În cazul în care o normă de drept internaţional umanitar ar fi încălcată, se pune problema sancţionării nerespectării acesteia. În acest caz caracterul ilicit al faptei se determină prin raportarea conduitei respective la norma de drept internaţional. Un asemenea act de violare a dreptului internaţional antrenează răspunderea internaţională a subiectilor de drept internaţional, fie a statelor, fie a persoanelor fizice care au săvârşit actul material în cauză.
Subiecţii pasivi ai sistemului de reprimare pot fi constituiţi din subiecţii dreptului internaţional
– statele, organizaţiile şi ceilalţi subiecţi de drept internaţional, dar şi din persoane fizice care, după cum se ştie, sunt subiecţi ai dreptului intern. Răspunderea funcţionează însă, diferit, în sensul că nu se aplică acelaşi fel de răspundere, ea nefiind identică pentru toate cazurile. La prima vedere, în timp ce reprimarea infracţiunilor la regulile dreptului internaţional priveşte exclusiv subiecţii acestui drept – deci, în special statele, iar răspunderea acestora poate avea o natură morală, politică şi juridică (cu caracter material), reprimarea de infracţiuni internaţionale, săvârşite de persoanele fizice, subiecţi de drept intern, se prezintă sub formă de răspundere juridică internaţională (penală). În realitate, răspunderea persoanelor fizice are o natură mult mai complexă, care nu poate împinge consecinţele ei până la transformarea acestora în subiecţi de drept internaţional; nu se pot ignora, nici comportamentele care au impus reprimarea unor asemenea fapte şi nici o oarecare detaşare de dreptul intern care are loc, în ceea ce priveşte mecanismul sancţionării; or, acestea au impus sancţionarea, la nivel internaţional, a persoanelor fizice şi nu şi-au propus, nici măcar printr-un reflex, să le confere calitate de subiect de drept internaţional1032.
Prin dispoziţiile speciale ale instrumentelor de drept umanitar, statele se angajează să adopte pe plan naţional măsuri de ordin legislativ şi organizaţional, care urmăresc o corectă şi integrală aplicare a dreptului internaţional umanitar. Aceste măsuri sunt destinate să asigure o protecţie eficace a persoanelor, bunurilor şi locurilor, care nu au o legătură directă cu operaţiunile militare. În acest scop s-a creat un sistem de reprimare a infracţiunilor la normele dreptului internaţional umanitar, cu caracteristici specifice şi cu domeniu propriu de aplicare.
Sistemul de represiune are două componente: una care vizează statele, organizaţiile internaţionale şi indivizii şi alta care vizează numai indivizii. În primul caz este vorba de reprimarea infracţiunilor la regulile dreptului internaţional umanitar, care antrenează răspunderea morală şi materială a statelor şi pe cea penală a persoanelor, care au ordonat sau au executat asemenea crime (crime colective, adică crime contra păcii); cel de al doilea vizează persoanele, indiferent de grad sau funcţie, care au comis crime individuale (crime de război, crime contra umanităţii şi acte de genocid)1033.
Dat fiind faptul că problema reprimării infracţiunilor individuale a fost prezentată în paragraful precedent, în acest paragraf ne vom ocupa numai de problema răspunderii internaţionale a statelor.
Sistemul de reprimare al dreptului internaţional umanitar a fost instituit prin Convenţiile de la Geneva din 12 august 1949 şi Protocolul I adiţional la aceste convenţii, din 8 iunie 1977.
Acest sistem impune trei categorii de obligaţii statelor, şi anume:
- · să incrimineze în legislaţia lor naţională anumite categorii de infracţiuni;
- · să sancţioneze persoanele care comit asemenea infracţiuni;
- · să asigure garanţii de procedură pentru inculpaţi.
Trăsăturile definitorii ale sistemului de reprimare sunt următoarele:
- ·răspunderea penală se pune numai pentru infracţiunile grave la Convenţiile de la Geneva şi la Protocolul adiţional I;
- ·caracterul unitar al sistemului de reprimare (chiar dacă este consacrat în instrumente diferite)1034;
- · sistemul represiv internaţional cuprinde şi dispoziţii privind răspunderea autorilor lor, pedepsele la care se expun, tribunalele competente a-i judeca şi competenţele acestora, precum şi procedurile de urmat.
Responsabilitatea penală a autorilor infracţiunilor grave decurge direct din principiul gene- ral al obligaţiei pe care o are orice individ, de a răspunde de consecinţele unei infracţiuni.
Statele, ca principale subiecte ale dreptului internaţional, sunt cele dintâi răspunzătoare, gravele încălcări ale dreptului umanitar fiind calificate de tratatele internaţionale drept crime, deci violări ale unor obligaţii erga omnes ale statelor1035.
Statele nu răspund penal în sensul strict al acestei forme a răspunderii juridice, ci numai moral, politic şi material.
Răspunderea morală a statelor este o formă a răspunderii internaţionale a statelor, determinată de prejudiciul moral cauzat altui stat printr-o faptă contrară dreptului internaţional. Repararea prejudiciului constă de obicei, într-o satisfacţie sub forma exprimării de scuze datorate de statul autor statului lezat. Prezentarea scuzelor se face, uneori, în cadrul unui anumit ceremonial.
Răspunderea morală se poate concretiza chiar şi prin aplicarea unor sancţiuni funcţionarilor sau cetăţenilor, care au săvârşit fapta, sau în plata unor sume de bani ca despăgubiri punitive1036. Răspunderea morală nu are numai o funcţie reparatorie din punct de vedere moral, ci, prin reafirmarea normelor încălcate, şi o funcţie de promovare a respectării normelor dreptului
internaţional.
Răspunderea politică este o formă a răspunderii internaţionale a statelor, care poate fi angajată pentru actele ilicite de natură a atrage aplicarea unor sancţiuni împotriva statului delincvent.
Asigurarea respectării normelor dreptului internaţional se realizează prin exercitarea constrângerii individuale sau colective de către state, prin aplicarea de măsuri coercitive admise de dreptul internaţional.
Sancţiunile politice se pot materializa în condamnarea şi alte luări de poziţii de dezaprobare, ruperea relaţiilor diplomatice, excluderea dintr-o organizaţie internaţională, întreruperea relaţiilor economice, comerciale, de comunicaţie sub diverse forme, încetarea, totală sau parţială, a tratatelor pentru încălcările lor substanţiale, iar pentru un act de agresiune sau de violare a păcii, statele vor putea folosi forţa armată, în baza rezoluţiei Consiliului de Securitate al ONU1037.
În cazul agresiunii, ca sancţiune poate fi aplicată şi măsura limitării parţiale sau totale a suveranităţii statului agresor1038.
De asemenea, sunt considerate sancţiuni de natură politică şi moţiunile sau rezoluţiile aplicate în cadrul unor organizaţii internaţionale1039.
Răspunderea materială a statelor intervine atunci când un stat reclamă pagube care i s-au cauzat de către un alt stat, fie direct ca urmare a încălcării dreptului internaţional ori a unui angajament contractual, fie când este vorba de o pagubă creată unui cetăţean al său.
Constituie un caz de răspundere materială internaţională orice act de agresiune sau de violare a păcii şi securităţii internaţionale, întrucât, pe lângă măsurile de legitimă apărare ce se întreprind, intervine şi răspunderea materială, care poate consta în compensarea pagubelor pricinuite în timpul conflictului armat1040.
Răspunderea materială incumbă obligaţia de a repara prejudiciul produs, reparaţie ce se poate face atât pe calea restituirii cât şi prin plata unei despăgubiri.
Restituirea constă în readucerea lucrurilor la situaţia preexistentă producerii actului ilicit1041. Este o formă de reparare în natură, prin restituirea bunurilor sau valorilor preluate, ori prin înlocuirea acestora cu bunuri similare.
Despăgubirea se angajează atunci când reparaţia în natură, prin restituire, nu mai este posibilă. Ea se concretizează printr-o despăgubire bănească justă. De regulă, despăgubirile în urma unui conflict armat sunt stabilite prin tratatele de pace1042.
Despăgubirea are un caracter compensator şi nu represiv, având drept scop reintegrarea victimei într-o situaţie echivalentă celei existente anterior producerii pagubei. Despăgubirea poate consta dintr-o sumă reprezentând echivalentul unui bun concret de care a fost păgubit statul respectiv, fie dintr-o sumă calculată arbitrar prin evaluarea globală a diverselor elemente constitutive ale prejudiciului produs.
Dreptul internaţional admite şi cauze care înlătură răspunderea internaţională, însă în afară de cazurile actelor de agresiune, crimelor contra păcii, crimelor de război sau crimelor contra umanităţii.