Drept

Conţinutul CCI îl alcătuiesc totalitatea prevederilor lui ce stabilesc drepturile şi obligaţiile părţilor contractante şi sunt materializate în clauze contractuale.

În funcţie de importanţa lor asupra existenţei contractului se dsting clauze esenţiale numite şi necesare şi clauze facultative-opţionale.

Pentru clauzele esenţiale sunt caracteristice acele prevederi, existenţa cărora este determinată pentru oricare contract şi de prezenţa cărora în contract depinde însăşi valabilitatea lui: identificarea părţilor, obiect, preţ, etc. Cele facultative nu afectează valabilitatea contractului. Ele sunt destinate să concretizeze prevederile esenţiale ale contractului, să confere o anumită certitudine şi siguranţă juridică în  ce priveşte executarea bligaţiilor contractuale.

CCI conform altei clasificări conţine şi clauze de drept comun pe care le întâlnimîn contractele civile şi comerciale, cât şi clauze specifice proprii contractului CI, care sunt determinate de particularităţile acestui gen de contracte. Referindune la această categorie putem atribui următoarele

• Clauza pactum de lege utenda- beneficiază de principiul autonomiei de voinţă şi desemnează legea aplicabilă raporturilor lor.
• Clauza de arbitraj> părâile convin să supună litigiile ivite nuor judecători aleşi.
• Clauze asiguratorii menite să contracareze riscurile operaţiunilor comerciale internaţionale. Clauzele asiguratorii grupează o varietate de stipulaţii contractuale, scopul cărora este evitarea, sau minimalizarea riscurilor ce pot surveni:- riscuri social politice, războae, greve, riscuri politico administrative, riscuri economice, evenimente naturale.

Majoritatea contractelor comerciale internaţionale sunt de durată medie sau lungă. Pe parcursul executării lor pot surveni diferite evenimente sau circumstanţe imprevizibile la momentul încheierii contractului, ce pot avea un impact negativ asupra executării contractelor, pot deregla echilibrul economic între părţi. Din practica comerţului internaţional au fost elaborate diferite mijloace juridice cu scopul de a menţine valoarea contractului şi adaptarea contractului la noile condiţii (clauza de hardşip), forţă majoră, oferta concurentă, clientul cel mai favorizat).

Părţile contractante au facultatea de a decide care clauze sunt necesare pentru a încheia acordul de voinţă şi a da naştere raporturilor juridice contractante.

1. Identificarea părţilor contractante este clauza în care se indică numele, domiciliul, forma juridică şi alte atribute de identificare a contractului cu specificarea împuternicirilor, statutul societăţii, procura,
2. Clauze referitoare la obiectul contractului sunt acele prevederi care definesc prestaţia ce trebuie să le efectueze părţile. Dacă obiectul contractului îl constituie o marfă în contract se înserează următoarele stipulaţii:

• denumirea şi alte semne de individualizare a produsului,

• clauze referitoare la cantitatea mărfii,
• clauze referitoare la calitatea  mărfii(documente  de  certificare a calităţii mărfii),
• clauze referitoare la modul şi termenul  privind  cantitatea şi calitatea mărfii,
• clauze referitoare la ambalare, marcare şi etichetare.

3. Clauze referitoare la preţ>se stablesc criteriile de determinare a contraechivalentului bănesc al diferitor prestaţii, care poate îmbrăca forme variate, în funcţie de natura contractului, preţul mărfii,navlul,primele de asigurare, comisionul, dobânda bancară..
4. Clauze referitoare la executarea obligaţiilor contractuale care determină condiţiile, modul termenul, locul efectuării prestaţiei.

În ce priveşte momentul executării obligaţiilor, orice obligaţie neafectată de un termen sau o condiţie, trebuie executate la momentul naşterii raportului juridic obligaţional.

Principiile UNIDROIT propun următoarele soluţii în materia determinării momentului şi locului executăriii obligaţiei, dacă o dată este fixată în contract sau este determinabilă şi pentru obligaţiile de plată a unei sume de bani- în locul unde îşi are sediul creditorul, pentru orice altă obligaţie – în locul unde îşi are sediul debitorul.

5. Clauze referitoare la efectele neexecutorii, sau cu întârziere a obligaţiilor contractuale. Doctrina nu le socoate clauze esenţiale, deoarece lipsa lor nu duce la ineficienţa contractului dar reprezintă o importanţă primordială la acest
6. Excepţia de neexecutare este stipulaţia ce prevede dreptul creditorului de a refuza îndeplinirea propriei sale prestaţii, dacă debitorul nu îndeplineşte prestaţia la care s-a
7. Acordarea unui termen suplimentar pentru executare
8. Desfacerea contractului
9. Daune interese. Neexecutarea unei obligaţii contractuale dă creditorului dreptul la daune- interese pentru a compensa
10. Prin clauze de menţinere a valorii contractului comercial internaţional înţelegem stipulaţiile contractuale care permit repartizarea resurselor monetare între părţile tranzacţiei internaţionale.

Dacă aceste clauze lipsesc, furnizorul dintr-un contract de vânzare – cumpărare internaţional riscă să primească o valoare bănească mai redusă decăt cea la care a contat la momentul încheierii contractului- dacă între data când a fost perfectat contractul şi data plăţii, moneda asupra căreia s-a convenit şi-a pierdut  din valoarea sa iniţială şi invers, când se înregistrează o creştere a cursului de schimb, atunci suferă cumpărătorul, deoarece plăteşte un preţ mai mare decât cel preconizat.

1. Clauza valutară- are menirea să protejeze părţile dintr-un CCI împotriva riscului ce poate rezulta din variaţia monedei de plată cu cea de cont. Moneda de cont- este aleasă de părţi şi arată valoarea obligaţiei monetare. Moneda de plată- permite determinarea cantităţii şi naturii semnelor monetare- debitorul se liberează de obligaţia sa. Între ele se diferă. Ex: Un

vânzător moldovean vinde unui cumpărător american o marfă al cărei preţ este evaluat în SUA pe baza parităţii determinate 1&=4.8. În ziua executării contractului & valora 4,3 lei. Vânzătorul are o pierdere de 0,5 pentru fiecare & adică 11%. Şi invers.

1. Clauza de revizuire a preţului - se prezintă ca o clauză de protecţie economică pentru asigurarea menţinerii valorii prestaţiei în funcţie de evoluţia economică a ramurilor de producţie de care este legat
2. Clauza de opţiune a monedei liberatorii. Li se acordă dreptul să aleagă moneda de plată a preţului. Toate monedele prevăzute în contract sunt de cont.
3. Clauza de opţiune a locului de plată. Oferă creditorului dreptul să încaseze valoarea creanţei în locul pe care creditorul îl
4. Clauze de adaptare a contractului la noile împrejurări, care se referă la contractele de lungă durată.
5. Clauza ofertei concurente. Cumpărătorul beneficiază de o ofertă mai favorabilă, asupra obiectului
6. Clauza clinetului cel mai favorizat. Stipulaţia contractuală în baza căreia vânzătorul se obligă faţă de cumpărător să-i acorde cele mai favorabile condiţii pe care le-ar acorda pe parcursul executării contractului. Această clauză are ca scop adaptarea contractului pe termen lung la condiţiile de piaţă. Din momentul când unui terţ i-au fost acordate condiţii mai favorabile, aceleaşi condiţii urmează a fi aplicate şi partenerului din contractul iniţial.
7. Clauza de hardship (impreviziune). Situaţia în care, în perioada de acţiune a unui contract încheiat pe termen lung, se produc unele evenimente care schimbă stipulaţiile pe care părţile le-au avut în vedere la momentul încheierii contractului. Impreviziunea capătă forţă juridică directă, când există două condiţii:
8. pe de o parte, evenimentele se produc fără nici o culpă din partea contractanţilor
9. evenimentele respective schimbă în mod substanţial elementele contractului pe care părţle le-au avut în vedere la momentul încheierii

Folosirea de către părţi a unei clauze harship denotă tendinţa de a asigura stabilitatea contractului comercial cu ajutorul unui mecanism juridic de adaptare a acestora la condiţiile pieţii.

1. Clauza de forţă majoră- este o împrejurare de fapt care este imprevizibilă la momentul încheierii contractului. Indiferent de specificul contractului împrejurările ce constituie forţa majoră se caracterizează prin următoarele particularităţi comune:

-prezintă caracter imprevizibil;

-prezintă exteriorul celui care o invocă;

-împedică ori fac imposibilă executarea contractului;

-intervenţia împrejurărilor  ce  constituie  forţa majoră se     produce fără culpă din partea debitorului.

Interpretarea contractului a fost definită ca fiind operaţiunea concretizată într-o activitate intelectuală specifică, prin care organele de jstiţie ( arbitraj) cu prilejul soluţionării unui litigiu izvorât dintr-un contract încearcă să determine conţinutul concret al contractului, existenţa, sensul şi întinderea exactă a obligaţiilor cărora le-a dat naştere. Interpretarea contractului se analizează ca fiind o operaţiune logico- juridică. Situaţiile conflictuale între părţi apar în timpul şi în legătură cu executarea contractului, interpretarea diferită dată de părţi anumitor stipulaţii contractuale.

Adeseori unele clauze ale contractului conţin formulări confuze sau inadecvate în raport cu specificul contractului încheiat între părţi. De aici decurge necesitatea interpretării CCI. Interpretarea contractului se face conform  principiului priorităţii voinţei reale a părţilor contractante faţă de voinţa lor declarată.

Dacă intenţia comună a părţilor nu poate fi stabilită, manifestarea de voinţă trebuie interpretată după un criteriu obiectiv şi principiul bunei credinţe. La interpretarea contractului se va ţine seama şi de negocierile ce au avut loc între părţi, de comportarea părţilor, ulterior încheierii contractului, precum şi de uzanţele comerciale internaţionale.

Executarea de bună voie la termen şi în strictă conformitate cu prevederile contractuale, constituie o cerinţă vădită în relaţiile CI.

Executarea CCI este dominată de principiul executării în natură a obligaţiei asumate. Obligaţiile asumate prin contract trebuie executate în natura lor specifică. Dacă executarea în natură a obligaţiilor nu este posibilă, creditorul are dreptul la executarea obligaţiei, sau la dezdăunări care reprezintă echivalentul prejudiciar suportat, datorită neexecutării, sau executării necorespunzătoare a obligaţiilor.

Se deosebesc două forme de desfacere a contractului rezoluţiunea şi  rezilierea. Distincţia se face în funcţie de efectele pe care le comportă desfacerea contractului. Termenul de reziliere este utilizat în cazul când desfacerea contractului produce efecte numai pentru viitor şi nu vizează ceea ce s-a executat până la moment.

Desfacerea contractului eliberează părţile pentru viitor de executarea obligaţiei. După desfacrea contractului fiecare din părţi poate cere restituirea celor furnizate, cu condiţia că ea procedează simultan la restituirea celor primite. Când executarea contractului se prelungeşte în timp şi când contractul este divizibil, restituirea nu poate avea loc decât pentru perioada desfacerii contractului