Actul unilateral reprezintă actul săvârşit de către un singur subiect de drept internaţional, care este susceptibil să producă efecte juridice în raporturile internaţionale, fie angajând subiectul de la care emană, fie creând drepturi sau obligaţii pentru alți subiecți de drept internaţional.
Caracteristicile actului unilateral sunt definitorii:
- manifestare de voinţă a unui singur subiect de drept internaţional;
- independenţă faţă de alte manifestări de voinţă;
- producerea de efecte juridice; produc efecte mai ales pentru subiecții care le emit şi pot reprezenta elemente materiale în formarea cutumei.
Autorii care nu le consideră izvoare de drept internaţional argumentează cu contradicţia între caracterul unilateral şi fundamentul dreptului internaţional: acordul de voinţă.
Statele pot marca evoluția dreptului internațional prin emiterea unui șir de acte unilaterale:
- notificarea - act solemn prin care un stat aduce la cunoştinţa unuia sau mai multor state un fapt determinat care produce efecte juridice, de exemplu, declaraţie de război, de neutralitate, de succesiune la un tratat. Un regim deosebit îl are declaraţia facultativă de acceptare a jurisdicţiei obligatorii a Curții Internaționale de Justiție, act unilateral, dar care se integrează unui sistem convenţional, Statutul Curţii, de care nu poate fi detaşat;
- recunoaşterea - manifestare de voinţă a unui subiect de drept internaţional prin care se consideră legitimă o stare de lucruri, o pretenţie anume sau constată o situaţie nouă ori opozabilitatea faţă de el a unor acte juridice ale altui stat. Poate avea efecte constitutive (recunoaşterea unei cutume) sau declarative (recunoaşterea unui stat/guvern);
- protestul - manifestare de voinţă prin care un stat nu recunoaşte ca legitimă o pretenţie, o conduită sau o situaţie dată (actul contrar recunoaşterii). Prin protest, statul îşi rezervă nişte drepturi în raport cu revendicările altui stat sau cu o regulă cutumiară în formare;
- renunţarea - act unilateral care are ca obiect abandonarea, de bună voie, a unui drept;
- promisiunea - act unilateral ce poate da naştere unor drepturi noi în favoarea terţilor.
Pornind de la valoarea juridică a actelor unilaterale emise de organizaţiile internaţionale, distingem:
- acte ce se referă la structura şi funcţionarea organizaţiei (dreptul intern al organizaţiei), de exemplu, regulile de procedură - ele sunt obligatorii;
- acte care se adresează statelor membre - forţa lor depinde de prevederile statutului organizaţiei. De exemplu: conform Cartei ONU, deciziile Consiliului de Securitate sunt obligatorii, iar Adunarea Generală poate face recomandări statelor. Declaraţiile Adunării Generale a ONU au fost deseori încorporate şi dezvoltate în tratate ulterioare, de exemplu, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului a fost descifrată în cele două Pacte internaționale din 1966.