Din punctul de vedere al importanţei dreptului mediului, în literatura juridicã internaţionalã de specialitate rãspunderea juridicã se considerã ca o altã cale de realizare a unie cointeresãri în protecţia şi dezvoltarea mediului, mai ales în privinţa înnãspririi sancţiunilor juridice aplicabile în acest domeniu.
Prin sancţionarea juridicã a faptelor anti-mediu, pe lângã scopul firesc respectiv, se urmãreşte educarea celui sancţionat şi a celorlalţi cetãţeni pentru formarea acelei conştiinţe ecologice, de mediu în general, fãrã de care nu se pot realiza sarcinile complexe ale prevenirii poluãrii, depoluãrii şi îmbunãtãţirii condiţiilor de mediu.
Raportul juridic de constrângere, care are în conţinutul sãu o pluralitate de drepturi şi obligaţii, de drept material (substanţial) şi de drept procesual, apare ca rezultat al sãvârşirii unor fapte ilicite şi duce la aplicarea sancţiunilor juridice.
Astfel, orice încãlcare a normelor juridice poate da naştere unui raport juridic de constrângere care se stabileşte între stat şi autorul faptei ilicite.
Situaţiile în care intervine rãspunderea juridicã în dreptul mediului:
Atat funcţionarul public cât şi agentul economic,în general orice persoanã fizicã sau juridicã, pot fi traşi la rãspundere juridicã pentru nerespectarea legislaţiei mediului.
Astfel sunt:
a)rãspunderea juridicã pentru faptele poluante:
Elementul esenţial avut în vedere în legãturã cu rãspunderea juridicã pentru faptele poluante este poluarea.
Poluarea constituie un element esenţial al rãspunderii speciale de dreptul mediului.
Fãrã poluarea mediului nu se poate vorbi despre o rãspundere distinctã de celelalte forme ale rãspunderii juridice.
Poluarea poate fi rezultatul activitãtilor umane, de regulã, dar şi rezultatul oricãror fiinţe vii şi chiar rezultatul unor fenomene naturale(ex.erupţia unui vulcan, ploi torenţiale, furtuni) care sunt independente de voinţa şi activitãţile omului.
În legea nr.137/1995 privind protecţia mediului, nu se gãseşte o definiţie legalã a poluãrii mediului, spre deosebire de vechea lege nr.9/1973, care în articolul 5 stabilea :poluarea mediului „constã în acele acţiuni care pot produce ruperea echilibrului ecologic sau sã dãuneze sãnãtãţii, liniştii şi stãrii de confort a oamenilor ori sã provoace pagube economice naturale, prin modificarea calitãţii factorilor naturali sau creaţi prin activitãţile umane”.
Poluarea este deci, în esenţã, acţiunea de intoxicare produsã de poluanţi.
În legea nr 137/1995,anexa І, prin poluant se înţelege „orice substanţã solidã, lichidã, sub formã gazoasã sau de vapori ori forma de energie (radiaţie electromagneticã, ionizantã, termicã, fonicã sau vibraţii) care, introdusã în mediu, modificã echilibrul constituenţilor acestuia şi al organismelor vii şi aduce daune bunurilor materiale.”
Asta ar fi deci o situaţie în care intervine rãspunderea juridicã potrivit normelor dreptului mediului, şi anume, poluarea în sensul arãtat al factorilor de mediu.
Cu titlu de exemplu avem,în primul rând, art 29 lit.b) din legea nr.137/1995 în care se stipuleazã urmãtoarele :„persoanele fizice şi juridice care produc, comercializeazã şi/sau utilizeazã îngrãşãminte chimice şi pesticide au urmãtoarele obligaţii : sã livreze, sã manipuleze, sã transporte şi sã comercializeze îngrãşãmintele chimice şi pesticidele ambalate cu inscripţii de identificare, avertizare, prescripţii de siguranţã şi folosire, în condiţii în care sã nu provoace contaminarea mijloacelor de transport şi a mediului ”, coroborat cu art.83 lit.e) din aceeaşi lege, care prevede sancţiuni cu amendã de la 3.000.000 lei la 15.000.000 lei pentru persoane fizice şi de la 15.000.000 lei la 75.000.000 lei pentru persoane juridice, pentru încãlcarea prevederilor din lege privind reglementãrile pentru îngrãşãminte chimice, pesticide şi orice alte substanţe chimice, utilizarea de resurse de radiaţii ionizante, protecţia atmosferei şi apelor, exploatarea raţionalã a resurselor naturale şi respectarea regimului special de protecţie, menţionate la art.29 lit.b), d) şi f), art.34 lit.j), art.40 lit.c), f) şi h), art.47 lit.a), art.53 lit.b), art.59, art.60 alin.1 şi art.61 lit.c).
Iar în al doilea rând, art.80 lit.i din aceeaşi lege:„protecţia mediului constituie o obligaţie a tuturor persoanelor fizice şi juridice, în care scop nu degradeazã mediul natural sau amenajat prin depozitãri necontrolate de deşeuri de orice fel”, coroborat cu art.85 pct.1 lit.d din aceeaşi lege care prevede faptele ce constituie infracţiuni şi sancţionarea lor astfel :cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendã de la 250.000 lei la 1.500.000 lei, dacã acestea au fost de naturã sã punã în pericol viaţa ori sãnãtatea umanã, animalã sau vegetalã (provocarea de poluare prin evacuarea, cu ştiinţã, în apã, în atmosferã sau pe sol, a unor deşeuri sau substanţe periculoase).
b)rãspunderea juridicã pentru faptele nepoluante :
Existã numeroase fapte care nu polueazã mediul dar, cu toate acestea, ele sunt reglementate şi sancţionabile în condiţiile legii.
Cu titlu de exemplu avem art.88 din legea nr.18/1991 privind fondul funciar în care se prevede : „constituie contravenţii la normele privind evidenţa, protecţia, folosirea şi ameliorarea terenurilor agricole sau silvice urmãtoarele fapte, dacã nu sunt sãvârşite în astfel de condiţii incât, potrivit legii penale, constituie infracţiuni:a)efectuarea de schimburi de terenuri şi a schimbãrii categoriei de folosinţã a terenurilor de la superioarã la inferioarã, precum şî folosirea definitivã sau temporarã a terenurilor agricole şi silvice în alte scopuri decât pentru producţia agricolã şi silvicã ;b) nedeclararea la organele judeţene de cadastru funciar de cãtre posesori, în termen de 30 de zile de la aprobare, a schimburilor de terenuri şi a schimbãrii categoriei de folosinţã a acestora, precum şi a datelor cu privire la mãrimea suprafeţelor şi categoria de folosinţã a acestora”
Cu toate cã faptele nepoluante nu aduc în mod direct prejudicii mediului, totuşi legea le sancţioneazã. Este deci, nu numai posibil ci şî necesar ca rãspunderea juridicã în dreptul mediului sã fie diferenţiatã şi dupã acest criteriu, fãrã, desigur, ca aceastã distincţie sã afecteze forma rãspunderii a autorului faptei, care poate fi contravenţionalã, penalã, civilã sau de dreptul mediului (specialã). Formele rãspunderii juridice în dreptul mediului:
Rãspunderea socialã:
Aceastã rãspundere implicã sancţionarea socialã a atitudinii persoanei neconcordante cu normele sociale instituite.
Datoritã faptului cã aceastã atitudine a persoanei poate avea loc în cele mai variate relaţii sociale şi rãspunderea socialã îmbracã forme diferite, putându-se vorbi de o rãspundere politicã, moralã, eticã, civilã şi desigur, juridicã.
Rãspunderea juridica:
Aceasta poate interveni în cazul nerespectãrii normelor de conduitã cuprinse în normele de drept, adicã pentru încãlcarea prevederilor legale.
În art.82 dein legea nr.137/1995 sunt stabilite trei forme ale rãspunderii juridice în urmãtoarea formulã:„încãlcarea prevederilor prezentei legi atrage rãspunderea civilã, contravenţionalã sau penalã, dupã caz.”.
Eliminarea din textul noii legi a rãspunderii disciplinare şi materiale este pe deplin întemeiatã, pentru cã material şi disciplinar pot fi traşi la rãspundere angajaţii de cãtre cei care i-au angajat în cadrul raportului juridic de muncã.
O situaţie de excepţie o constituie art.44 din legea nr.32/1968, când contravenţia poate fi sancţionatã cu mãsuri disciplinare în cazul militarilor în termen, în privinţa cãrora rãspunderea contravenţionalã se înlocuieşte cu rãspunderea administrativã- disciplinarã. Procesul verbal de constatare a abaterii se trimite, în astfel de cazuri, comandantului unitãţii din care face parte contravenientul, spre a i se aplica, dacã procesul verbal e întemeiat, mãsuri disciplinare.
Rãspunderea pentru încãlcarea normelor dreptuluui mediului, aparţine totuşi, acestei ramuri de drept, tocmai fiindcã prezintã numeroase trãsãturi specifice – specificul obiectului reglementãrii juridice.
Întrucât litigiile generate de eliberarea, revizuirea sau suspendarea acordului/ autorizaţiei de mediu se soluţioneazã potrivit legii contenciosului administrativ,conform art.9 din legea nr29/1990, în cazuri bine justificate şi pentru a preveni producerea unei pagube iminente, reclamantul poate cere instanţei sã dispunã suspendarea executãrii actului administrativ pânã la soluţionarea cererii.
Rãspunderea contravenţionalã reprezintã acea formã a rãspunderii juridice care constã în aplicarea de sancţiuni contravenţionale persoanelor vinovate de încãlcarea dispoziţiilor legale care prevãd şi sancţioneazã contravenţiile.
Se recurge adesea la rãspunderea contravenţionalã pentru prevenirea sau combaterea nerespectãrii prescripţiilor legale în materie.
Aceastã formã de rãspundere prezintã avantaje în sensul cã procedura de constatare şi aplicare a sancţiunilor contravenţionale este mult mai rapidã în raport cu celelalte proceduri judiciare iar mãsurile impuse sunt executorii, permiţând o intervenţie urgentã.
Elementul esenţial al acestei rãspunderi îl reprezintã contravenţia.
Din punct de vedere legal (art.1,legea nr.32/1968), contravenţia desemneazã acea faptã sãvârşitã cu vinovãţie, care prezintã un pericol social mai redus decât infracţiunea şi care este prevãzutã şi sancţionatã ca atare prin acte normative
Este vorba despre incãlcarea reglementãrilor juridice vizând protecţia mediului cu vinovãţie, fiind exclusã rãspunderea fãrã culpã.
Obiectul contravenţiei este reprezentat de valorile sociale, bunurile sau interesele legitime apãrate prin norme de drept, cãrora li se aduce atingere ori sunt puse în pericol de fapta sãvârşitã.
Trãsãturile ce caracterizeazã contravenţia sãvârşitã în cadrul raporturilor de dreptul mediului sunt:
a)contravenţia este o faptã ilicitã
Contravenţia poate fi sãvârşitã:
- cu intenţie, dacã fãptuitorul prevede urmãrile faptelor sale şi urmãreşte producerea lor (intenţie directã), sau prevede rezultatul faptei sale şi deşi nu urmãreşte sã se producã, acceptã posibilitatea producerii lui (intenţie indirectã)
- din culpã, dacã fãptuitorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu îl acceptã, socotind fãrã temei cã el nu se va produce (uşurinţã, culpa cu previziune), ori când nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea sã-l prevadã (neglijenţã, culpa fãrã prevedere)
- fãrã culpã, când nu se poate vorbi nici de intenţie şi nici de culpã, fapta fiind rezultatul riscului pe care şi l-a asumat persoana în cadrul activitãţii economico- sociale.
b)contravenţia este reglementatã şi sancţionatã de normele dreptului mediului
O persoanã fizicã sau juridicã poate fi sancţionatã contravenţional pentru o anumitã faptã ecologicã numai dacã aceasta este expres prevãzutã şi sancţionatã de normele dreptului mediului.
Contravenţia ecologicã are în conţinutul sãu, ca elemente constitutive, obiectul, subiectul şi fapta.
Fapta (acţiunea/ inacţiunea subiectului activ) constituie nerespectarea unei interdicţii sau obligaţii prevãzute de legislaţia mediului, în cadrul unor norme imperative.
Acţiunea ilicitã poate fi poluarea apelor maritime interioare şi a mãrii teritoriale, precum şi a atmosferei de deasupra acestora, prin deversarea, aruncarea, scufundarea sau degajarea de pe nave sau alte instalaţii plutitoare sau fixe dãunãtoare sau periculoase pentru sãnãtatea oamenilor (art.31 din legea nr.17/1990), ori pentru flota şi fauna mãrii, culegerea, deţinerea şi/sau comercializarea plantelor declarate monumentelor ale naturii şi alte multe încãlcãri ale legii (art.1 pct.2 lit.c) din Hotãrârea Guvernului nr.127/1994 privind stabilirea şi sancţionarea unor contravenţii la normele pentru protecţia mediului înconjurãtor, Monitorul Oficial nr.94 din 12 aprilie 1994).
Un alt element constitutiv al contravenţiei îl reprezintã vinovãţia (latura subiectivã).
Vinovãţia desemneazã acea atitudine psihicã a contravenţiei faţã de faptã şi urmãrile sale.
Subiecţii raportului juridic de rãspundere contravenţionalã în dreptul mediului:
Regula dispune cã subiect al rãspunderii contravenţionale este persoana fizicã responsabilã de sãvârşirea sancţiunii contravenţionale, în condiţiile legii, orice persoanã fizicã indiferent de cetãţenie sau rezidenţã (art.5 alin.2 din legea nr.32/1968).
Existã şi excepţii de la aceastã regulã, şi anume art.5 alin.3, care prevede cã subiect al rãspunderii contravenţionale poate fi şi persoana juridicã, art.74, alin.ultim, din legea nr.9/1973,care prevede cã în materi de mediu, sancţiunile contravenţionale pot fi aplicate şi persoanelor juridice şi legea nr.137/1995 care stabileşte amenzi aplicabile şi persoanelor juridice (în cuantum majorat).
Persoana care sãvârşeşte contravenţia este subiectul activ (orice persoanã fizicã sau juridicã) iar subiectul pasiv este autoritatea statalã, statul român.
În cadrul raportului de rãspundere contravenţionalã situaţia se prezintã astfel: subiectul activ este autoritatea statalã care trage la rãspundere persoanle care au sãvârşit contravenţiile, aplicându-le sancţiuni contravenţionale, iar subiectul pasiv este contravenientul, agentul poluant (poluatorul).