Importanţa majoră pe care o prezintă CI în general în cooperarea tehnico- ştiinţifică în special, determină cadrul legal de desfăşurare a comerţului şi definirea grupării de norme juridice în acest domeniu.
Conform regulilor ce guvernează desfăşurarea comerţului internaţional, se impune ca toate statele să colaboreze pentru crearea condiţiilor proprii de desfăşurare a comerţului internaţional.
În doctrina şi practica comerţului internaţional au fost propuse mai multe definiţii şi anume: într-o primă concepţie
– Dreptul comerţului internaţional este constituit din ansamblul normelor care reglementează relaţiile comerciale de drept privat.
-DCI este ştiinţa care cuprinde şi cercetează normele de drept şi uzanţele ce reglementează instituţiile şi raporturile juridice ce iau naştere în sfera relaţiilor de schimb şi cooperare economică internaţională;
-DCI reprezintă ansamblul normelor care reglementează relaţiile comerciale internaţinale;
-DCI este constituit din ansamblul normelor care reglementează raporturile patrimoniale cu caracter de comercialitate şi internaţionalitate, încheiate între persoane fizice şi persoane juridice, care întrunesc calitatea de subiecte de drept pentru operaţiunea de export- import, inclusiv între asemenea persoane şi stat- raporturi în care părţile se află pe poziţie de egalitate juridică.
Ansamblul normelor juridice ce alcătuiesc dreptul comerţului internaţional ca ramură de drept se plasează în punctele de tangenţă dintre ordinea de drept naţională şi cea internaţională, răsfrângându-se concomitent cu ambele.
Procesul organizării şi desfăşurării comerţului internaţional, are o diversitate de raporturi juridice care pot fi grupate în următoarele categorii:
-raporturi dintre state ce sunt guvernate de normele dreptului internaţional public;
-raporturi dintre state ca titulare ale suveranităţii şi subiecte de drept, persoane fizice şi persoane juridice din diferite state, pe bază de egalitate juridică şi sunt reglementate de normele dreptului civil, dreptului comercial, dreptului internaţional privat. Dintre cele expuse, dreptul comerţului internaţional, trebuie privit ca o materie juridică interdisciplinară, reunind norme juridice din diferite ramuri de drept: dreptul internaţional public, dreptul internaţional privat, dreptul civil, derptul administrativ, ponderea cea mai mare oa au normele dreptului privat.
În concluzie dreptul comerţului internaţional constituie ansamblul normelor de drept prin care se reglementează raporturile de comerţ internaţional şi de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică, stabilite între participanţii la comerţul internaţional.
Elementul de extranietate este materia studiată de dreptul internaţional privat.
El se prezintă ca un element de structură al raportului juridic, ce îi atribuie calificativul de internaţional, este o împrejurare de fapt, un semn calificativ al obiectului, subiectului sau conţinutului raportului juridic internaţional.
Elementul de extranietate poate îmbrăca forma cetăţeniei sau naţionalităţii, subiect care participă în raportul juridic. Elementul de extranietate al obiectului este locul unde se află acest obiect sau locul încheierii tranzacţiei.
Din cele menţionate putem spune că obiectul comerţului internaţional îl constituie raporturile comerciale internaţionale în sens larg, precum şi acelea care decurg din colaborarea şi cooperarea economică, orice alte raaporturi juridice care aparţin domeniului de reglementare a altor ramuri de drept, au tangenţă cu operaţiunile de comerţ internaţional.
Metoda reglementării juridice.
Orice ramură de drept se caracterizează printr-un anumit cerc de relaţii sociale, ce sunt reglementate de normele unor ramuri de drept şi alcătuiesc obiectul de reglementare al acesteia.
Totalitatea procedeelor şi modalităţilor folosite la reglementarea raporturilor juridice constituie metoda de reglementare juridică.
Sunt folosite la reglementarea raporturilor dreptului comerţului internaţional două metode:
-conflictualistă;
-materialistă;
Conflictualistă- presupune folosirea normelor conflictuale, care indică numai legea competentă pentru a cârmui raportul juridic