Activitatea operaţiunilor de menţinere a păcii este reglementată de o serie de rezoluţii adop- tate de Adunarea Generală în baza Cartei ONU. Adunarea Generală în mod regulat examinează chestiuni legate de operaţiunile de menţinere a păcii.1297 În rezoluţiile sale se menţionează că activitatea pacificatoare a ONU, chemată să aducă părţile în diferend la un acord, este o funcţie importantă a organizaţiei. Ea contribuie la reglementarea politică a diferendului, însă nu o subs- tituie. Aceasta este o dispoziţie principială, care se referă la competenţa tuturor organelor ONU. Subliniind principala răspundere a Consiliului de Securitate pentru menţinerea păcii, rezoluţiile susţin că Carta ONU a înzestrat şi „Adunarea Generală cu funcţii şi atribuţii în această sferă şi Adunarea, în particular, poate recomanda în conformitate cu articolele corespunzătoare ale capitolului VII a Cartei ONU principii şi orientări de realizare a operaţiunilor pacificatoare” (rezoluţia 49/37 din 9 decembrie 1994). În anul 1994 Adunarea Generală a aprobat proiectul Convenţiei privind securitatea personalului Naţiunilor Unite precum şi a celui asociat. Necesita- tea acestei convenţii este dictată de numărul mare de victime, care le suportă forţele pacificatoare. Timp de 45 ani cît este realizată misiunea în Israel au fost omorâte 39 persoane. Timp de doi ani numărul victimelor forţelor ONU în Somalia a depăşit 130 persoane. La personalul ONU se referă persoanele, îndreptate de către Secretarul General în calitate de membri a contingente- lor poliţieneşti, militare sau civile, care participă în operaţiunile ONU. Prin operaţiunile ONU subînţelegem operaţiunile, întreprinse de organul competent al ONU în conformitate cu Carta şi realizate sub conducerea şi controlul Organizaţiei în două cazuri:
- când sunt realizate în scopul menţinerii sau restabilirii păcii şi securităţii internaţionale;
- când Consiliul de Securitate sau Adunarea Generală au declarat că există o ameninţare serioasă la securitatea personalului participant la operaţiune. În acest caz sunt realizate operaţiuni umanitare şi nu militare.1298
Convenţia face deosebire între operaţiunile pacificatoare şi operaţiunile, ce prezintă măsuri coercitive în conformitate cu capitolul VII din Cartă. Ea nu se aplică faţă de personalul, implicat în acţiunile militare contre forţelor armate organizate, cărui i se aplică dreptul internaţional umanitar. Totodată aceasta nu înseamnă că personalul pacificator este exceptat de acţiunea acestui drept. În convenţie se conţine prevederea că nici o dispoziţie din ea nu aduce atingerea aplicabilităţii dreptului internaţional umanitar faţă de personalul ONU, antrenat în operaţiunile sale sau obligaţiei acestui personal să respecte acest drept (art.20). Personalul ONU este obligat să respecte legile şi hotărârile statului de şedere şi a statului de tranzit; să se abţină de acţiuni incompatibille cu caracterul imparţial şi internaţional al obligaţiunilor lor.1299
După cum cunoaştem, Consiliul de Securitate este în drept să aplice forţa armată pentru reali- zarea deciziilor sale cu privire la înlăturarea ameninţărilor la pace sau orice încălcare a ei. Aceasta este constrângerea militară. Ea se poate exprima prin participarea în lupte, prin separarea forţată a beligeranţilor etc. Dispoziţiile respective ale Cartei ONU au un important rol preventiv, însă în practică ele nu au fost realizate. Spre deosebire de acestea, operaţiunile de menţinere a păcii presu- pun operaţiunile forţelor armate fără aplicarea armelor, cu excepţia cazurilor de legitimă apărare, realizate cu acordul părţilor beligerante şi destinate pentru urmărirea asupra respectării acordu- lui de armistiţiu. Scopul lor este susţinerea eforturilor diplomatice pentru soluţionarea politică a diferendului. Forţele pacificatoare ale ONU sunt caracterizate prin următoarele trăsături:
- personalul lor este pus la dispoziţie şi echipat de către statele membre;
- forţele pacificatoare sunt aplicate la decizia Consiliului de Securitate şi în limitele acestei decizii;
- forţele pacificatoare acţionează sub egida ONU;
- forţele pacificatoare sunt folosite cu prezenţa dorinţei părţilor în diferend de a-l înceta;
- forţele pacificatoare se supun Secretarului General al ONU.1300
- Acţiunile contingentelor armate sub egida ONU sunt realizate imparţial fără a avea loc o imixtiune în afacerile interne ale părţilor implicate în diferend1301
Forţele pacificatoare au fost aplicate deja în 1948.
După cum am menţionat mai sus, potrivit articolului 39 din Cartă, Consiliul de Securitate, constatând existenţa unei ameninţări împotriva păcii, a unei încălcări a păcii sau a unui act de agresiune, va face recomandări ori va hotărî ce măsuri să fie luate, în conformitate cu articolele 41 şi 42 pentru menţinerea sau restabilirea păcii şi securităţii internaţionale. Pe acest temei juridic ONU efectuează operaţiuni de menţinere a păcii, ce au caracterul de sancţiuni aplicabile statelor care prin acţiunile lor ameninţă pacea şi securitatea internaţională.1302
Totodată sistemul prevăzut de Carta ONU s-a dovedit a avea deficienţe serioase, cum este utilizarea dreptului de veto. În anul 1956 în timpul crizei de Suez, acţiunea Consiliului de Securi- tate a fost paralizată de un veto dublu: francez şi englez. Adunarea Generală atunci a fost sesizată în virtutea rezoluţiei 377 (V) şi ea a recomandat încetarea focului. Franţa şi Marea Britanie au cerut atunci ca o forţă internaţională să fie plasată între Egipt şi Israel. În temeiul unei propuneri parvenită din partea Canadei, Adunarea Generală prin rezoluţia 998 din 4 noiembrie 1956 a creat FUNU (Forţele de Urgenţă a Naţiunilor Unite).1303
În calitate de operaţiuni prevăzute în capitolul VII al Cartei ONU, operaţiunile de menţinere a păcii sunt acţiuni colective care sunt decise şi realizate de către organele ONU. Acestea sunt acţiuni operaţionale care plasează contingente (forţe armate sau observatori) furnizate de statele membre şi care se află sub comandamentul statului major al Naţiunilor Unite.
Spre deosebire de sistemul prevăzut de Cartă, operaţiunile de menţinere a păcii nu prezintă un caracter coercitiv, cu alte cuvinte misiunea lor este doar de a se interpune între beligeranţi, însă fără a persecuta agresorul. Această misiune este strict definită de organul care creează operaţiunea de menţinere a păcii. În orice situaţie nu are loc desemnarea agresorului, ci recunoaşterea mai multor părţi implicate în conflict.1304
În situaţiile în care Consiliul de Securitate nu este în stare să adopte o decizie, Adunarea Generală poate în virtutea rezoluţiei 377 (V) să creeze o nouă forţă de intervenţie, iar Consiliul de Securitate nu mai este unicul organ capabil să acţioneze. Este necesar de asemenea să subli- niem că acordul dintre statele interesate este indispensabil pentru trimiterea contingentelor. Prin urmare, acest sistem este relativ „consensual”, spre deosebire de cel prevăzut în Cartă.
În prezent în lume sunt realizate şaisprezece operaţiuni de menţinere a păcii. Teoretic, operaţiunile de menţinere a păcii sunt măsuri temporare, realizate în aşteptarea unei reglementări politice a diferendului, justificând prin aceasta crearea lor. În practică atunci când această regle- mentare politică întârzie, operaţiunea durează la nesfârşit cum este cazul UNFICYP (Cipru) al cărei mandat este re înnoit în mod regulat începând cu anul 1964. Multiplicarea conflictelor şi în special celor interstatale au crescut considerabil numărul operaţiunilor. Finisarea antagonis- melor dintre Est şi Vest de asemenea a permis terminarea utilizării sistematice a dreptului de veto în cadrul Consiliului de Securitate. Sarcinile înscrise căştilor albastre şi băştilor albastre s-au diversificat, trecând de la misiunea clasică de intervenţie la misiuni de supraveghere a alegerilor, precum şi la însărcinări umanitare.
Odată cu încetarea „războiului rece” şi a bipolarităţii, Consiliul de Securitate a devenit un factor important în luarea de măsuri cu caracter militar. Consensul politic între membrii Consi- liului de Securitate a avut ca rezultat recurgerea, pentru prima dată în istoria ONU la utilizarea directă şi sistematică a ansamblului prevederilor Cartei în scopul de a pune capăt folosirii forţei şi ameninţării cu forţa. Astfel, în rezoluţiile nr. 660 din 2 august 1990 şi nr.661 din 6 august 1990 privind agresiunea Irakului împotriva Kuwaitului, agresiunea şi agresorul sunt identificate, iar în rezoluţia nr.662 din 9 august 1990 este respinsă orice valoare juridică a anexiunii Kuwaitului de către Irak, declarată nulă. Irakul a acceptat toate condiţiile puse în Rezoluţia nr. 687 din 3 aprilie 1991, pentru intrarea în vigoare a încetării focului. Rezoluţiile nr. 661 şi 662 prevăd şi măsuri de embargo.
Numeroasele succese ale operaţiunilor de menţinere a păcii (de exemplu cea din Timor în anul 1999) nu ne fac totuşi să uităm şi importantele eşecuri cum a fost cel al FORPRONU în fosta Iugoslavie unde imposibilitatea căştilor albastre de a interveni a fost demonstrată prin luarea lor ca ostatici, sau insuccesul MONUOR în Ruanda, care nu a putut împiedica un genocid previzibil.1305 În anul 1992 Consiliul de Securitate a cerut Secretarului General să elaboreze un raport şi recomandări pentru a permite o mai mare eficacitate a ONU în domeniul menţinerii şi restabilirii păcii. Acest studiu este „Agenda pentru pace”, completat în anul 1995 cu un supliment. Agenda defineşte un anumit număr de concepte şi le dezvoltă din nou, plecând de la funcţiile ONU în domeniul menţinerii păcii. Aceste concepte sunt: „diplomaţia preventivă”, care consistă în împie- dicarea naşterii sau răspândirii diferendelor interstatale, „restabilirea păcii” care trebuie să permită apropierea părţilor în diferend, „menţinerea păcii” care constă în menţinerea unei prezenţe a forţelor Naţiunilor Unite pe teren. În sfârşit un nou concept, cel de „consolidare a păcii” trebuie să permită evitarea unei reînceperi a ostilităţilor, în special prin reconstruirea structurilor distruse.1306
Printre operaţiunile de menţinere a păcii realizate de ONU se numără: operaţiunile desfăşurate în Cipru în 1964, cele desfăşurate în urma „războiului din octombrie” din 1973 în Orientul Mijlo- ciu (în Sinai şi Golan), în 1978 în Liban, în 1988 prin grupul de observatori militari pentru Iran şi Irak. În Cambodgia, cu începere din 1991 şi în fosta Iugoslavie (Croaţia), începând cu martie 1992, au fost folosite, cu amploare deosebită, operaţiunile de menţinere a păcii.1307