Încetarea ostilităţilor şi încetarea stării de beligeranţă cu restabilirea păcii sunt noţiuni juri- dice diferite. Ele se deosebesc:
- prin documentele care le instituie;
- după acţiunea întinsă în timp.
Dacă utilizăm metoda listei de atribute în jurul primului punct, apoi încetarea ostilităţilor militare înscrie:
- încheierea actului de capitulare;
- armistiţiul;
- capitularea necondiţionată;
- acordul tacit;
- actele legislative
După utilizarea aceleiaşi metode, încetarea stării de beligeranţă şi restabilirea păcii, la rândul ei, prevede:
- încheierea tratatului de pace;
În jurul celui de-al doilea punct, încetarea ostilităţilor întotdeauna premerge încetării stării de beligeranţă, adică încheierea tratatelor de pace nu corespunde nici o dată cu încetarea ostilităţilor şi urmează, de obicei, mai târziu.
De rând cu cele menţionate, mai adăugăm că dreptul internaţional umanitar cunoaşte şi cazuri, când încetarea ostilităţilor nu este urmată în general de încheierea tratatelor de pace1025. Ca varietate (temporară sau total desăvârşită) a stopării războiului, încetarea ostilităţilor se realizează prin:
- · instrumente scrise;
- ·acord tacit;
- ·acte legislative interne.
La instrumentele scrise care pun capăt ostilităţilor se referă:
- actul de capitulare;
- armistiţiul.
Pentru prima dată unele aspecte ale actului de capitulare sunt reglementate în cadrul Convenţiei de la Haga (IV) „Cu privire la legile şi obiceiurile războiului terestru” (1907), care atinge „respectarea regulilor onoarei militare şi a condiţiilor convenite”1026.
Cu timpul în setul de atribute şi reglementări din domeniu şi-a făcut apariţia şi o varietate nouă a actului de capitulare, şi anume capitularea necondiţionată. Ea este o formă de încetare a ostilităţilor care se axează în jurul ideii că la sfârşitul ostilităţilor, statele învingătoare nu mai sunt legate de nici un impediment juridic faţă de statele învinse, dacă nu considerăm configuraţia unor condiţii uşor identificabile de ordin moral şi al unui proces de conştiinţă. Acest tip de capitulare este un acord bilateral în aparenţă, conţinând, însă, de facto, recunoaşterea unor condiţii în totalitate definite şi impuse de către învingător celui învins.
Armistiţiul, spre deosebire de actul de capitulare, reprezintă o suspendare convenţională şi temporară a luptelor, având drept scop a reglementa contactele sociale şi relaţiile dintre părţile beligerante de la încetarea ostilităţilor şi până la încheierea păcii sau pe o anumită altă perioadă. El suspendă acţiunile de luptă printr-un acord bilateral semnat de Părţile beligerante. Dacă durata acestuia nu a fost adusă din litera legii şi fixată cu toată responsabilitatea, apoi Părţile în conflict pot relua acţiunile militare oricând, însă cu respectarea obligaţiunii de avertizare prealabilă a inamicului, conform condiţiilor armistiţiului1027. Problema mai este şi că amplitudinea armistiţiilor poate fi locală şi generală, deosebirea dintre forme fiind determinată de teritoriul asupra căruia se produc efectele urmărite fără urme de înşelătorie politico-militară (fie asupra unor sectoare ale frontului sau pe întreg câmpul de luptă). Pe linia dovezilor strânse în această direcţie, tot ele se încheie în formă scrisă, cu notificarea şi încunoştinţarea ulterioară oficială a acestora autorităţilor competente şi trupelor militare, fapt care generează suspendarea la termenul fixat a acţiunilor armate.
Ca modalitate de încetare sau suspendare a ostilităţilor, armistiţiul denotă un şir de efecte juridice:
- încetarea tuturor ostilităţilor (fără a exclude, însă, starea de război);
- repatrierea prizonierilor de război (în cazul încheierii armistiţiilor generale şi definitive)1028;
- aplicarea în continuare, în teritoriile ocupate a reglementărilor referitoare la ocupaţia militară.
Preocuparea noastră pentru o cât mai bună înţelegere, ne obligă să adăugăm că armistiţiile încheiate în baza condiţiilor recunoscute de dreptul internaţional umanitar trebuie respectate în întregime de către state şi de către forţele armate ale acestora, momentul dat urmând a fi adesea supravegheat de anumite comisii mixte specializate sau de diferite organizaţii internaţionale. Insistăm asupra acestui punct pentru a limpezi faptul că încălcarea de către o parte beligerantă a condiţiilor acestei convenţii o eliberează pe cealaltă de obligaţia respectării, ea având uneori chiar şi dreptul de a reîncepe acţiunile militare. Armistiţiile încheiate cu folosirea forţei sau prin ameninţare cu aplicarea acesteia ori cu încălcarea principiilor de drept internaţional sunt recunoscute ca fiind nule1029.
Ostilităţile pot înceta şi în urma unui acord tacit dintre participanţii la lupte. Procedura încetării conflictului armat prin intermediul acestei forme se caracterizează prin simplul motiv că declaraţia unilaterală de încetare a focului adresată de o parte beligerantă este pur şi simplu acceptată, fără careva condiţii, de către cealaltă parte a diferendului. Socotim că e nevoie să mai adăugăm ceva: neajunsul acestei modalităţi de încetare a ostilităţilor se datorează dificultăţilor în determinarea exactă a momentului când încetează starea de război, urmând a se stabili paşii următori pentru a fi înlăturate efectele ei.
Conform doctrinei, de rând cu formele indicate, starea de ostilitate mai poate fi înlăturată şi printr-un şir de acte normative interne: legi, decrete, hotărâri.