Elementele cât şi titlurile de valoare, manifestă voinţa subiectelor de drept, depind de întinderea puterii de decizie care o determină pe aceasta.
În cazul principiului libertăţii de exprimare a voinţei, instanţa se conduce de intenţia direct exprimată a părţilor ce au încheiat un contract.
Denumirea de autonomie de voinţă- este un principiu esenţial, este voinţa persoanelor ce au încheiat tranzacţia. Acest princioiu stă la baza soluţionării problemelor conflictuale cu privire la tranzacţia ce conţine unul sau mai multe elemente de extranietate.
CI implică posibilitatea apariţiei unor conflicte între dispoziţiile normelor comerciale ale diferitor state sau între uzanţele comerciale ale acestora.
Prin elementul de extranietate CCI prezintă inevitabile legături cu mai multe legislaţii. Ex: dacă raportul juridic a fost stabilit între o firmă din RM şi Belgia, operaţia încheiată va avea legături cu dispoziţiile normelor din cele două state.
Orice contract este o manifestare a voinţei din partea părţilor contractante. Sunt convingătoare argumentele precum că părţile sunt libere să aleagă dreptul aplicabil contractului, dar libertatea nelimitată de a alege poate facilita frauda la lege. Aceste sugestii sunt luate în consideraţie de instanţa de fond atunci când apar litigii.
Cunoaşterea legii aplicabile a unui contract este necesară nu numai în cazul existenţei unui litigiu, ci şi în scopul de a evita un eventual litigiu. Părţile participante la contract trebuie să ţină cont de legea ţării lor, cât şi de legile altor ţări terţe.
Determinrea dreptului aplicabil contractual poate fi efectuat în două moduri:
-subiectiv, se subânţelege determinarea acestuia conform voinţei părţilor contractante;
-obiectiv, se au în vedere criteriile obiectului de localizare a contractelor în spaţiu unui anumit sistem de drept.
O relaţie de CI este reglementată de legea aleasă de părţi, iar când aceasta lipseşte, se aplică norma conflictuală, ce desemnează soluţionarea conflictului de legi. Aceste principii au fost constatate de jurisprudenţă în diferite convenţii internaţionale.
-Convenţia de la Viena,1980 asupra contractului de vânzare internaţională de mărfuri;
Convenţia de la Roma, 1980 privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale.
-Convenţia de la Haga 1955 legii aplicabile a vânzării cu caracter internaţional de bunuri mobile
O soluţie diferită de cele evocate anterior în materia determinării legii aplicabile este consemnată de legislaţia RM, în lipsa alegerii dreptului aplicabil de către părţile contractante de comerţ exterior, drepturile şi obligaţiile lor sunt guvernate de legea ţării unde a fost încheiat contractul. Acest principiu de localizare a CCI este consacrar şi în legislaţia altor ţări.