Dreptul administrativ, ca ramură a dreptului public, a apărut relativ nu demult. Apariţia lui a fost determinată de modificarea relaţiilor sociale existente în societate legate de necesitatea protecţiei drepturilor fundamentale ale cetăţeanului şi intereselor lui legale.
Constituirea dreptului administrativ ca ramură distinctă a sistemului de drept a început odată cu divizarea puterii în diverse verigi.
În literatura juridică atît cea naţională, cît şi a altor state există multiple opinii referitoare la definirea dreptului administrativ.
„În doctrina actuală, menţionează acelaşi autor, dreptul administrativ este definit ca acea ramură a dreptului public care reglementează relaţiile sociale din sfera administraţiei publice, precum şi cele de natură conflictuală dintre autorităţile publice sau persoanele juridice de drept privat, care exercită atribuţii de putere publică, pentru realizarea unui interes public, asimilate autorităţilor publice, pe de o parte, şi cei vătămaţi în drepturile lor prin acte administrative ale acestor autorităţi, pe de altă parte[1].“
În viziunea lui C. Manda, în esenţa sa, dreptul reprezintă un ansamblu de soluţii ale problemelor sociale. Ca atare, misiunea esenţială a administraţiei şi a dreptului administrativ constă în realizarea unei raţionale şi eficiente serviri a interesului general al societăţii[2].
„În doctrina actuală, constată un alt autor, dreptul administrativ a fost definit ca reprezentînd acea ramură a dreptului public român care cuprinde totalitatea normelor juridice ce reglementează organizarea şi activitatea organelor de stat înfiinţate pentru realizarea sarcinilor puterii executive, raporturile dintre aceste organe şi particulari (persoane fizice sau juridice), precum şi răspunderea şi sancţiunile aplicate pentru nerespectarea acestor norme[3].“
În doctrina juridică a Federaţiei Ruse, dreptul administrativ este definit ca fiind:
1) cea mai cuprinzătoare ramură de drept public, care reglementează un spectru larg de relaţii privind organizarea şi funcţionarea organelor administraţiei publice, asigurarea legalităţii în funcţionarea puterii executive[4];
2) ramura dreptului public, care prezintă în sine totalitatea normelor juridice imperative, în procesul realizării de către stat, în persoana organelor executive şi a altor organe, a funcţiei de dirijare statală a proceselor şi evenimentelor vieţii sociale în scopul racordării lor la interesele publice[5];
3) ramură a sistemului rusesc de drept, ce cuprinde totalitatea de norme de drept destinate reglementării relaţiilor sociale, apărute în legătură cu realizarea practică a puterii executive[6].
Pornind de la cele menţionate şi în baza analizei diverselor opinii privind definirea acestei ramuri a dreptului, considerăm că „Dreptul administrativ este acea ramură a dreptului public care cuprinde ansamblul normelor juridice ce reglementează relaţiile sociale cu caracter executiv şi de dispoziţie, referitoare la organizarea şi funcţionarea administraţiei publice (puterii executive) pe baza şi în executarea legii“.
Dreptul administrativ, ca ramură distinctă a sistemului de drept, are trăsăturile sale specifice, şi anume: este o ramură apărută recent; reglementează un spectru larg de sfere; nu poate fi codificat; este foarte mobil (dinamic); conţine norme juridice bazate pe principiul inegalităţii părţilor raportului juridic; unele litigii apărute pot fi soluţionat de înseşi organele administraţiei publice; legalitatea actelor administrative, emise de organele administraţiei publice, poate fi apreciată atît de organul legislativ, cît şi de instanţa de judecată.
Dreptul administrativ diferă de alte ramuri ale dreptului, în primul rînd, prin obiectul reglementării.
[1] Iorgovan A. Tratat de drept administrativ. Vol. I. Ed. IV‑a. Bucureşti: ALL Beck, 2005, p. 122.
[2] Manda C. Drept administrativ. Tratat elementar. Ediţia a IV‑a, revăzută şi adăugită. Bucureşti: Lumina Lex, 2007, p. 43.
[3] Prisacaru V. Tratat de drept administrativ român: partea generală. Ediţia a III‑a, revăzută şi adăugită. Bucureşti: Lumina Lex, 2002, p. 17.
[4] Бахрах Д. Н., Россинский Б. В., Старилов Ю. Н. Административное право: учебник. — 3‑е изд., пересмотр. и доп. Москва: НОРМА, 2008, p. 57.
[5] Дмитриев Ю. А. Административное право: учебник. Москва: ЭКСМО, 2009, p. 24.
[6] Административное право/Под ред. Л. Л. Попова. Москва: НОРМА, 2006, p. 18.