Obiectul oricărei ramuri a dreptului îl constituie un cerc strict determinat de relaţii sociale, care sînt reglementate prin normele juridice ale ramurii respective.
Obiectul dreptului administrativ îl constituie totalitatea relaţiilor sociale care se formează în procesul organizării şi funcţionării puterii executive[1].
În primul rînd, obiectul dreptului administrativ, în general, cuprinde acea parte a relaţiilor sociale care au tangenţă cu activitatea autoritară a organelor executive şi organizaţiilor subordonate lor. În al doilea rînd, obiectul dreptului administrativ cuprinde activitatea organizatorică internă (elaborarea organigramei, selectarea şi angajarea cadrelor, perfecţionarea lor; asigurarea tehnico–materială şi juridică de funcţionare a organului etc.) a conducătorilor altor organe statale, care nu se referă la sistemul organelor administraţiei publice. În al treilea rînd, instanţele de judecată la examinarea cauzelor contravenţionale, potrivit competenţei lor (art. 394 CC al RM), şi la examinarea recursului împotriva hotărîrii (deciziei) contravenţionale (art. 465 — 474 CC al RM) realizează nu puterea judecătorească, ci pe cea executivă (jurisdicţia administrativă), adoptă nu acte judiciare, ci acte administrative cu caracter individual, anume acestea odată cu obţinerea forţei juridice, implică promt apariţia, modificarea sau stingerea unui raport juridic de drept administrativ.
Obiectul dreptului administrativ îl constituie relaţiile sociale care apar, se modifică sau se sting în procesul organizării aparatului puterii executive şi activităţii administrative a lui; relaţiile ce apar în procesul activităţii organizatorice interne a altor organe statale; relaţiile sociale ce reies din jurisdicţia administrativă, efectuate de către instanţele de judecată.
În doctrina actuală se susţine opinia potrivit căreia obiectul dreptului administrativ îl formează acele raporturi sociale care constituie obiectul activităţii administrative a statului şi a colectivităţilor locale, realizate, deci, de către autorităţile administraţiei publice potrivit normelor legale, cu excepţia raporturilor sociale care se nasc în procesul realizării activităţii financiare a statului şi a colectivităţilor locale[2].
Obiectul dreptului administrativ, în viziunea noastră, el cuprinde nu întregul ansamblu de relaţii sociale care apar, se modifică şi se sting în procesul organizării şi funcţionării organelor administraţiei publice, ci numai acea parte din ele care are caracter executiv şi de dispoziţie şi care nu se atribuie la obiectul reglementării altor ramuri ale dreptului.
În urma analizei, normelor administrativ–juridice şi a practicii administrării publice, putem formula următoarele grupe tipice de relaţii sociale care constituie obiectul reglementării dreptului administrativ: 1) dintre diverse organe ale administraţiei publice situate pe verticală, atunci cînd ele sînt subordonate unul altuia (de exemplu, relaţiile dintre aparatul central al MAI şi inspectoratele de poliţie); 2) dintre organele administraţiei publice situate pe orizontală, atunci cînd între ele nu există subordonare (de exemplu, relaţiile dintre ministere); 3) dintre organele administraţiei publice şi alte organe statale (de exemplu, relaţiile dintre MAI şi Procuratura Generală); 4) dintre organele administraţiei publice şi organizaţiile, întreprinderile, instituţiile subordonate acestora (de exemplu, relaţiile dintre Consiliul municipal Chişinău şi Direcţia Generală Învăţămînt din mun. Chişinău); 5) dintre organele administraţiei publice şi formaţiunile nestatale (obşteşti) (de exemplu, relaţiile dintre Guvern şi sindicatele de ramură); 6) dintre organele administraţiei publice şi cetăţeni.
Particularitatea de bază a raportului administrativ juridic constă în faptul că una din părţile obligatorii la raportul juridic o constituie organul administraţiei publice (organul executiv), care, de regulă, evaluează în calitate de subiect al administrării publice.
[1] Бахрах Д. Н., Россинский Б. В., Старилов Ю. Н. Административное право: учебник. — 3‑е изд., пересмотр. и доп. Москва: НОРМА, 2008, p. 63.
[2] Alexandru I., Carauşan M., Bucur S. Drept administrativ. Bucureşti: Lumina Lex, 2005, p. 83.