Un loc important în cadrul relaţiilor de colaborare şi cooperare economică internaţională îl ocupă uzanţele comerciale, care diferă de la un sistem de drept la altul. DCI îşi are originea în dreptul cutumiar-lex mercatoria, constituit în baza regulilor profesionale în interiorul corporaţiilor negustoreşti.
Conceptul de uzanţă include în sine întreaga varietate de acte juridice. Uzanţele comerciale sunt nişte practici sau reguli utilizate de către părţile contractuale- parteneri în afacerile comerciale. Ele reprezintă o conduită a părţilor. Ea este rezultatul atitudinii exprese ori tacite a părţilor participante la raporturile comerciale internaţionale.
Uzanţa comercială implică ideea de uniformitate şi continuitate a unei conduite. Comportarea partenerilor de afaceri într-un anumit mod, o anumită perioadă, în relaţiile lor comerciale devine astfel o uzanţă comercială.
I.P.Filipescu menţionează: uzanţa comercială presupune o anumită practică, regulă de conduită, aplicată o perioadă de timp, de un anumit număr de parteneri, comportare care poate să difere de la o categorie de comercianţi la alta sau chiar în privinţa fiecărei categorii în raport de diferite elemente. Ele dispun de unele caractere esenţiale;
- au un caracter obiectiv, adică se aplică între un număr nedeterminat de parteneri şi pe un anumit teritoriu;
- sunt generale şi impersonale, adică se deosebesc de cele din urmă, prin faptul că legile sunt expresia autorităţilor statale, iar uzanţele- manifestarea voinţei participanţilor la relaţiile comerciale.
Din cele menţionate rezultă că uzanţele comerciale sunt practici care prezintă un grad de vechime, se caracterizează prin stabilitate şi se aplică între un număr nedeterminat de parteneri comerciali.
Cele mai importante uzanţe comerciale internaţionale au fost standartizate sub egida Camerei Internaţionale de Comerţ din Paris fiind cunoscute sub denumirea de INCOTERMS- reguli internaţionale pentru Interpretarea Uzanţelor de Comerţ.. Ele au o largă aplicare în contractele comerciale de vânzare- cumpărare. Cele mai cunoscute uzanţe şi frecvent inserate în contractele comerciale internaţionale cel puţin în zona europeană sunt uzanţele INCOTERMS.Scopul este de a oferi un set de reguli internaţionale pentru interpretarea celor mai utilizaţi termeni comerciali din CI. Necunoaşterea părţilor contractante a practicii comerciale poate duce la
neînţelegeri, dispute şi procese. În 1936 Camera Internaţională pentru Comerţ de la Paris a publicat un set de reguli pentru interpretarea termenilor comerciali. Ele au fost modificate în 1953, 1967, 1976, 1980, 1990, 2000 pentru a fi puse de acord cu practica comercială curentă. Anexa nr.1 INCOTERMS 2000.
În privinţa cutumei, doctrina DCIface diferenţiere şi u le foloseşte în acelaşi timp. Cutumele se clasifică în:
- cutume la care nu trimit normele juridice şi care respectiv nu au valoare de izvor;
- cutume la care trimit în mod expres dispoziţiile legii.
Cutuma presupune două elemente: obiectiv şi subiectiv. Elementul obiectiv se manifestă în conduita cese aplică îndelung raporturilor comerciale, ca o deprindere, iar subiectiv, constă în convingerea că in anumit comportament în atare raport este obligatoriu şi are valoare juridică.