Drept

Riscul este definit în general ca un pericol potenţial sau ca o pierdere posibilă. Natura acestor pericole sau pierderi se referă la:

            - viaţa sau integritatea corporală a oamenilor;

            - pierderi materiale ale persoanelor fizice sau juridice;

            - pierderi financiare ale persoanelor fizice sau juridice.

            Evenimentele sau cauzele ce pot determina apariţia acestor efecte nedorite pot fi grupate în două categorii:

1. a) evenimente independente de voinţa oamenilor sau de activitatea acestora. Le numim evenimente obiective şi ne referim la catastrofele naturale;
2. b) evenimente legate de comportamentul oamenilor, individual, colectiv sau la nivel social-economic. Sunt factori restrictivi ce pot fi localizaţi în două grupe: catastrofe tehnice şi riscuri financiare.

            Diversitatea şi multitudinea acestor evenimente generează în permanenţă pentru viaţa oamenilor sau tranzacţiile economice în care sunt implicaţi aceştia, adesea într-o proporţie substanţială, atât riscuri cât şi incertitudini.

            Menţionăm distinct cele două noţiuni, cea de risc şi cea de incertitudine, deoarece din punct de vedere probabilistic ele se diferenţiază şi această distincţie devine importantă şi în unele sectoare ale economiei, inclusiv în sfera serviciilor de asigurare.

            Riscul se referă la situaţiile în care probabilităţile apariţiei diferitelor evenimente pot fi calculate pe baza unei date statistice anterioare. Se creează astfel posibilitatea unui calcul raţional privind selectarea unei alternative.

            Din contră în cazul incertitudinii nu se poate determina cât de cât riguros probabilitatea obţinerii diferitelor rezultate posibile. Lipsa sau insuficienţa datelor privind frecvenţa şi intensitatea evenimentelor din perioada precedentă face imposibil calculul probabilităţilor obiective ale acestora şi alegerea raţională între alternative. Probabilităţile obiective pot fi înlocuite cu probabilităţi subiective ce pot diminua într-o anumită măsură gradul de incertitudine, acoperind din distanţa ce separă incertitudinea de risc. Anumite tehnici de extragere de probabilităţi subiective din mediul economic sau al altor tipuri de activităţi favorizează acest demers. Din fericire incertitudinea nu apare în mod tipic în domeniile legate de asigurări. Ea caracterizează unele riscuri speciale pe care asiguratorii le preiau ocazional şi pe baza unei analize distincte. Acceptarea incertitudinii nu trebuie văzută doar în potenţialul de a genera în mod aleatoriu pierderi. O anumită incertitudine este prezentă în multe situaţii şi acceptarea lor poate constitui chiar o sursă de profit, inclusiv în cazul unor produse noi din sfera asigurărilor.

            În sfera asigurărilor sunt prezente riscuri diversificate aferente atât persoanelor fizice cât şi celor juridice.

            Persoanele fizice sunt afectate de riscuri specifice evenimentelor de viaţă (deces, boală, invaliditate) sau de riscuri de natură financiară, ambele categorii având ca factori determinanţi catastrofe naturale, accidente tehnice, acţiunea altor persoane.

            La nivelul persoanelor juridice pot fi analizate de asemenea mai multe categorii de riscuri.

            O primă delimitare se poate realiza între riscurile speculative şi riscurile pure, pe baza următoarelor caracteristici:

1. a) Riscurile speculative sunt determinate de activitatea pe care un agent economic o desfăşoară, ele fiind acceptate sau nu în funcţie de gradul de aversiune pe care îl are decidentul faţă de risc. Riscurile pure nu sunt acceptate pentru că apariţia lor face ca agentul economic să suporte o pierdere şi niciodată aceste riscuri nu reprezintă o sursă de câştig.
2. b) Riscurile speculative sunt delimitate de sfera de activitate, agentul economic putând să decidă angajarea activităţii sale în limitele unui buget corespunzător (pentru publicitate, cercetare, etc.). Riscurile pure nu sunt şi nu pot fi delimitate pentru că agentul economic nu poate să evalueze şi să decidă, înainte de apariţia unui fenomen, care sunt pagubele care se pot produce şi mărimea lor, existând posibilitatea ca fondurile constituite de agentul economic pentru acoperirea pagubelor să fie mai mici decât nivelul acestora.
3. c) Riscurile speculative se realizează în timp şi sunt datorate activităţii agentului economic, deci preîntâmpinarea şi restricţionarea stărilor de risc se poate realiza după o anumită perioadă, fapt care dă posibilitatea stabilirii unor concluzii privind mărimea şi intensitatea riscurilor prezente şi viitoare. Riscurile pure nu se realizează în timp, sunt imprevizibile, apar fără manifestarea unor semnale precedente, nu sunt total dependente de activitatea desfăşurată.
4. d) Riscurile speculative sunt controlabile, agenţii economici putând să-şi dea seama de fenomenele care pot apare în activitatea desfăşurată, luând în consecinţă măsurile care se impun şi considerate raţionale de către aceştia. Riscurile pure sunt greu de controlat, iar posibilităţile de intervenţie sunt reduse.

            Riscurile speculative sunt dependente de apariţia sau existenţa unor factori:

            - decizia puterii publice (fiscalitatea, drepturile şi obligaţiile sociale comerciale);

            - tehnici de producţie (brevete, informaţii);

            - factori financiari (buget, contabilitate, investiţii);

            - factori umani (vârstă, sex, nivel de pregătire);

            - factori organizatorici şi de structură (organizare, fuziune, absorbţie).

            Aceşti factori sunt controlabili, iar riscurile pot fi diminuate sau limitate prin aplicarea unor tehnici specifice de gestiuni şi marketing.

            Riscurile pure sunt consecinţa unor evenimente accidentale sau fortuite. La prima vedere s-ar părea că provin ca urmare a întâmplării, prin acţiunea unor forţe exterioare, necontrolate, care produc evenimente de forţă majoră (uragane,inundaţii) sau au ca suport comportamentul psihologic al omului în sistemul economic şi social existent (război, atentate, vandalism). De fapt ele au o anumită probabilitate de apariţie. Dificultatea constă în stabilirea timpului de apariţie şi a intensităţii fenomenelor, de a găsi mijloacele de intervenţie şi protecţie şi de a le aplica.

            Concluzia generală care se deduce este faptul că în timp ce riscurile speculative provin din voinţa agenţilor economici şi sunt rezultatul activităţii pe care o desfăşoară, riscurile pure sunt determinate de factori externi şi nu depind de voinţa acestora. În prezent riscurile pure sunt frecvent conectate la riscul decizional, iar realizarea sau creşterea probabilităţii de apariţie poate avea la bază o decizie strategică eronată a agenţilor economici. Deci creşterea vulnerabilităţii este rezultatul interdependenţei dintre riscurile pure şi riscurile speculative.

            Riscul speculativ la origine apare într-o anumită perioadă de funcţionare a societăţii comerciale şi este determinat de strategia agenţilor economici. El poate fi generat şi de relaţiile conjuncturale externe (concurenţă, sabotaj, dispariţia unui client important, oprirea activităţii principalului furnizor, confiscarea de active ca urmare a unei decizii publice, modificarea unor regulamente, etc.).

            Riscul pur este consecinţa unor factori externi cum ar fi:

            - naturali – variaţia anormală de temperatură, climă, uragane, cutremure, etc.;

            - tehnico-economici – privesc patrimoniul întreprinderilor şi pot afecta direct, fizic, bunurile altor întreprinderi;

            - psiho-sociali – acte de vandalism, sabotaje.

            Anumite riscuri, ca urmare a caracteristicilor şi intensităţii de acţiune a fenomenelor, produc consecinţe diferite putând afecta: persoanele, securitatea financiară a firmei şi care generează dificultăţi în derularea corespunzătoare a activităţii agenţilor economici.

            Riscurile care afectează persoanele sunt legate de condiţiile de muncă şi/sau de rezultatele activităţii pe care le oferă sau impune agentul economic. Ele se referă la accidentele de muncă care atrag responsabilitatea administraţiei. Aceste riscuri pot avea ca sursă şi accidente cauzate de salariaţii însăşi sau de terţe persoane sau de acţiunea factorilor naturali.

            Riscurile care afectează securitatea financiară a agenţilor economici, constatate de decidenţi, direct şi în timp, au la bază riscurile speculative şi riscurile pure existente sau probabile. Pierderile financiare, ca rezultat al diminuării lichidităţii şi creşterii obligaţiilor neonorate, afectează buna funcţionare a activităţii agenţilor economici. Sursa de realizare este apariţia evenimentelor care pot determina pagube materiale (degradarea maşinilor, utilajelor, explozii), urmare a posibilităţilor financiare reduse de efectuare a reviziilor, reparaţiilor.

            O altă clasificare a riscurilor presupune delimitarea lor în funcţie de implicaţii şi natură:

1. Riscurile fundamentale – sunt acele riscuri care, prin efectele producerii lor, afectează o mare parte a societăţii sau a lumii şi nu numai anumite persoane. Astfel, un risc fundamental presupune elementul de catastrofă. Atunci când riscurile fundamentale au un potenţial de dezastru foarte mare, ele apar ca fiind neasigurabile din punct de vedere al asiguratorilor. Dat fiind extinderea foarte mare a efectelor în spaţiu şi, de cele mai multe ori în timp, se consideră că ele sunt probleme ale societăţii întregi care trebuie rezolvate la nivelul guvernelor sau chiar la nivel internaţional. Este esenţial de menţionat că asiguratorii sunt constituiţi pentru a obţine profituri pe termen lung şi de aceea nu pot fi obligaţi să accepte preluarea unor riscuri care, din punct de vedere strict al afacerilor, nu pot să genereze câştiguri.
2. Riscurile particulare – sunt riscurile ale căror consecinţe sunt relativ limitate sub aspectul întinderii efectelor. Cele mai multe riscuri asigurabile sunt riscuri particulare, rezultând o pierdere pentru un număr relativ mic de persoane.

            Din punct de vedere al teoriei managementului riscului, riscurile sunt de două tipuri:

1. Riscuri statice – considerate drept riscuri asigurabile deoarece producerea lor generează numai pierdere sau menţinerea status-ului.
2. Riscuri dinamice – identificate cu riscurile comerciale tipice care pot genera profituri sau pierderi, fiind deci neasigurabile.

            Din punct de vedere al impactului asupra asigurabilităţii, riscurile pot fi:

1. Riscuri asigurabile – acelea pe care asiguratorii le preiau şi pentru care oferă protecţie asiguraţilor.

            Ele se subdivid în:

            riscuri generale – care sunt incluse de regulă în aşa-numitele condiţii generale de asigurare: incendiu, explozie, coliziune, cutremur de pământ, erupţie vulcanică, sacrificiul în avaria comună, etc.

            riscuri speciale – care se pot produce ca urmare a acţiunii oamenilor (război, greve, revoluţie, insurecţie, stare de război declarat sau nedeclarat, etc.) sau cele care ţin de natura mărfii (ruginire, coclire, spargere, alterare, mucegăire, etc.). Aceste riscuri se asigură separat, la solicitarea expresă a asiguraţilor, contra unei prime de asigurare suplimentară, de regulă, individual, pentru fiecare risc. Ele nu sunt incluse în condiţiile generale menţionate mai sus.

2. Riscuri neasigurabile (excluse) – sunt acele riscuri pe care asiguratorii nu le acceptă. Aici se includ acele evenimente a căror producere este certă sau se apropie de certitudine, sau cele care sunt cauzate de către asigurat, cunoscute de către acesta şi ascunse asiguratorului.

            Riscurile sunt grupate şi sunt oferite de cele mai multe ori în “pachet” sub forma “condiţiilor de asigurare” care poartă diferite denumiri, în funcţie de natura bunurilor asigurate şi de riscurile incluse în asigurare. Fiecare societate de asigurări are libertatea de a-şi grupa riscurile după cum consideră că este optim pentru asiguraţi şi pentru ea însăşi. Totodată, includerea unui anumit risc într-una din categoriile menţionate nu are neapărat un caracter permanent.  În funcţie de criteriile de asigurabilitate, de dimensiunea posibilă a daunei şi de politica de subscriere a asiguratorului, este posibilă trecerea acestuia dintr-o categorie în alta.

            Selecţia riscurilor 

            Legat de diversitatea tipologică a riscurilor apare ca necesitate principiul selecţiei categoriilor de riscuri acceptabile pentru o societate de asigurări. La baza criteriilor de selecţie a riscurilor se află cumularea de evenimente independente.

            În general, cu cât este mai mare numărul de evenimente independente care sunt puse în comun, cu atât este mai puţin probabil să apară rezultate extreme. Această cerinţă a independenţei explică de ce poliţele de asigurare normale exclud războaiele şi alte situaţii în care anumite cauze comune acţionează asupra tuturor unităţilor asigurate, O cauză comună care afectează în mod serios toate unităţile asigurate în acelaşi mod este mai puternică decât principiul pe care se bazează asigurarea. De aceea o societate de asigurări obişnuită se ocupă cu evenimente repetate în care probabilitatea fiecărui subiect asigurat de a deveni un pretendent la despăgubire este independentă de probabilitatea oricărui alt subiect de a deveni, de asemenea, pretendent la despăgubire.

            Legat de selecţia riscurilor, companiile de asigurări trebuie să ia în considerare şi unele efecte induse de comportamentul uman şi care pot definite drept hazard moral şi selecţie adversă.

            Hazardul moral este reprezentat de acea schimbare de comportament a persoanelor asigurate care îi face să se preocupe mai puţin de prevenirea riscurilor împotriva cărora s-au asigurat. Rezultatul este perceptibil în statistica riscurilor ce depind de activitatea oamenilor sau a celor independente de aceasta, dar ale căror efecte sunt amplificate de neglijenţa premergătoare a asiguraţilor. În primul caz se constată că evenimentul împotriva căruia ne-am asigurat capătă o probabilitate mai mare de a se produce comparativ cu situaţia în care nu ne-am fi asigurat (de exemplu incendiul, furtul bunurilor din casă, furtul autoturismului, etc.). În cel de-al doilea caz rata daunei creşte nu datorită probabilităţii crescute de producere a evenimentului (dacă vorbim de calamităţi naturale), ci ca rezultat al unui grad de distrugere mai mare favorizat de neglijenţa celor asiguraţi (spre exemplu ignorarea unor principii de construcţie mizând pe faptul că vei asigura ulterior acea construcţie împotriva trăsnetului, furtunii, cutremurului etc.).

            Selecţia adversă se referă la tendinţele oamenilor care sunt expuşi  riscului mai mult decât media populaţiei de a decide să se asigure într-o proporţie mai mare decât cei mai puţin expuşi riscului. Calculul primei de asigurare funcţie de riscul mediu al populaţiei îi avantajează pe cei din grupa de risc mai mare şi îi dezavantajează pe cei din grupa de risc mai mic cărora le este oferită o asigurare prea scumpă. Cei din urmă renunţă în bună măsură la asigurare ceea ce face ca primele de asigurare antecalculate să devină subdimensionate.

            Companiile de asigurări încearcă să surmonteze aceste dificultăţi prin definirea unui număr corespunzător de grupe distincte prin expunerea la risc şi calculul unor prime de asigurare diferenţiate. Gestionarea mai multor grupe de risc creşte costurile operaţionale ale asiguratorilor, ceea ce diminuează efectul pozitiv al reducerii dispersiei din interiorul fiecărei grupe. Obiectivul societăţilor de asigurare va fi, ca rezultat al acţiunii selecţiei adverse, de a găsi un echilibru între cele două tendinţe. O soluţie practică este şi atragerea în asigurare a unor grupuri mai numeroase în detrimentul eforturilor de mobilizare a clienţilor marginali sau grupurilor mai mici dar cu riscuri specifice ridicate.

            Revenind la analiza riscurilor să menţionăm că se analizează de multe ori comparativ catastrofele naturale şi catastrofele tehnice. Statistica internaţională oferă date cuprinzând numărul şi efectele, în pierderi de vieţi omeneşti şi daune totale sau daune asigurate, ale celor mai mari catastrofe. Pe termen scurt ele diferă de la o regiune la alta şi de la un an la altul.

            Pe termen mai lung se pot desprinde următoarele concluzii:

1. a) Sub raport numeric catastrofele tehnice sunt mai numeroase decât cele naturale.
2. b) Catastrofele naturale produc mai multe victime comparativ cu cele tehnice.
3. c) Volumul de daune asigurate ce cade în sarcina catastrofelor naturale îl depăşeşte pe cel al daunelor determinate de catastrofele tehnice. Acest raport devine statistic evident din ultimul deceniu al secolului precedent (până atunci, respectiv în anii ’70 şi ’80, se poate remarca un aproximativ echilibru între efectele despăgubite ale celor două tipuri de catastrofe).