Raffaele Garofalo a dat numele ştiinţei criminologice, dobândind primatul elaborării termenilor şi al constatărilor în practică. Formularea şi precizarea conceptului nu presupune şi relevarea integrală, definitivă a obiectului ştiinţei criminologice. Însă, în opinia noastră, contribuţia exclusivă a lui Garofalo trebuie privită ca o identificare şi adaptare a terminologiei la actele şi faptele considerate infracţiuni. Elaborarea unor categorii socio-juridice de către corifeii precriminologiei (Beccaria, Lombroso şi Ferri), a determinat identificarea parţială, a elementelor împrumutate de criminologie, din ştiinţa dreptului penal. Garofalo a inventat denumirea, metodele şi principiile care aveau să sugereze identificarea ştiinţei criminologice, eveniment deosebit pentru spiritul şi cultura umană. Raportul dintre comportamentul criminalului şi actul de constrângere adoptat de autorităţi reprezenta un fenomen care interesa doar dreptul penal şi procedura penală. Momentul fundamentării criminologiei este reprezentat de publicarea, în anul 1880, de către R. Garofalo a monografiei intitulată „Criminologie”, republicată în anul 1885. Se trece astfel, de la gândirea generalizată despre crimă şi criminal, la gândirea distinctă, fondată de criminologie. Garofalo a atribuit criminologiei domeniul, structura, principiile, regulile şi termenii. Raţiunea indica faptul că, în cercetarea crimei şi a criminalului, trebuia să se instituie un tip special de structură şi ordine criminologică, sui generis, care impunea interpretarea unei discipline noi, separate de analiza existentă în dreptul penal şi în procedura penală. Având un domeniu separat, în cadrul studiilor care analizaseră criminalitatea şi, cu toate că, Beccaria, Lombroso şi Ferri propuseseră reguli şi metode de verificare inedite, revine lui Garofalo meritul de a defini noul domeniu de cercetare ştiinţifică.
Opiniile, privind crima şi criminalul, enunţate anterior elaborării criminologiei, nu au stabilizat structura ştiinţei, aceasta fiind pusă în valoare de Garofalo. Criminologia a devenit un domeniu separat, prin stabilizarea, structurarea şi definirea fenomenului criminal. Criminologia a apărut din necesitatea obiectivă de cunoaştere a crimei şi criminalului, a ordonării, normării, restrângerii, particularizării, diferenţierii şi definirii sistemului propriu de valori. Garofalo a structurat constatările antropologilor şi sociologilor, deoarece nu erau ordonate într-un sistem, finalizând domeniul criminologiei. Garofalo a fost conştient de rolul său în delimitarea noului domeniu, în identificarea deosebirilor existente între criminologie, antropologie şi sociologie. Principala distincţie existentă între criminologie, antropologie şi dreptul penal este dată de necesităţile sociale, care condiţionează specificitatea fiecărui domeniu de cercetare şi de activitate practică.