Din mijloacele jurisdicţionale fac parte:
- arbitrajul internaţional (instanţă ad-hoc sau şi permanentă);
- instanţele de judecată internaţionale permanente (Curtea Internaţională de Justiţie, Tribu- nalul Internaţional pentru Dreptul Mării).
Atât în cazul arbitrajului internaţional, cât şi al justiţiei internaţionale, diferendul se rezolvă prin hotărârea unui organ (arbitral sau judecătoresc) căruia părţile îi supun diferendul şi se angajează să accepte şi să execute hotărârea, care este obligatorie numai pentru părţile în cauză.
Arbitrajul internaţional. Arbitrajul internaţional îşi începe originile încă din antichitate. În evul mediu rolul de arbitri îl jucau Papa şi Imperatorul German. Practica arbitrală modernă şi-a luat începuturile în secolul al XIX-lea, pe parcursul căruia au fost instituite mai mult de 60 de Arbitraje. În 1899 a fost formată Curtea Permanentă de Arbitraj, cu sediul la Haga. Potrivit preve- derilor art. 37 al Convenţiei de la Haga din 1907, diferendele de ordin juridic, în special în ches- tiunile de interpretare sau aplicare a convenţiilor internaţionale, necesită să fie soluţionate prin recurgerea la arbitraj. În perioada 1902 – 2002 Curtea Permanentă de Arbitraj a examinat mai mult de 40 diferende între state (spre exemplu, diferendul Norvegia-Suedia privind frontierele maritime (1908-1909); diferendul SUA - Marea Britania, privind pescuitul în Oceanul Atlantic (1909-1910), ş.a.). În calitate de comisie internaţională de conciliere Curtea Permanentă de Ar- bitraj a examinat 3 diferende.
De menţionat, că Curtea Permanentă de Arbitraj nu funcţionează ca organ de jurisdicţie internaţională permanentă în adevăratul sens al cuvântului, ci doar ca organ, care propune o listă a arbitrilor, formată de statele membre la Convenţia de la Haga din 1907 (câte 4 arbitri de la fiecare stat membru), din care statele în diferend îşi aleg arbitrii.1388
Arbitrajul internaţional prezintă anumite caractere specifice, care îl individualizează în sis- temul de mijloace de soluţionare paşnică a diferendelor internaţionale. Astfel, părţile convin să supună un diferend arbitrajului, fie pe calea: unui acord denumit compromis; unei clauze compro- misorii incluse în anumite tratate; unui tratat general de arbitraj permanent.
Acordurile de arbitraj au ca obiect litigiul concret ce s-a ivit între părţi şi în accst sens: definesc litigiul; desemnează organul arbitral şi îi stabilesc competenţa; fixează regulile de procedură.
De obicei, se aplică regulile dreptului internaţional şi principiile echităţii. O sentinţă arbitrală poate fi lovită de nulitate pentru vicii cum sunt:
- depăşirea competenţelor de către arbitrii;
- pronunţarea sentinţei sub influenţa constrângerii;
- compunerea organului arbitral a fost nereglementară.1389
Justiţia internaţională. Prima instanţă internaţională a fost Curtea Permanentă de Justiţie Internaţională (CPJI), creată în 1920. A funcţionat independent de Liga Naţiunilor. Curtea a exa- minat 65 de cauze şi a emis şi avize consultative.
Odată cu crearea O.N.U. s-a instituit şi Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ), ca organ principal la O.N.U., alcătuită din 15 judecători, aleşi pentru o perioadă de 9 ani, cu dreptul de a fi realeşi. Nu se admite, ca în componenţa CIJ să fie doi cetăţeni ai unui stat. Judecătorii sunt aleşi de către Adunarea Generală a ONU şi Consiliul de Securitate al ONU, din listele formate de către grupurile naţionale ale Curţii Permanente de Arbitraj. Statele membre ale ONU, însă care nu sunt reprezentate în Cur- tea Permanentă de Arbitraj, îşi înaintează candidaturile prin intermediul grupurilor naţionale de specialişti în domeniul dreptului internaţional şi guvernelor acestor state.1390
Ratione personae C.I.J. poate judeca numai diferendele între state. Ea nu poate fi sesizată de persoane fizice sau juridice şi nici de organizaţii internaţionale. Jurisdicţia C.LJ. este facultativă, exceptând unele cazuri. Competenţa Curţii are un dublu aspect: jurisdicţională (contencioasă) şi consultativă (emite avize).
Ratione materie. Competenţa Curţii priveşte cauzele cu care este sesizată de state. Potrivit art. 36 (2) din Statut, statele pot recunoaşte competenţa obligatorie a Curţii pentru diferende cu ca- racter juridic, şi anume: a) interpretarea unui tratat; b) orice problemă de drept internaţional; c) existenţa oricărui fapt care, dacă ar fi stabilit, ar constitui încălcarea unei obligaţii internaţionale;
- natura sau întinderea reparaţiei datorate pentru încălcarea unei obligaţii internaţionale.1391
În perioada 1946-2000, Curtea a fost sesizată de către state cu 119 cauze, a emis 23 de avize şi 200 de ordonanţe procedurale. Cauzele sau referit la: răspunderea statelor, protecţia diplomatică, delimitarea frontierelor maritime; dreptul de azil, luarea de ostatici, drepturi economice etc.
Câteva exemple de cauze soluţionate de CIJ:
- În 1973-1974 CIJ a examinat cazul Australia şi Noua Zeelandă împotriva Franţei, privitor la interzicerea testărilor nucleare efectuate de către Franţa în Oceanul Pacific. În legătură cu faptul, că Franţa a încetat testările nucleare în zonă, CIJ a încetat examinarea cazului;
În 1979-1980 CIJ a examinat cazul SUA împotriva Iranului, privitor la luarea ostaticilor în incinta Ambasadei SUA la Teheran în noiembrie 1979. CIJ a decis, ca Guvernul Iranului să elibe- reze imediat tot personalul Ambasadei reţinut nelegitim şi de a transmite acest personal statului acreditant;
- În 1986 CIJ a decis, ca Guvernul SUA să înceteze imediat blocada militară a porturilor Ni- caragua, calificînd aceste accţiuni ale SUA ca fiind nelegale;
În 1999 CIJ a soluţionat diferendul de frontieră între Botswana şi Namibia, privitor la insula Kasichili/Sedudu de pe râul Cobe. CIJ a decis, că insula aparţine Botswanei, iar Namibia a decla- rat că recunoaşte decizia CIJ şi această decizie este obligatorie.
Tribunalul Internaţional pentru Dreptul Mării a fost instituit conform prevederilor stipulate în anexa IV la Convenţia ONU pentru dreptul mării din 1982. Sediul Tribunalului – Hamburg.
Tribunalul este format din 21 judecători, specialişti cu conotaţie şi autoritate internaţională, aleşi de către Adunarea generală a statelor membre la Convenţie, pe o perioadă de 9 ani, cu dreptul de a fi realeşi. Pe parcursul îndeplinirii funcţiilor sale, judecătorii se bucură de de privi- legii şi imunităţi diplomatice. Hotărârile Tribunalului sunt obligatorii pentru statele membre la Convenţie.1392
Curtea Europeană pentru Drepturile Omului este unicul organ de jurisdicţie internaţională a Consiliului Europei, instituit în conformitate cu prevederile Convenţiei cu privire la drepturile şi libertăţile omului din 1950. Curtea este formată din 45 judecători, inclusiv din partea Repu- blicii Moldova. Judecătorii sunt aleşi de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei din lista formată de statele membre (fiecare stat propune câte 3 candidaturi, din care minimum 2 trebuie să fie cetăţeni ai statului respectiv).Judecătorii sunt aleşi pentru o perioadă de 6 ani şi pot fi realeşi. Ratione personae competenţa acestei instanţe este deschisă nu numai statelor si altor subiecte de drept internaţional, dar şi persoanelor fizice şi sau persoanelor juridice, iar jurisdicţia ei este obligatorie.1393