Piaţa serviciilor este formată din cele laturi corelative: cererea şi oferta. Ea reprezintă deci, sfera economică în care nevoile de consum pentru servicii apar sub forma cererii, iar producţia sub forma ofertei şi din confruntarea celor două laturi se finalizează tranzacţii prin intermediul actelor de vânzare-cumpărare.
Astfel, piaţa este locul abstract unde se întâlnesc agenţii economic; ea asigură compatibilitatea acţiunilor lor şi le dă informaţiile necesare definirii proiectelor.
Din punct de vedere conceptual nu există deosebiri între piaţa bunurilor şi ce a serviciilor.
De asemenea, ca şi în cazul pieţei bunurilor şi în cazul serviciilor există piaţa potenţială şi piaţa reală (efectivă), piaţa internă şi internaţională (mondială), piaţa producătorilor (vânzătorilor) şi piaţa consumatorilor (cumpărătorilor), piaţa nouă, de testare etc.
Structura pieţei serviciilor poate fi cercetată şi după tipul serviciilor care fac obiectul vânzării-cumpărării, criteriu după care putem deosebi, de exemplu: piaţa serviciilor pentru întreprindere respectiv piaţa serviciilor pentru populaţie, pieţe care la rândul lor se subdivid pe categorii, grupe şi clase de servicii (cum ar fi: piaţa serviciilor de cercetare-dezvoltare, piaţa serviciilor de turism etc.).
Comensurarea indicatorilor prin care se exprimă dimensiunile şi dinamica pieţei este mai dificilă decât în cazul bunurilor.
Astfel, pentru exprimarea ofertei, cererii şi a volumului tranzacţiilor rezultate se foloseşte o mare varietate de indicatori. De exemplu, pentru numărul mijloacelor de transport disponibile, capacitatea şi tipul acestora, numărul lucrătorilor etc., pentru exprimarea cererii: numărul de clienţi, cantitatea şi felul mărfurilor de transportat ş.a., iar pentru exprimarea dimensiunilor tranzacţiilor rezultate prin întâlnirea cererii cu oferta, indicatori cum ar fi: număr de călători, km sau număr de tone km transportate, număr de vehicule în circulaţie, valoarea cheltuielilor (sau încasărilor), consumul de combustibil.
În plus, pe lângă elementele cantitative, în cazul serviciilor, elementele calitative, adesea dificil de evaluat au o deosebită semnificaţie, în aprecierea poziţiei unei firme sau a unei ţări pe piaţa serviciilor. De exemplu, în cazul evaluării comparative a serviciilor de transport oferite de mai multe firme, esenţiale sunt criteriile de calitate cum ar fi: rapiditate, siguranţă, regularitate, flexibilitate, confort, posibilitatea de a asigura legături „din poartă în poartă” etc.
O altă caracteristică a pieţei serviciilor se referă la modul de manifestare a concurenţei. Astfel cele cinci condiţii ale concurenţei pure şi perfecte şi anume: omogenitatea, atomicitatea, intrarea liberă în ramură, libera circulaţie a capitalurilor şi transparenţa de regulă nu sunt respectate în cadrul pieţei serviciilor.
În primul rând, serviciile nu sunt omogene, ci dimpotrivă eterogene, fiecare producător dispunând, în absenţa restricţiilor materiale, de posibilitatea de a-şi concepe serviciilor într-o manieră personală, originală. Această trăsătură caracteristică serviciilor afectează şi atomicitatea, deoarece în aceste condiţii se poate spune că fiecare producător dispune de o mică putere de monopol.
Referitor la intrarea liberă în ramură şi libera circulaţie a capitalurilor, în multe sectoare ale serviciilor acestea sunt îngrădite de costurile mari de intrare sau de ieşire de pe piaţă, ceea ce conduce la frecvente situaţii de monopol sau oligopol.
În plus, fiecare producător de servicii dispune de o paletă întreagă de mijloace pentru a se diferenţie: calitatea prestaţiei sale (pe care clienţii sunt adesea incapabili de a o aprecia la justa sa valoare), dar, de asemenea, relaţia personală pe care o întreţine cu clientela sa, atmosfera din unitate... fără a uita ceea ce este adesea principalul criteriu de alegere al clienţilor, amplasarea geografică.
Pe de altă parte, consumatorii, fiind supuşi la restricţii de timp se găsesc în imposibilitatea de a compara riguros raporturile calitate-preţ a tuturor prestaţiilor care le sunt oferite.
Mai mult, transparenţa în cazul pieţei serviciilor este limitată de caracterul imaterial al acestora, serviciilor spre deosebire de bunuri neputând fi „cercetate” de concurenţi pentru a descoperi noile tehnologii de producţie sau dacă preţurile de vânzare nu fac obiectul unei politici de dumping.
Prin urmare, produsele nefiind omogene, intrarea liberă pe piaţă şi libera circulaţie a capitalurilor fiind deseori îngrădite, informarea consumatorilor şi concurenţilor fiind limitată, fiecare producător dispunând de un fel de mică putere de monopol, ne găsim în faţa unor structuri ale pieţei caracteristice concurenţei imperfecte.
În interpretarea raportului între serviciile marfă, „market” şi serviciile care nu fac obiectul relaţiilor de piaţă forma marfă ar fi cea mai indicată pentru activităţile de servicii unde predomină caracteristica imediată a rezultatelor, iar forma nemarfă sectoarelor de servicii caracterizate prin preponderenţa rezultatelor mediate (acestea revenind în principal în cazul sectorului public).