în orice zonă, conţinând o concentrare de persoane civile sau bunuri cu caracter civil;
9. atacuri, prin care se poate incidental cauza rănirea sau pierderi de vieţi omeneşti în rân- dul populaţiei civile, pagube de bunuri cu caracter civil în raport cu avantajul militar concret aşteptat.
10. Acţiuni de represalii sunt interzise împotriva populaţiei civile sau persoanelor
11. Prezenţa sau mişcările populaţiei sau persoanelor civile nu pot fi utilizate în scop de a pune la adăpost anumite puncte sau zone de operaţiune militară, sau să pună obiectivele militare la adăpost de atacuri, sau să se acopere, să favorizeze ori să afecteze operaţiunile

La rândul lor, forţele militare nu trebuie să dirijeze mişcările populaţiei sau persoanelor civile în scopurile sus-menţionate.

În acest sens, Părţile la conflict armat vor lua măsuri de precauţie împotriva efectelor atacu- rilor ce pot surveni:

1. se vor strădui să îndepărteze din vecinătatea obiectivelor militare populaţia şi persoanele civile, precum şi bunurile cu caracter civil ce sunt supuse autorităţii lor;
2. vor evita amplasarea obiectivelor militare în interiorul sau în apropierea zonelor dens po- pulate;
3. vor lua toate măsurile de protecţie ce sunt necesare pentru a proteja împotriva pericolelor ce rezultă din operaţiile militare ce sunt supuse autorităţii

Conflictele armate au pus cu acuitate şi problema protecţiei unor categorii de persoane din rândul populaţiei şi persoanelor civile.

O primă categorie sunt persoanele civile care exercită o funcţie umanitară ca: membrii per- sonalului sanitar civil, membrii personalului protecţiei civile, ai protecţiei bunurilor culturale şi alte persoane care au anumite relaţii de activitate profesională.

A doua categorie sunt persoanele civile, datorită situaţiei lor speciale: vârsta înaintată sau copiii, sexul, starea fizică sau mintală etc.

Scopul acestor reglementări nu este de a înlătura definitiv aceste pericole, fapt absolut impo- sibil, ci de a reduce la minimum riscurile ce se pot răsfrânge asupra acestor categorii.

Se bucură de o protecţie generală contra pericolelor ce rezultă din „operaţiunile militare” în sensul articolului 51 paragraful 1 din Protocol anumite categorii din rândul populaţiei civile.

Conceptul de „operaţiune militară”963 nu este definit în dreptul internaţional umanitar, deşi aproape toate convenţiile care reglementează această materie fac referire la el.

Pericolele care ameninţă populaţia civilă, ca urmare a desfăşurării operaţiunilor militare, sunt multiple, mai ales dacă ţinem seama de faptul că în anumite operaţiuni, atacurile celor trei forţe armate - terestră, aeriană şi navală - sunt combinate.

Măsurile concrete de protecţie pe care trebuie să le ia atât partea care atacă, cât şi cea care se apără, sunt următoarele:

1. Să identifice cu exactitate obiectivele militare pe care doreşte să le atingă. O asemenea îndatorire impune responsabilităţi deosebite pentru combatanţii militari, care trebuie să-şi instruiască trupele în acest
2. Să folosească numai mijloace şi metode de atac strict necesare pentru distrugerea obi- ectivelor militare alese. Această normă are un sens dublu atât pentru atacator, care reduce chel- tuielile pentru armament şi muniţii cât şi pentru partea atacată - o limitare a pierderilor şi dis- trugerilor obiectivelor militare. În consecinţă, părţile trebuie să aibă drept scop în urma acestor măsuri, reducerea la minimum a pierderilor de vieţi omeneşti964.
3. Să nu întreprindă un atac în cazul în care ar ajunge la concluzia că acesta ar putea să producă incidental pierderi de vieţi omeneşti în rândul populaţiei sau persoanelor civile. Sunt interzise numai atacurile intenţionate îndreptate împotriva populaţiei civile, iar cele incidentale nu vizează această îndatorire.965 Dar obligaţia de a întrerupe un atac când ar putea produce inci- dental pierderi de vieţi omeneşti le aparţine atât celor care pregătesc atacul (comandanţii), cât şi celor ce-l execută (soldaţii). În diverse cazuri este posibil să apară elemente noi în timpul lansării atacului, în care trebuie să înceteze atacul sau să nu-l declanşeze.966
4. Să avertizeze în timp util populaţia civilă înainte de declanşarea

Uneori un asemenea avertisment prealabil ar putea compromite un atac, mai ales unul ae- rian, de aceea această îndatorire a fost circumstanţiată, „afară de cazul în care circumstanţele  nu permit aceasta”, iar respectarea ei are efecte benefice, care permite evacuarea sau adăpostirea populaţiei civile sau declararea unor „oraşe deschise”. Avertismentul nu interzice „şireteniile de război”, cu condiţia de a nu înşela populaţia sau persoanele civile pentru a le lipsi de protecţie.

5. De a alege, dintre toate obiectivele militare, pe acelea care vor aduce aceleaşi avantaje mi- litare cu cel mai redus grad de pericol pentru populaţia civilă şi bunurile cu caracter Într-un sistem de obiective militare se pot ataca numai anumite elemente ale lui care duc la paralizarea acestuia.
6. În acţiunile militare navale sau aeriene, să ia aceleaşi măsuri de precauţie pentru protecţia populaţiei civile şi a bunurilor cu caracter

Statutul persoanelor civile, aflate în perioada de conflict armat, în puterea părţii adverse a fost stabilit printr-un şir de reglementări internaţionale967 care, cum s-a constatat din păcate, pre- vederile acestor instrumente n-au fost luate în considerare în cazul mai multor conflicte recente. Întru evitarea acestor situaţii, Conferinţa diplomatică de la Geneva a urmărit să completeze normele enunţate în 1949. Astfel, în Protocolul I au fost adăugate două secţiuni noi, în capitolul IV secţiunea a II-a intitulată: „Ajutoare în favoarea populaţiei civile” şi secţiunea a III-a  „Trata-

mentul persoanelor aflate în puterea unei părţi la conflict”.

Puterea ocupantă va asigura, de asemenea, în întreaga măsură, în afara obligaţiilor enume- rate în articolului 55 al Convenţiei a IV-a, fără nici o diferenţiere cu caracter defavorabil, furniza- rea de îmbrăcăminte, aşternuturi, mijloace de adăpostire şi alte furnituri esenţiale supravieţuirii populaţiei civile pe teritoriul ocupat.

Va beneficia de ajutor populaţia civilă aflată sub controlul inamicului pe un teritoriu ocupat, care este insuficient aprovizionată, fără nici o diferenţiere cu caracter defavorabil, respectând condiţiile acestor acţiuni de asistenţă.

Li se vor acorda prioritate la distribuirea de colete cu ajutoare copiilor, femeilor însărcinate, mamelor care alăptează copii.

Părţile vor autoriza şi facilita trecerea rapidă şi fără pierderi a tuturor trimiterilor; să condiţioneze această autorizare condiţiei ca distribuirea asistenţei să fie efectuată sub controlul la faţa locului a unei puteri protectoare.968

Personalul care participă la acţiunile de ajutorare va trebui să aibă agrementul părţii pe teritoriul căreia îşi exercită activitatea sa, neputând fi limitat sau restrâns decât în caz de necesitate, cu condiţia să nu-şi depăşească misiunile şi să ţină seama de exigenţele securităţii teritoriului respectiv.

În concluzie, aceste amendamente în asistenţa populaţiei civile din teritoriile ocupate s-au extins benefic asupra întregii populaţii, s-au adăugat noi îndatoriri în sarcina părţilor la conflict, acordându-se o protecţie expresă personalului care participă la acţiunile de ajutorare.

În categoria persoanelor foarte vulnerabile în caz de conflict armat femeile şi copiii deţin un loc prioritar969.

Protocolul de la Geneva consacră trei reguli speciale femeilor aflate în puterea inamicului sau pe un teritoriu ocupat.

1. Femeile vor fi protejate în special împotriva violului, constrângerii la prostituţie şi a oricărei forme de atentat la
2. Cu prioritate absolută vor fi examinate cazurile în care sunt femei însărcinate şi mame cu copii mici, care depind de acestea, ce sunt arestate, deţinute sau internate în legătură cu conflictul armat.
3. Femeile însărcinate sau mamele cu copii, ce depind de ele, vor fi exonerate de o pedeapsă cu moartea pentru o infracţiune comisă în legătură cu conflictul armat. O astfel de condamnare la moarte nu va fi executată.

Protecţia copiilor în Protocol are un caracter mai complex, mai larg, decât a fost reglementată în Convenţia a IV-a, prin următoarele reguli sau principii de reglementare:

1. Copiii vor trebui să beneficieze de un regim special şi să fie protejaţi împotriva oricărei forme de atentat la pudoare, li se vor acorda îngrijiri şi ajutor dacă au nevoe, ţinând cont de vârsta lor sau orice alt
2. Copiii sub 15 ani sub nici o formă nu vor fi implicaţi să participe la ostilităţile militare sau să fie recrutaţi sau înrolaţi în forţele
3. În cazurile în care părţile la conflictul armat înrolează copii sub 15 ani devin prizonieri de război, aceştea vor continua să beneficieze de protecţia specială acordată.
4. Dacă copiii sunt arestaţi, deţinuţi sau internaţi în legătură cu conflictul armat, vor fi puşi sub pază în localuri separate de adulţi cu excepţia cazului în care copii sunt cazaţi ca unităţi fa- miliale.970
5. Copiilor care au săvârşit o infracţiune în legătură cu conflictul armat şi sunt condamnaţi la moarte, nu li se aplică pedeapsa dacă nu aveau 18 ani în momentul comiterii infracţiunii.

Este interzisă evacuarea către o ţară străină a copiilor, cu excepţia cazurilor în care acest lucru este necesar pentru protejarea lor de pericolele sau efectele acţiunilor militare sau de tratamentul medical şi numai cu consimţământul în scris al reprezentanţilor lor legali, dacă aceasta este posi- bil.

În cazul copiilor evacuaţi, autorităţile ţării gazdă vor perfecta pentru fiecare copil o fişă însoţită de fotografii pe care o vor trimite Agenţiei Centrale de Depistare a Comitetului Internaţional al Crucii Roşii.971

Localităţile neapărate nu pot fi făcute obiectul unor atacuri în conflictele armate.

Autorităţile vor putea să declare drept localitate neapărată orice loc populat, care se află în apropierea sau în interiorul unei zone în care forţele armate sunt în contact şi care este deschis ocupaţiei şi trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

1. să fie evacuate toate materialele militare şi armamentul împreună cu forţele armate;
2. instabilităţile să nu fie utilizate în scopuri ostile ;
3. să nu se întreprindă nici o activitate în sprijinul operaţiunilor

Forţele care rămân să menţină ordinea publică nu vor fi contra condiţiilor de protecţie.

Declaraţia făcută părţii adverse trebuie să determine şi să indice limitele localităţii neapărate; o dată primită declaraţia, trebuie să se confirme primirea şi localitatea să fie tratată ca una neapărată. Chiar dacă n-au fost respectate toate condiţiile enumerate mai sus, populaţia civilă şi tot res-

tul de persoane civile vor beneficia de protecţia regulilor dreptului internaţional umanitar.