Metoda reglementării juridice este un procedeu de influenţă asupra voinţei şi comportării părţilor raporturilor juridice. Orice ramură a dreptului are metoda sa distinctă de reglementare. Obiectul reglementării este unul de bază de delimitare a ramurilor drepturilor, însă nu unicul. Un criteriu nu mai puţin important este metoda reglementării. Obiectul (ce anume, care relaţii sociale urmează a fi reglementate?) determină şi specificul metodei de reglementare (cum, în ce modul în care urmează a fi reglementate relaţiile sociale respective).
Administrarea presupune predominarea voinţei a unei părţi a raportului juridic faţă de voinţa alteia, iar uneori şi supunerea unei părţi alteia. În sistemul relaţiilor administrativ–juridice părţile raportului, de regulă, nu sînt egale, fiecare din ele îşi realizează rolul său social: unul — calitatea de administrator (subiect al administrării), iar altul — parte administrată (obiectul administrării). Prin aceasta şi se manifestă particularitatea metodei de reglementare administrativ–juridică.
Caracteristica de bază a metodei de reglementare juridică se manifestă prin răspunsurile la următoarele întrebări: „Care este statutul juridic al părţilor raportului juridic? De care fapte sau evenimente juridice sînt determinate apariţia, modificarea sau stingerea raportului juridic? Cum sînt determinate drepturile şi obligaţiile părţilor raportului juridic şi cum ele sînt protejate?“.
Pentru o înţelegere mai profundă a esenţei metodei de reglementare şi a particularităţilor metodei administrativ–juridice vom compara metoda dreptului civil cu metoda dreptului administrativ.
În doctrina dreptului administrativ, metoda este percepută ca formă juridică, ca model al administrării. Normele dreptului administrativ fixează inegalitatea, asimetria părţilor relaţiilor de administrare. Acest fapt are legătură cu subordonarea unei părţi alteia. Inegalitatea juridică a părţilor relaţiilor este determinată şi prin diverse roluri, sarcini ale părţilor raportului. Chiar la organele, persoanele cu funcţie de răspundere, situate pe aceeaşi scară ierarhică, caracterul statutului juridic (obligaţiile şi drepturile) diferă.
În ceea ce priveşte dreptul civil, acesta, fixînd relaţiile patrimoniale şi cele comerciale, stabileşte egalitatea juridică a părţilor raportului. Prin urmare, evenimentul juridic care dă naştere, modifică sau stinge raportul juridic de drept civil este contractul, care reflectă voinţa ambelor părţi. Raporturile administrativ–juridice, de regulă, apar, se modifică şi se sting în legătură cu evenimentele determinate de voinţa unilaterală a uneia din părţi.
În baza celor menţionate, concluzionăm că pentru dreptul administrativ sînt caracteristice următoarele metode de reglementare:
— metoda de dispoziţie directă (relaţiile dintre părţile raportului de drept administrativ se bazează pe supunerea uneia dintre părţi la raportul juridic alteia);
— metoda de recomandare (recomandările subiectului administrării obţin forţă juridică numai în cazul în care ele sînt acceptate de către cealaltă parte a raportului administrativ–juridic);
— metoda de coordonare (prin această metodă sînt reglementate relaţiile dintre părţile raportului de drept administrativ, care nu se află în relaţii de subordonare);
— metoda egalităţii părţilor (subiecţii administrării de acelaşi nivel al mecanismului administrării statale întreprind anumite acţiuni comune sub formă de contract administrativ).
Esenţa metodei de reglementare administrativ–juridică a relaţiilor din domeniul administrării constă în: stabilirea unor reguli determinate de conduită — dispunerea de a acţiona în condiţiile şi în modul stabilit de norma administrativ–juridică respectivă; interzicerea unor acţiuni sub ameninţarea constrîngerii juridice respective; asigurarea posibilităţii selecţionării uneia din variantele de conduită stipulate în norma administrativ–juridică; acordarea posibilităţii de a acţiona sau nu în modul prevăzut în norma administrativ–juridică respectivă.