Victimologia reprezintă ştiinţa care analizează comportamentul şi personalitatea victimei[1] raportată la consecinţele directe ale actului agresional. Victimologia relevă cauzalitatea şi efectele agresiunii asupra victimei, ordinea în care se produc actele agresionale și se determină lezarea intereselor victimei, identificate prin legătura de cauzalitate şi efectul victimal. Posibilitatea determinării actelor agresionale relevă identitatea manifestărilor victimale, evoluţia singulară a acestora şi efectul social al victimizării. Concordanţa dintre agresivitate şi victimizare reprezintă un corelativ pentru evaluarea agresiunii și a efectului victimal. Modul în care victima percepe, înţelege, acceptă sau respinge violenţa actului agresiv are valoare pentru stabilirea lanţului cauzelor şi efectelor fenomenului victimal. Expunerea exactă a laturilor şi elementelor actului agresional, a efectelor acestuia asupra victimei reprezintă forme specifice de definire a victimologiei. Guglielmo Gulotta precizează că orice act agresional produce multiple efecte victimogene, astfel că, prin victimologie se asigură „studiul victimei unui delict, al personalitătii sale, al caracteristicilor biologice, psihologice, morale şi socio-culturale, al relaţiilor sale cu delincventul şi al relaţiilor pe care le-a jucat geneza delictului”.[2]
Delictul se prezintă ca un ansamblu de acte care se integrează în diverse aspecte comportamentale, participând dinamic la dereglări ale nivelului macro şi micro social, impunând intervenţia sistemului social. E.A. Fatah consideră că victimologia are ca obiect „elaborarea printr-un studiu aprofundat al victimei, al unui ansamblu de reguli generale, de principii comune şi de un alt tip de cunoştinţe, putând contribui la dezvoltarea, evoluţia şi progresul fenomenului criminal, al procesului criminogen, al personalităţii şi caracterului periculos al delincventului”[3]. Agresiunea prezintă o anumită evoluţie care modifică în mod semnificativ comportamentul şi opţiunile victimei, contribuind fundamental la modificări în psihicul şi raţiunea acesteia. Agresiunea devine reprezentarea unui comportament particular care, în realizarea unui interes individual, determină agresorul să justifice folosirea agresiunii (fizice sau psihice), ca fenomen al voinţei, al culturii sau al întâmplării. În acest mod, se explică necesitatea studierii agresiunii de două ştiinţe diferite: agresologia (ştiinţa studiului fenomenului agresional, a personalităţii agresorului) şi victimologia (ştiinţa studiului comportamentului şi personalităţii victimei). Victimologia prezintă condiţia victimei situată în mediul social, starea psiho-fizică de vătămare (proporţională cu intensitatea actului agresional), interacţiunea dintre factorii victimă-agresor şi societate, stabilind prin aplicarea măsurilor terapeutico-sociale, reducerea sau anularea fenomenului victimal.
Obiectul victimologiei este reprezentat de tulburările psiho-fizice (cu excepţia celor de tip maladiv), efecte ale actului agresiv care dereglează în mod direct echilibrul dinamic (biologic şi psihologic) al victimei. Analiza victimologică se referă la situaţiile în care agresorul are capacitatea de comportare neafectată de boli, în sensul că este conştient şi responsabil de actul agresiv produs, dovedeşte o corectă autopercepţie, o atitudine de relaţionare socială, de rezolvare corespunzătoare a conflictelor[4]. Raporturile victimei cu agresorul dobândesc nuanţe secundare, rămânând neschimbate sub aspect social, în sensul că efectul victimizării se produce chiar dacă nu este accentuat şi urmărit de victimă. Obiectul victimologiei, parte a domeniului criminalităţii „cuprinde consecinţele de orice fel produse de criminalitate şi suportate de societate, de populaţie şi de victimele infracţiunilor sau fenomenelor, de permutare a raportului dintre agresor şi victimă, precum şi a intervenţiei sociale pentru restabilirea ordinii”.
Obiectivul anchetei victimologice este acela de a reconstitui trăirile victimei, procesul de producere şi de recuperare a victimizării, acţiunile agresionale şi condiţiile producerii acestora. Esenţialul determinării victimizării constă în faptul că aceasta derivă din voinţa şi înclinaţiile agresorului, contrare regulilor morale şi a celor sociale. Acţiunea agresională este acţiunea negativă a cărei cauzalitate interesează ştiinţa agresologiei dar şi mobilul acţiunilor acesteia. Conceptul de victimologie defineşte acţiunile victimei ca unic mod de reparare, de recuperare a intereselor individuale, regulile şi principiile comportamentale adoptate de victimă, actele de voinţă, simţămintele, constrângerea şi fundamentele morale, dificultăţile de adaptare, sinteza cauzalităţii agresionale, conexiunile în acţiunile agresivo-victimale. Actul trăirii victimizării determină cunoaşterea obiectivă a efectului victimal, cât şi a actelor de reglare a interacţiunilor, victimă-mediul social. Conceptele de agresologie şi victimologie nu sunt percepute separat, întrucât cauzele agresionale şi efectele victimale sunt inseparabile (cauza agresională aparţinând şi fundamentului victimal), ordinea şi înlăturarea acestor fenomene fiind dependente de variabilitatea actelor individuale exercitate de participanţi, precum şi de afectivitatea trăirii acestora. J.A.R. Calderon defineşte victimologia ca disciplina care, în explicarea cauzelor agresionale, studiază victima fără a planifica şi a realiza o politică a victimei[5]. Conceptul de victimologie (dependent de noţiunile şi instituţiile celorlalte ştiinţe sociale) va trebui să fie aplicat domeniului biologic, psihologic şi social al victimei. Obiectul victimologiei va trebui să se refere la „relaţiile dintre victimă-criminal, profilul prezenței victimei, relaţia cu societatea, comportarea victimelor, prevenirea victimală, criminalul în calitate de victimă[6], indemnizarea (despăgubirea) victimei, victimele delictelor determinate. În acest mod se apreciază că prin definirea victimologiei, a relaţiilor cu alte ramuri ale ştiinţelor sociale se instituie „politica de prevenire eficace”. Victimologia trebuie să dețină un sistem de concepte, de principii, de reguli pentru a se apăra drepturile victimei, din care să decurgă măsurile de natura social-morală şi juridică, pentru a se restabili situaţia anterioară producerii agresivităţii, întrucât orice agresiune este negativă în sensul că destabilizează o relaţie socială, indiferent de motivaţia agresională, raportul de vătămare generând suprimarea voinţei de acţiune sau de gândire a victimei. Manifestarea atitudinii agresionale indiferent dacă unul dintre participanţii raportului de agresivitate şi-a manifestat sau nu conştient riscul de a fi vătămat, reprezintă delimitarea sferei conceptului de victimă, indiferent de calitatea intervenţiei victimei precum şi de motivaţia acestei intervenţii. Raportul agresional constituie un act social, empiric, care prezintă o multitudine de cauze astfel încât cele care interesează victimologia trebuie să reprezinte, legătura cauzală dintre actul agresional şi efectul victimal. Gradul inferior agresivităţii, regularitatea producerii victimizării, calitatea intervenţiei victimei în raportul agresional reprezintă caracteristicii specifice ale raportului victimal sau cauze care să califice existenţa sau inexistenţa conceptului de victimă. Fiecare comportament agresiv sau atitudine agresională care produce evenimentul victimal (cu efectele sale traumatizante, interiorizate sau exteriorizate) are scopul de a neglija regula comportamentală a victimei, de a o înfrânge. Victimizarea inevitabilă în raportul obiectiv de agresivitate este rezultatul atât al factorilor obiectivi cât şi al factorilor subiectivi care, într-o formă generală, stabilesc comportamentul individual al agresorului. Agresivitatea determină forma exterioară de manifestare a gândirii şi acţiunii individului a cărui libertate este limitată de adoptarea atitudinii faţă de victimă (având un caracter temporar) şi în consecinţă, de a-şi proteja interesul individual. Comportarea agresorului va produce adaptări dirijate într-un sens agresional, determinat de gândirea şi afectivitatea individuală, acţiunea fiind influenţată de necesitatea împlinirii unui scop (actele îndeplinite prezumând o participare conştientă, care, oricât ar părea de instabilă se adaptează constant la toate variaţiile de mediu).
Există o anumită superficialitate în determinarea structurii cauzale, a identificării coeficienţilor de victimizare, prin raportarea la un ansamblu de structuri mai vaste, dependente de agresiune: grupul, banda, mulţimea, masele în cadrul cărora fiecare individ va fi influenţat de relaţia specială cu socialul, de scopul iniţial care a determinat agresiunea[7]. Actele agresionale sunt în mod fundamental acte sociale, procesul producerii depinzând de semnificaţia scopului şi mobilul acestora. Orice agresiune are un scop (chiar dacă nu va fi declarat) care urmăreşte schimbarea unor atitudini (comportamente), aprecieri faţă de persoana agresorului sau a victimei. Modul de realizare a agresiunii depinde de trăsăturile de personalitate ale agresorului cât şi ale victimei, de caracteristicile individuale, de aptitudinea infractorului de a-şi schimba comportamentul potrivit circumstanţelor. Obiectul victimologiei apare ca fiind reprezentat de actul obiectiv care constituie fenomenul de apărare şi ripostă la agresiune, consecinţele psiho-fizico-obiective suportate de victimă, acţiunea de recuperare socială a victimei precum şi activitatea de prevenţie a victimizării. Reglarea funcţiilor generale ale organismului uman este dependentă de unele categorii de excitaţii, ceea ce face ca actul agresional, conduita individului agresiv să formeze obiectul agresologiei, iar viaţa psihică, evoluţia ulterioară, consecinţele şi semnificaţia actului agresiv pentru victimă să reprezinte obiectul victimologiei. J.A.R. Calderon[8], pornind de la premisa că victimologia analizează starea persoanelor care au suferit „un comportament antisocial”, a centrat studiile asupra profilului victimelor, participarea lor la actul criminal, intenţionalitatea, responsabilitatea, necesitatea de a-i despăgubi şi a-i trata, relaţia victimă-agresor şi societate-victime. Comportamentul victimei, ca obiect al victimologiei există în două variante: prima, agresor-victimă, urmărindu-se conduita individuală a acestor factori (acţiunile-inacţiunile exercitate) în urma procesului psihic individual privind agresivitatea cât şi victimizarea; secunda, victimă-societate, nuanţându-se sincronizarea manifestărilor de apărare-recuperare socială, dezdăunarea legală şi adoptarea măsurilor de prevenţie generală şi specială a victimei. Latura bio-psihică a raportului victimal, în ambele ipostaze, are un caracter social, fenomenul agresional fiind interpretat ca un întreg, ca o structură, prin raportarea la determinismul biopsihic şi social-istoric determinat. Dacă agresologia are drept obiectiv fundamental identificarea, transformarea şi educarea agresorului, victimologia va evalua intercondiţionarea şi interdependenţa relaţiilor agresor-victimă-societate, în cadrul raporturilor interumane generale. Personalitatea victimei, structura şi dinamica acesteia evidenţiază inteligibilitatea raportului cu agresorul precum şi intenţionalitatea unor victime (care nu va fi ignorată). Praxisul individual agresional se fundamentează pe acte antisociale (nedescoperite sau nepedepsite), pe intenţionalitatea acestora, iar atitudinea semnificativă a victimei se prezintă dispersată într-o multitudine nedefinită de efecte victimale. Percepţia efectelor victimizării este legată de acţiunea agresională. de credinţa, judecata şi experienţa psihosocială a victimei (de atracţia sau antagonismul victimei faţă de actul agresional impus).[9]
Victimizarea poate fi definită prin modul în care se modifică relaţia agresor-victimă-socius (reprezentat de mediul instituţionalizat), relaţie care sub aspectul duratei poate deveni permanentă sau nepermanentă. Actul agresional are o semnificaţie deosebită, atât din cauza impactului psihologic asupra victimei cât şi a modelării conştiinţei acesteia. Scindarea dintre scopul agresional (uneori motivat de provocare) şi scopul etic al oricărei acţiuni umane (uneori motivat de trebuinţe, interese antisociale) este determinată de caracterul (individualitatea) agresorului şi de personalitatea victimei. Totodată, în planul general al victimizării, legătura între actul agresional şi rezultatul acestuia poate fi înlăturată prin stabilirea raportului de cauzalitate, când modelul explicativ al agresiunii nu se regăseşte în efectul victimal (fiind considerat un nonsens) astfel încât efectul dăunător, deşi nu se integrează în circumstanţele agresiunii (ca sinteză a dimensiunilor fizice, morale, socio-culturale) se poate considera că este determinat de agresiune. Fenomenul victimal multidimensional, nefiind doar fizic, domină planul juridic, moral, religios, economic, socio-cultural al victimei, în toate sensurile, actul agresional total interesând ansamblul sistemului social, deoarece este pluridimensional, astfel încât agresologia, prin studiul în perspectiva totalităţii sectorului social, relevă sensul fiecărei agresiuni (semnificaţia de ansamblu a acesteia), gradul de determinare a raportului cu efectul victimal. Natura agresiunii, derivând din raportul agresor-mediu social (acţiunile umane şi trăsăturile conştiinţei individuale), va subordona existenţa victimei la nivelul emoţiilor, atitudinilor, trăirilor şi chiar a criteriilor raţionale. Victimologia elucidează înţelesul, funcţiile, identifică şi caracterizează raporturile şi deosebirile care există între aceste noţiuni. Agresorul justifică actul agresional particular doar prin referirea la condiţiile concrete din care agresiunea ar putea proveni şi prin derivarea din alţi factori, evitând explicarea principiului agresional, criteriilor care au declanşat actul voliţional individual, regulile producerii acestuia. Comportamentul complex al victimei, tipurile de acţiuni, acte, situaţii care au produs efectul victimal, particularităţile dependente de cauze psihosociale multiple, vor fi esenţialmente informative privitor la specificul agresiunii, la atributele moral-volitive ale victimei, la regulile de comportare (de un anumit tip) ale victimei, la consecinţele directe sau doar intenţionate ale victimizării. Chiar dacă actul agresiv nu pare inteligibil pentru victimă, acesta va fi adecvat, prin finalitatea sa (efectul dăunător) cu condiţia unică să producă vătămarea diverselor interese ale victimei. Actul agresiv, în diversitatea formelor şi contextelor sale constă şi în executarea unui singur act victimal (care poate fi rezultatul unui context particular de împrejurări). Actele victimale simple trebuie să reprezinte elemente prejudiciabile, identificate prin cunoaşterea imediată, definită de intensitatea şi întinderea actului agresional. Actul victimal poate să fie vag, de aceea trebuie adoptate reguli explicite privind tipurile de structuri victimale, statutul de victimă şi raportul cu agresorul.
[1] I. Tănăsescu, B. Florescu, Victima şi agresorul, Ed. INS, 1994, p. 192.
[2] G. Gulotta, La Victima, Milan Giuffre Editore, 1976. p. 9; J.A. Reyes Calderon în ”La victimologie”, consideră că „rolul jucat într-un act criminal de subiectul pasiv începe să fie studiat prin citirea criminologiei; unii dintre ei cred că acest studiu ar putea da naştere la o ştiinţă nouă victimologia”.
[3] E.A. Fatah, Victima este vinovată?
[4] M. Lăzărescu, D, Ogodescu, Îndreptar de psihiatrie, Ed. Helicon, Timişoara, 1995, p. 21.
[5] J. Adolfe Preyed Calderon, La victimologie, p. 18.
[6] Ibidem.
[7] I. Tănăsescu, B. Florescu, op. cit., p. 268-281.
[8] J.A.R. Calderon, op. cit., consideră că „dacă marii criminali trec, în posteritate, nimeni nu-şi mai aminteşte de victime, ca revanşă”.
[9] J.A.R. Calderon, op. cit. Într-un sens larg, există întotdeauna victimă când un act antisocial s-a comis.