La baza Arbitrajului CI stă convenţia de arbitraj, care este definită ca un acord între părţile contractante de CI de a supune litigiile apărute între ele în legătură cu executarea contractului.
Convenţia de arbitraj poate avea forma unei clauze sau a unui acord întocmit separat, poate să rezulte din săvârşirea unor acte procedurale.
Este un contrac CI şi este autonomă:
-legea aplicabilă Convenţieie de Arbitraj poate fi diferită de legea contractului principal.
-rezilierea contractului principal nu produce efecte asupra existenţei convenţiei de arbitraj;
-nulitatea contractului principal nu atrage după sine nulitatea convenţiei. Convenţia arbitrlă poate îmbrăca 2 forme:
Compromisul şi clauza compromisorie
Compromisul este acordul prin care părţile convin să supună arbitrajului un litigiu deja existent
Clauza compromisorie este aceea prin care se stipulează că eventualele litigii se vor rezolva pe clea arbitrajului.
Convenţia de arbitraj trebuie să conţină următoarele elemente esenţiale:
-desemnarea arbitrului;
-reglementarea procedurii pe care trebuie să o respecte instanţa de arbitraj sau referirea la o lege de procedură sau un regulament care va determina procedura de soluţionare a litigiului.
Conţinutul convenţiei de arbitraj este determinat de tipul de arbitraj la care recurg părţile.
Pe lângă cele menţionate Convenţia va conţine menţiunile ca: legea aplicabilă procedurii şi fondului litigiului, locul arbitrajului, limba arbitrajului. Părţile pot alege o formulă mai simplă în cazul alegerii arbitrajului instituţionalizat sau formule mai detaliate în cazul arbitrajului ad-hoc.