Complexitatea administraţiei publice, caracterizată printr‑o extremă diversitate, impune ca raporturile juridice născute din aplicarea normelor de drept administrativ să fie diverse.
- O primă categorie o prezintă raporturile care se formează în cadrul administraţiei publice, în special, cu privire la organizarea şi funcţionarea administraţiei publice. Ele pot fi raporturi de subordonare, de colaborare şi de participare[1].
- A doua categorie mare de raporturi o prezintă raporturile care se formează între un subiect ce aparţine administraţiei publice şi unul din afara acestui sistem[2].
În aceste situaţii, subiectele din afara sistemului intră în raporturi juridice cu reprezentanţii administraţiei publice. Aceste raporturi pot fi: de subordonare, de colaborare şi de participare. În doctrină se apreciază că acest gen de raporturi ar fi cel mai răspîndit, el avînd ponderea cea mai ridicată în ansamblul raporturilor juridice administrative[3].
Unii autori au identificat şi categoria raporturilor juridice de utilizare a serviciilor publice în cadrul cărora subiectele active acţionează tot pe baza şi în executarea legii, dar în calitatea lor de servicii publice înfiinţate pentru desfăşurarea de activităţi cu caracter de prestaţie în vederea satisfacerii unor nevoi de interes public[4].
În prestarea acestor servicii pot să apară două situaţii:
- a) cînd legea obligă organele administraţiei publice să le presteze, fiind îndeplinite condiţiile cerute de lege;
- b) cînd legea lasă la aprecierea organelor administraţiei publice prestarea unui serviciu public.
Raportul juridic contravenţional este acea relaţie de apărare socială reglementată prin legislaţia contravenţională, relaţie ce apare, se modifică şi dispare în aţiunea de combatere a contravenţionalităţii. Drept motiv de apariţie a raporturilor juridice contravenţionale servesc normele juridice materiale care nu contribuie nemijlocit la formarea raporturilor, ci doar prevăd condiţiile apariţiei lor într‑o formă generală[5]. Raportul juridic concret apare în procesul realizării (îndeplinirii) prevederilor normei juridice concrete.
Raporturile juridice contravenţionale, în funcţie de atitudinea subiecţilor dreptului administrativ faţă de prevederile legale, onorarea sau neonorarea lor, se divizează în:
— raporturi de conformare (de cooperare) — în cazul respectării legislaţiei contravenţionale, cînd subiecţii sînt statul, care impune respectarea legii, şi persoanele, destinatarii legii, care sînt determinaţi să respecte legea;
— raportul de conflict (de contradicţie) — în cazul încălcării legii contravenţionale, cînd subiecţii sînt statul, care impune răspunderea contravenţională, şi persoana trasă la răspundere contravenţională, care este obligată să suporte sancţiunea pentru contravenţia săvîrşită[6].
Raportul juridic contravenţional de conformare (de cooperare) apare odată cu obţinerea forţei juridice a legii contravenţionale. Din acest moment, toţi subiecţii dreptului contravenţional au posibilitatea să ia cunoştinţă de acea valoare care este protejată prin norma contravenţională materială, cu modalitatea de constrîngere statală, în caz de nerespectare (încălcare) a dispoziţiilor normelor materiale, şi îşi asumă obligaţia constituţională de a respecta legea. Statul, la rîndul său, îşi asumă responsabilitatea de a elabora mecanismul necesar de realizare (respectare) a normelor juridice (regulilor de conduită): constituirea organelor executive abilitate să supravegheze respectarea legilor contravenţionale; stabilirea competenţei lor; asigurarea condiţiilor necesare pentru activitate etc.
Raportul juridic contravenţional de conflict (de contradicţie) apare din momentul comiterii unei fapte contravenţionale (încălcarea dispoziţiei normei materiale). Numai din acest moment, statul, prin organele sale competente, efectuează ancheta contravenţională şi, în cazul în care va fi stabilită vinovăţia făptuitorului, faţă de ea va fi aplicată constrîngerea statală prevăzută în sancţiunea normei juridice încălcate.
Subiecţi ai raportului juridic contravenţional pot fi toţi subiecţii dreptului administrativ (contravenţional).
În raporturile juridice contravenţionale, după cum am menţionat deja, reprezentantul statului va fi întotdeauna subiect dominant, el fiind titular al funcţiei de apărare socială, a puterii statale.
Subiecţii concreţi ai raportului juridic contravenţional sînt dependenţi de tipul acestor raporturi.
În cazul raporturilor juridice de conformare, statul, prin elaborarea normelor juridice contravenţionale, impune tuturor subiecţilor dreptului administrativ (contravenţional), în mod indiscutabil, reguli de conduită obligatorii[7]. Cel de‑al doilea subiect în acest raport nu este strict nominalizat şi, în funcţie de modul şi conţinutul activităţii privind prevenirea de contravenţii şi combaterea contravenţionalităţii, poate fi orice subiect de drept administrativ (contravenţional).
În cazul raporturilor juridice de conflict, cel de‑al doilea subiect al raporturilor juridice contravenţionale este strict determinat — persoana fizică sau juridică care a încălcat legea, săvîrşind o contravenţie[8].
Obiectul raportului juridic contravenţional îl constituie anumite acţiuni sau inacţiuni pe care statul — ca subiect dominant — le poate pretinde şi pe care cealaltă parte a raportului este obligată să le săvîrşească sau să se abţină de a le săvîrşi[9].
Durata raportului juridic contravenţional depinde de pericolul social al faptei comise, de operativitatea efectuării procedurii contravenţionale etc. Ea include patru elemente: apariţia, constatarea, modificarea şi stingerea raportului juridic contravenţional[10].
Raportul juridic de conformare apare odată cu intrarea în vigoare a legii contravenţionale. Modificarea şi stingerea raportului juridic de conformare au loc odată cu modificarea sau abrogarea, în modul stabilit, a legislaţiei contravenţionale. Stingerea raportului juridic de conformare se manifestă prin transformarea lui în raport de conflict.
Raportul juridic de conflict (de contradicţie) apare în momentul comiterii faptei contravenţionale (obiectul contravenţiei şi latura obiectivă). Pentru acest grup de raporturi juridice contravenţionale sînt caracteristice toate cele patru elemente ale duratei raportului juridic: apariţia, constatarea, modificarea şi stingerea acestuia.
[1] Brezoianu D. Op. cit. (2004), p. 29; Negoiţă Al. Op. cit. (1996), p. 44.
[2] Brezoianu D. Op. cit. (2004), p. 29; Negoiţă Al. Op. cit. (1996), p. 45.
[3] Petrescu R. Op. cit. (2004), p. 53; Giurgiu L., Segărceanu A., Zaharie C. G. Op. cit. (2002), p. 40.
[4] Brezoianu D. Op. cit. (2004), p. 30; Orlov M., Belecciu Şt. Drept administrativ. Op. cit., p. 54.
[5] Лазарев В. В. Общая теория государства и права. Москва: Юрист, 1996, p. 179‑180.
[6] Furdui S. Drept contravenţional. Op. cit., p. 79.
[7] Mitrache C. Drept penal român. Partea generală. Ediţia a III‑a. Bucureşti: Şansa, 1999, p. 37.
[8] Potrivit Codului cu privire la contravenţiile administrative din 1985, subiect al raportului juridic privind aplicarea sancţiunii contravenţionale putea fi doar persoana fizică.
[9] Drăghici C., Drăghici C. V., ş.a. Op. cit., p. 21.
[10] Furdui S. Op. cit., p. 82.