În principiu, procedura jurisdicţională variază în dependenţă de fiecare jurisdicţie în parte. Ea este reglementată de actul constitutiv al jurisdicţiei şi de regulamentul său interior. Cu toate acestea, jurisdicţiile pot fi grupate în 4 categorii principale cărora le este specifică o procedură similară: arbitrajul internaţional, jurisdicţia internaţională care are competenţa examinării sesizărilor individuale, jurisdicţie interstatală şi jurisdicţia internaţională penală.
Dat fiind faptul că procedura diverselor jurisdicţii a fost deja examinată cu diferite oca- zii pe parcursul acestei lucrări (soluţionarea diferendelor maritime, mecanisme de protecţie a drepturilor omului, drept internaţional penal), în cele ce urmează vom generaliza procedura jurisdicţională raportată la jurisdicţia interstatală.
În mod normal o jurisdicţie internaţională dispune de o procedură ordinară a instanţei (asu- pra fondului) şi poate recurge la proceduri incidente. Procedură ordinară presupune câteva etape în mare parte inspirate din procedura internă:
- Introducerea în instanţă. În cazul unei jurisdicţii permanente sesizarea instanţei are loc printr-un act unilateral din partea reclamantului, care îmbracă forma unei cerere contra recla- matului sau prin notificarea compromisului dintre părţi. Potrivit art.40 din Statutul CIJ, cererea sau notificarea sunt adresate grefierului, care trebuie să le comunice imediat tuturor interesaţilor. Cererea sau notificarea trebuie să indice expres obiectul diferendului şi părţile.
- Dueluljurisdicţional. Dinmomentulsesizării, jurisdicţiaaplicăprincipiul contradictorialităţii şi părţilor li se asigură o egalitate procesuală. Orice document adus în faţă tribunalului de către o parte este transmis celeilalte părţi pentru replică. Părţile sunt reprezentate în faţa jurisdicţiilor internaţionale de către agenţii lor, care pot fi asistaţi de consilieri sau avocaţi1214. De regulă, proce- dura contencioasă cuprinde 2 faze: scrisă şi orală. Faza scrisă constă din memorii, contra memo- rii, observaţii, comentarii, replici, duplici, comunicate de către părţi jurisdicţiei, iar cea verbală presupune audierea martorilor, experţilor, pledoariile agenţilor guvernamentali şi a altor per- soane solicitate de Pentru efectuarea oricărei anchete tribunalul poate solicita de la părţi orice probă. Audierile sunt publice şi conduse de preşedinte, dacă altceva nu prevede statutul tribunalului. Cu ocazia fiecărei audieri se întocmeşte un proces-verbal de către grefier. Numai după epuizarea fazei de judecată, adică după examinarea minuţioasă şi multilaterală a tuturor materialelor prezentate de părţi, aprecierea probelor, audierea părţilor şi celorlalţi participanţi la proces, tribunalul se retrage în camera de consiliu pentru deliberare, adoptând o hotărâre pe care apoi o face publică prin pronunţare.
- Afară de procedura ordinară, jurisdicţia internaţională realizează acţiuni procesuale în ca- drul procedurilor incidente. Acestea sunt complementare procedurii de bază şi de fapt, în mare măsură, contribuie fie la buna ei derulare, fie la menţinerea unei ordini juridice provizorii până la decizia finală. Tribunalul internaţional recurge la procedura incidentă în 3 situaţii, în cazul:
- Adoptarea hotărârii. Deliberările sunt secrete şi supuse unor reguli specifice fiecărui tribu- nal, destinate să degajeze un enunţ legal. Scopul lor este de a oferi fiecărui judecător posibilitatea să contribuie direct la procesul adoptării opiniei colegiale a tribunalului. Astfel, deliberările în ca- drul CIJ, de obicei, durează trei luni şi cuprind mai multe faze. Deliberările anterioare pronunţării deciziei au şi ele un caracter secret, în Camera de Consiliu, unde nu intră decât judecătorii şi grefierul. Pe baza unei ordonanţe special date, Curtea, conform Regulamentului, poate încuviinţa şi prezenţa altor persoane. La această fază, Preşedintele CIJ prezintă celorlalţi membri ai com- pletului un proiect, unde sunt menţionate problemele importante în legătură cu care trebuie să se pronunţe Curtea. Acesta este discutat şi comentat de către membrii completului în timpul deliberărilor iniţiale, în cadrul căreia fiecare judecător îşi expune punctul personal de vedere. Ulterior, judecătorii pot în decursul a câtorva săptămâni să pregătească fiecare o notă scrisă, în care să-şi exprime punctul său de vedere asupra chestiunilor trasate în proiectul prezentat de Preşedinte1215. De regulă hotărârile tribunalului sunt luate cu majoritatea de voturi, iar în caz de paritate votul preşedintelui prevalează1216. Fiecare judecător participant la deliberări poate să anexeze o opinie separată concordantă sau disidentă.
- Intervenţiei terţilor. Dreptul contenciosului internaţional recunoaşte terţilor, care justifică un interes de ordin juridic, dreptul de intervenţie în cadrul unui proces jurisdicţional care opune două alte părţi1217. În acest sens, terţul adresează o cerere tribunalului în care aduce argumen- tele ce justifică interesul său în cadrul procedurii declanşate. În fine, tribunalul este acela care autorizează această intervenţie. În caz de acceptare a terţului, el nu devine parte la proces, dar îşi prezintă observaţiile sale şi hotărârea tribunalului în partea ce vizează interpretarea unui tratat la care este parte terţul, îi va fi opozabilă1218.
- Excepţiilor preliminare. O excepţie preliminară este o obiecţie în adresa jurisdicţiei tribuna- lului scopul căreia este de a împiedica examinarea în fond a cauzei1219. Utilizarea ei este frecventă în cazul când tribunalul este sesizat unilateral printr-o Acest mijloc este o primă reacţie de apărare din partea reclamatului care obiectează contra competenţei contencioase a tribunalului. În cadrul acestei proceduri este examinată admisibilitatea cererii reclamantului, în special dacă sunt respectate condiţiile de competenţă: ratione materiae, personae, loci şi temporis.
- Măsurilor conservatorii. În principiu, introducerea unei cereri în instanţa internaţională nu are efect suspensiv. Deoarece procedurile jurisdicţionale sunt destul de lungi, mai ales atunci când sunt întârziate de examinarea excepţiilor preliminare, tribunalul poate decide, la cererea unei părţi, ordonarea măsurilor conservatorii1220. Cu toate acestea, luarea unei astfel de decizie nu constituie o practică frecventă, pentru că ar însemna suspendarea acţiunii care a condus la apariţia diferendului, ceea ce ar însemna o avantajare provizorie a unei părţi în diferend1221.