Convieţuirea oamenilor în societate nu este posibilă fără o anumită ordine de conduită, fără reguli de comportare, inclusiv în domeniul administrării publice, cărora trebuie să se conformeze fiecare individ aparte şi cu toţii împreună. Ordinea creează coeziunea dintre indivizi şi armonia socială, dă naştere, susţine şi dezvoltă societatea.

Multitudinea şi varietatea activităţilor şi a formelor de organizare a sistemului administraţiei publice impun cu necesitate reglementarea juridică. Normele juridice constituie o modalitate importantă de introducere a ordinii în organizarea şi funcţionarea sistemului administraţiei publice, oferind un criteriu obiectiv de apreciere a conduitei oamenilor care realizează administraţia publică.

Norma juridică este celula de bază a dreptului, este sistemul juridic elementar. Dreptul nu poate exista şi nici nu poate fi explicat în afara realităţii sale normative.

Norma juridică este un etalon, un model de comportament, ce conţine pretenţiile şi exigenţele societăţii faţă de conduita membrilor săi în anumite categorii de relaţii^[1].

Normele de drept administrativ sînt acele norme ce reglementează raporturile sociale care apar între autorităţile administraţiei publice în realizarea sarcinilor executive, între acestea şi particulari.

Norma juridică de drept administrativ poate fi definită ca regula de conduită generală şi impersonală a activităţii executive a statului, cu caracter tipic, prescriptivă instituită de puterea publică, a cărei respectare obligatorie este asigurată prin posibilitatea aplicării constrîngerii administrative.

1. Trăsăturile normelor dreptului administrativ.

Normelor juridice ale dreptului administrativ le sînt caracteristice trăsăturile recunoscute de teoria generală a dreptului, şi anume: caracterul general şi impersonal; caracterul tipic; obligativitatea normei juridice; caracterul prescriptiv al normei juridice.

În acelaşi rînd, normele dreptului administrativ au unele trăsături proprii: reglementează raporturile sociale care apar între autorităţile administraţiei publice sau între acestea şi particulari, în realizarea sarcinilor administrării publice; se caracterizează printr‑o mare diversitate, întîlnindu‑se în aproape toate domeniile şi sectoarele de activitate; au un grad diferit de generalitate; se emit în baza şi în vederea respectării Constituţiei şi a altor acte legislative.

2. Formele de manifestare a normelor juridice de drept administrativ (contravenţional).

În funcţie de scopurile reglementării juridice, de specificul relaţiilor sociale reglementate, de particularităţile caracteristice părţilor acestor relaţii, normele juridice de drept administrativ pot prelua diverse forme de manifestare în conţinutul dispoziţiilor normative, cele mai importante fiind:

1. stabilirea consecutivităţii stricte a acţiunilor în condiţiile corespunzătoare şi în modul cuvenit, prevăzute de norma respectivă;
2. interzicerea săvîrşirii diferitor acţiuni sub ameninţarea aplicării unor mijloace de influenţă juridică;
3. acordarea unei părţi la raporturile de drept administrativ (contravenţional), posibilitatea de a alege una din variantele de comportare prevăzute în normă. În aceste cazuri nu este posibilă eschivarea de la executarea dispoziţiei, partea corespunzătoare a raportului fiind obligată să acţioneze de sine stătător, prin alegerea variantei de comportare;
4. acordarea unei părţi la raportul de drept administrativ (contravenţional), posibilitatea de a acţiona din proprie iniţiativă, adică libertatea de a întreprinde sau nu anumite acţiuni care sînt prevăzute în norma juridică contravenţională.

3. Structura normei dreptului administrativ.

Sub aspectul structurii lor, la normele dreptului administrativ, ca la orice normă juridică, deosebim o structură internă, logico–juridică, şi o structură externă, tehnico–juridică.

Din punctul de vedere al structurii tehnico–juridice, normele dreptului administrativ se exprimă în articole şi alineate.

Sub aspectul structurii logico–juridice, adică al formei interne şi conţinutului său, norma de drept administrativ conţine trei elemente, şi anume: ipoteza (de regulă, mai dezvoltată), dispoziţia (de regulă, imperativă), precum şi sancţiunea.

Ipoteza normei de drept administrativ prevede împrejurările, condiţiile în care se aplică şi subiectele la care se referă dispoziţia. Dispoziţia normei de drept administrativ cuprinde fondul, conţinutul reglementării, indicînd conduita pe care trebuie să o urmeze subiectele la care se referă, ce trebuie să facă sau să nu facă acestea. Ea este în general categorică, imperativă, deoarece relaţiile sociale care fac obiectul reglementării în dreptul administrativ se desfăşoară în procesul de realizare a puterii. Sancţiunea normei de drept administrativ stipulează consecinţele ce pot surveni în cazul nerespectării (încălcării) prevederilor dispoziţiei. Ea este un element al normei de drept în care sînt prevăzute metodele de influenţă asupra persoanei care a comis cu vinovăţie un delict administrativ, prin aplicarea faţă de ea a măsurilor de constrîngere statală.

Trebuie făcută însă o distincţie între sancţiune, ca element al structurii logico–juridice, şi sancţiune, ca element al răspunderii juridice din dreptul administrativ. Între ele există un raport de la întreg la parte.

4. Raportul normelor juridice ale dreptului public cu normele juridice ale dreptului privat.

În ceea ce priveşte normele dreptului public, în general, normele dreptului administrativ aparţinînd acestei categorii, în doctrina interbelică s‑a realizat o delimitare de normele dreptului privat care îşi păstrează valoarea peste decenii, fiind preluată, la ora actuală, de majoritatea autorilor^[2].

Normele dreptului public (inclusiv ale dreptului administrativ) şi celui privat au caracteristici atît comune, cît şi distinctive.

Spre deosebire de normele de drept privat, care sînt mult mai cristalizate şi mai stabile, normele dreptului public se caracterizează printr‑o mobilitate mare, mai ales datorită caracterului lor politic.

Spre deosebire de dreptul privat, în cazul căruia oricine poate să fie titularul unui drept, în dreptul public nu oricine poate să exercite drepturile reglementate de normele ce aparţin acestuia.

Normele de drept privat au o precizie mai mare decît cele de drept public, care sînt mai puţin determinate.

În timp ce dreptul public se bazează, în caz de nerespectare a normelor sale, pe forţa de constrîngere a statului, în dreptul privat, constrîngerea, ca mod de asigurare a respectării normelor, se întîlneşte foarte rar.

În dreptul privat întîlnim sancţiuni precise, cum ar fi nulitatea, rezilierea contractului, daune etc., pe cînd în dreptul public, cu excepţia dreptului penal şi celui contravenţional, sancţiunile nu au aceeaşi precizie.

Normele de drept administrativ sînt adoptate numai de organul legislativ (cu excepţia ordonanţelor Guvernului). Actele administrative cu caracter normativ sînt acte juridice care cuprind norme de conduită şi sînt emise (adoptate) numai de către autorităţile administraţiei publice de toate nivelele.

^[1]     Baltag D. Teoria generală a dreptului: [pentru uzul studenţilor]. Chişinău: ULIM, 2010, p. 228.

^[2]     Negulescu P. Op. cit. (1934), p. 34.