Scopul protecţiei civile este de a uşura suferinţele şi de a reduce pierderile populaţiei civile în contextul dezvoltării intensive a mijloacelor şi metodelor de purtare a războiului1021.
Protecţia civilă este un subiect nou al dreptului internaţional umanitar, formată dintr-un ansamblu de activităţi precum protecţia contra catastrofelor, servicii de alarmă, autoprotecţia, protecţia bunurilor culturale, construirea de adăposturi, etc. Serviciile de protecţie civilă acţionează atât în timp de pace, cât şi în timp de război.
Problema protecţiei civile a început să se pună în timpul primului război mondial. Ca urmare a uriaşelor pierderi umane şi a distrugerilor masive, în perioada celui de-al doilea război mondial protecţia civile devine o strictă necesitate.
Conceptul de protecţie civilă este formulat pentru prima oară în Convenţia a IV-a de la Geneva din 1949, în articolul 63, însă, destul de confuz. Conform acestor prevederi, organismelor speciale cu caracter nemilitar, care ar avea ca scop să asigure condiţii de existenţă populaţiei civile prin menţinerea serviciilor esenţiale de utilitate publică, prin distribuirea ajutoarelor şi organizarea salvării, trebuie să li se asigure posibilitatea de a-şi desfăşura activitatea în teritoriile ocupate.
Protocolul I de la Geneva din 1977 reglementează în articolele 61-67 problematica protecţiei civile în situaţii de conflict armat. Datorită faptului că sistemul protecţiei civile este foarte diferit de la un stat la altul, prin Protocolul I sau definit funcţiile şi domeniile de aplicare a protecţiei civile. Prin expresia protecţie civilă, conform articolului 61, se înţelege îndeplinirea tuturor sarcinilor umanitare sau a celor mai multe dintre ele, orientate să protejeze populaţia civilă împotriva pericolelor ostilităţilor sau a catastrofelor şi s-o ajute să depăşească efectele lor imediate, asigurând condiţiile necesare supravieţuirii acesteia1022.
De asemenea, în articolul 61, Protocolul enunţă următoarele sarcini ale protecţiei civile: serviciuldealertă; evacuarea; punerealadispoziţieşiorganizareadeadăposturi; aplicareamăsurilor de camuflaj; salvare; servicii sanitare, inclusiv prim ajutor şi asistenţă religioasă; lupta contra focului; reperarea şi semnalizarea zonelor periculoase; decontaminarea şi alte măsuri de protecţie analoage; adăpostirea şi aprovizionarea de urgenţă; ajutor în caz de urgenţă pentru restabilirea şi menţinerea ordinii în zonele sinistrate; restabilirea de urgenţă a serviciilor indispensabile de utilitate publică; servicii funerare de urgenţă; ajutor privind ocrotirea bunurilor esenţiale pentru supravieţuire; activităţi complementare necesare îndeplinirii oricărei sarcini menţionate mai sus, cuprinzând planificarea şi organizarea, dar fără a se limita la acestea.
În scopul exercitării funcţiilor protecţiei civile, statele au creat o varietate de organisme de protecţie civilă, unele numai pentru cazuri de conflict armat, altele şi pentru situaţii de catastrofe. Prin expresia organisme de protecţie civilă, în sensul I Protocol, se înţeleg aşezămintele şi alte unităţi înfiinţate sau autorizate de către autorităţile competente ale părţii în conflict pentru a îndeplini orişice sarcină menţionată şi care sunt în exclusivitate afectate şi utilizate pentru aceste sarcini. Formarea şi dotarea organismelor de protecţie civilă este la latitudinea statelor.
Personalul organismelor de protecţie civilă este reprezentat de persoanele pe care o Parte la conflict le afectează în exclusivitate pentru îndeplinirea sarcinilor menţionate, inclusiv personalul afectat în exclusivitate administraţiei acestor organisme de către autoritatea competentă a acestei părţi.
Apare întrebarea cât de protejate sunt înseşi persoanele care asigură protecţia civilă1023. Pentru a-şi putea îndeplini funcţiile încredinţate, organismele de protecţie civilă, inclusiv personalul care le deserveşte şi materialul din dotare, în baza articolului 62 din Protocolul adiţional I, li se acordă o protecţie generală. De asemenea, protecţie li se acordă şi civililor care, deşi nu aparţin unor organisme civile de protecţie civilă, răspund unui apel al autorităţilor competente şi îndeplinesc, sub controlul lor, sarcini de protecţie civilă.
Persoanele civile care răspund la chemarea organelor competente ale statului, dar care nu fac parte din organisme preexistente, trebuie să li se elibereze o carte de identitate, care să ateste calitatea pe care o au, precum şi semnul protector pe care trebuie să-l poarte pe o brasardă sau pe spate1024.
Clădirile şi materialele utilizate în scop de protecţie civilă, adăposturile destinate populaţiei civile şi bunurile utilizate în scopul protecţiei civile nu pot fi distruse şi nici deturnate de la destinaţia lor, decât de partea cărora acestea aparţin.
Organismele civile de protecţie civilă, în teritoriile ocupate, vor primi de la autorităţi facili- tăţile necesare pentru îndeplinirea sarcinilor lor. Personalul acestora nu trebuie constrâns, în nici o împrejurare, să îndeplinească activităţi care ar împiedica executarea convenabilă a acestor sarcini. Puterea ocupantă nu va putea aduce nici o schimbare structurii sau personalului acestor organisme care ar putea prejudicia îndeplinirea eficace a misiunilor lor. Aceste organisme civile de protecţie civilă nu vor fi obligate să acorde prioritate resortisanţilor sau intereselor acestei propuneri.