Istoria culturii universale a cunoscut frecvente cazuri de discriminare faţă de unele culturi naţionale, care datorită unor împrejurări mai puţin favorabile, nu şi-au putut afirma peste hotare valorile lor. În unele cazuri, asistăm la transferul ilicit de bunuri culturale, fapt ce a constituit una din cauzele principale ale sărăciei patrimoniului cultural al ţărilor din care provin aceste bunuri şi nu în ultimul rând, la distrugerea iresponsabilă a unor bunuri de o valoare inestimabilă în situaţii de conflict armat1008.
Pe plan internaţional a fost realizat şi se află într-un proces de perfecţionare un sistem de protecţie juridică, constând din norme, organizaţii, organisme şi mecanisme menite să reglemen- teze relaţiile culturale în scopul contracarării pericolelor ce pot fi supuse bunurile culturale.
De-a lungul anilor s-a adoptat un şir de Convenţii cu valoare universală, menite să regle- menteze colaborarea internaţională. Totodată, în cadrul UNESCO au fost elaborate o serie de recomandări1009 privind protecţia bunurilor culturale şi naturale.
Astfel, Convenţia privind protecţia bunurilor culturale1010 în caz de conflict armat divizează bunurile culturale în trei grupe, după genul bunurilor protejate:
- prima categorie o constituie bunurile mobile sau imobile, care prezintă o mare importanţă pentru patrimoniul cultural al popoarelor; cum sunt: monumente de arhitectură, de artă, istorice, religioase sau laice, terenurile arheologice, grupurile de construcţii ce prezintă un interes istoric, artistic sau arheologic, precum şi colecţiile de cărţi ştiinţifice, arhive sau reproducerea acestor bunuri enumerate mai sus;
- edificiile a căror destinaţie principală şi efectivă este de a conserva sau de a expune bunu- rile culturale mobile prezentate în prima categorie, cum sunt: muzeele, marile biblioteci, depo- zitele de arhive, precum şi adăposturile destinate să protejeze în caz de conflict armat bunurile culturale mobile;
- centrele în cuprinsul cărora se află un număr considerabil de bunuri culturale, prevăzute la alineatele precedente, denumite „centre monumentale”1011.
Părţile contractante se obligă să pregătească în timp de pace ocrotirea bunurilor culturale de pe propriul lor teritoriu împotriva oricăror acţiuni posibile ale unui conflict armat. Locurile şi bunurile supuse protecţiei nu vor fi utilizate în scopul care le-ar putea expune distrugerii sau deteriorării în caz de conflict armat sau orice act ostil.
În cazul de ocupare a unui teritoriu, forţele de ocupaţie vor depune toate eforturile să asigure autorităţilor locale naţionale paza şi păstrarea bunurilor culturale, iar dacă autorităţile naţionale a bunurilor culturale nu pot asigura această protecţie, în urma unui anunţ prealabil, vor asigura protecţia.
Spre deosebire de reglementările din 1907, care vizau bunurile culturale sub un dublu cri- teriu, al distincţiei şi al naturii, Convenţia din 1954 le protejează numai în raport de un singur criteriu, şi anume, după importanţa lor pentru patrimoniul popoarelor.
Experţii au constatat că din această enumerare lipsesc stilurile de o frumuseţe naturală, drept motiv pentru care UNESCO în 1972 adoptă o asemenea Convenţie specială.
Războiul va fi purtat veghind la protejarea mediului natural împotriva daunelor întinse de durată şi grave; protecţia include interdicţia de a utiliza metode şi mijloace de luptă care pot să compromită ca urmare sănătatea sau supravieţuirea populaţiei. Orice represalii împotriva bunu- rilor culturale şi împotriva mediului natural sunt interzise1012.
Bunurile culturale, conform dispoziţiei convenţiei, pot fi identificate cu un semn distinctiv, în acest scop părţile se obligă să prevadă în regulamentele sau instrucţiunile pentru uzul trupelor lor, dispoziţii care să asigure respectarea din timp de pace, un spirit de respect faţă de cultură şi debunurile culturale ale tuturor popoarelor1013.
Nu sunt protejate nici localurile de cult, chiar dacă prezintă o importanţă deosebită, întrucât ele lipsesc din enumerare.
Pot beneficia de o protecţie specială un număr restrâns de adăposturi destinate să protejeze bu- nuri culturale mobile în caz de conflict armat, centre monumentale de o importanţă foarte mare1014.
Aceste adăposturi trebuie să întrunească următoarele condiţii:
- să se găsească la o distanţă suficientă de un mare centru industrial sau de orice alt obiect militar important ce prezintă un pericol iminent (de exemplu: un aerodrom, o staţie de radiodi-
fuziune, un stabiliment ce are drept scop apărarea naţională, un port, o staţie de cale ferată de o anumită importanţă sau de o cale de comunicaţie);
- să nu fie folosite în scopuri
Orice adăpost acordat bunurilor culturale mobile poate fi pus sub protecţie specială, indife- rent de locul de amplasare, dacă datorită construcţiei sale nu poate fi afectat de consecinţele sau efectele acţiunilor militare. Un centru monumental este considerat că este utilizat în scopuri mi- litare şi nu va beneficia de protecţie în cazurile în care el este folosit pentru deplasări de personal sau de mijloace militare, activităţi legate direct de operaţiile militare, de cantonare a personalului militar sau de producerea materialelor de război1015.
În cazul în care un bun cultural supus unei protecţii speciale este situat în apropierea unor obiective militare, părţile îşi asumă obligaţia de a nu folosi obiectivul în scopurile militare, dacă este vorba de un port, staţie de cale ferată sau aerodrom, devierea traficului de bunuri sau forţe militare trebuie prevăzută încă din timp de pace.
Protecţia specială se efectuează prin înscrierea lor în „Registrul internaţional al bunurilor culturale sub protecţie specială”.
Înscrierea în Registru poate fi făcută numai în conformitate cu regulamentul de aplicare şi cu dispoziţiile Convenţiei1016.
Responsabil de înregistrare este Directorul general al ONU pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură care va emite copii, pentru părţile implicate în conflictul armat şi secretarului general al ONU.
Părţile se obligă să asigure imunitatea bunurilor culturale ce au fost supuse unei protecţii speciale de orice act de ostilitate faţă de ele şi cu excepţia cazurilor de utilizare a acestor bunuri sau a împrejurimilor lor în scopuri militare, iar în cazul în care sunt violate aceste obligaţii, partea adversă la conflict, va face o somaţie prealabilă de a se pune capăt acestor încălcări într-un termen rezonabil, după care este eliberată, atât timp cât această violare se menţine, de obligaţia ei de a respecta imunitatea bunului cultural.
Retragerea imunităţii se face numai în cazuri excepţionale, determinate de necesităţile mili- tare de neînlăturat. Hotărârea de retragere a imunităţii va fi notificată părţii beligerante şi comi- sarului general pentru bunurile culturale cu suficient timp înainte sau în timpul cel mai scurt cu putinţă.
Bunurile culturale supuse protecţiei speciale vor beneficia şi ele de o semnalizare şi control cu caracter internaţional conform regulamentului de aplicare a convenţiei.
Ori de câte ori va fi necesar, bunurile culturale mobile vor fi transportate şi, la cerere1017, vor fi supuse unei protecţii speciale, iar transportarea se va face sub supravegherea internaţională şi părţile se vor abţine de la orice acte de ostilitate faţă de un transport supus protecţiei.
Dacă transferul este justificat, va fi desemnat un grup de inspectori care va verifica date din cerere şi va însoţi transportul până la locul de destinaţie.
În cazul în care transportarea bunurilor culturale se face către o altă ţară, transportul va fi su- pus şi următoarelor dispoziţii, cu excepţia celor prevăzute în articolul 12 al Convenţiei şi articolul 17 al Regulamentului de aplicare:
- bunurile culturale aflate pe teritoriul unui stat, altul decât cel naţional, acesta din urmă se va considera depozitarul lor şi va asigura o protecţie ca şi pentru propriile sale bunuri culturale;
- bunurile vor fi înapoiate numai după încetarea conflictului, dar nu mai târziu de 6 luni de la data depunerii cererii statului proprietar al bunurilor culturale;
- la transportarea succesivă şi în perioada depozitării, bunurilor culturale pe teritoriul altui stat, vor fi la adăpost de orice măsură de confiscare în care părţile nu vor dispune de
Depozitarul, cu consimţământul prealabil al depunătorului, dacă este posibil, poate să trans- porte bunurile culturale într-o ţară neutră sau terţă, respectând condiţiile prevăzute de Regula- mentul de aplicare, iar statul terţ trebuie să menţioneze acordul favorabil asupra transportului ce se îndreaptă către el.
Nu se va considera a fi o însuşire ilegală a bunurilor culturale dacă partea beligerantă, care se află pe un teritoriu ocupat, le transportă dintr-o zonă în alta, şi are certificat în scris privind necesitatea acestei transportări1018.
Personalului antrenat în protecţia bunurilor culturale, care cade în mâinile Părţii adverse, va trebui să i se permită continuarea exercitării funcţiilor sale1019. Persoanele nu pot fi private fără nuci un motiv de drepturile sale legitime ce decurg din Convenţie.
În urma dezmembrării fostului imperiu sovietic, unde au apărut conflicte armate pe motivul naţionalismului, religiei sau politicii, s-a pus problema protecţiei victimelor conflictelor militare şi, în primul rând, a populaţiei civile din zonele în care se desfăşoară acţiunile militare1020.
Prin aceasta statele şi-au confirmat obligaţiile lor care decurg din normele internaţionale cu privire la drepturile omului. Părţile au facut trimitere la principiile umanitare şi normele Convenţiilor de la Geneva din 1949. Referitor la protecţia victimelor de război şi Protocoalele adiţionale la Convenţii, părţile s-au obligat să colaboreze în baza acordurilor bilaterale, pentru a lua măsuri de preîntâmpinare a încălcării drepturilor omului şi normelor dreptului umanitar, în acele regiuni în care apar conflicte militare.
Părţile care nu participă, sau aderă la normele umanitare internaţionale, vor întreprinde acţiuni de urgentare a procesului în realizarea acestor acorduri. De asemenea, şi-au asumat obligaţiunea de a aduce legislaţia naţională în conformitate cu normele şi principiile dreptului internaţional umanitar al conflictelor armate. Vor adopta şi normele naţionale ce garantează apărarea socială şi repararea pagubelor materiale persoanelor care au suferit în urma conflictelor militare. Totodată îşi vor acorda ajutorul reciproc în scopul apărării drepturilor personale şi ma- teriale a victimelor conflictelor militare.
Părţile acordului au stabilit principiul adoptării măsurilor neamânate în privinţa apărării persoanelor lipsite ilegal de libertate în legătură cu starea de beligeranţă, independent de aceea dacă sunt internate sau reţinute.
În acelaşi fel trebuie întreprinse şi măsurile pentru repatrierea prizonierilor militari şi elibera- rea necondiţionată a ostaticilor. În acest scop este necesar a fi curmată orişice acţiune, care încalcă dreptul internaţional umanitar, de aceea fiecare Parte va întreprinde măsuri eficiente în urmărirea penală şi pedepsirea persoanelor care au organizat, săvârşit sau ordonat să se săvârşească acţiuni, calificate drept crime de război sau infracţiuni contra omenirii conform dreptului internaţional penal sau legislaţiei naţionale.