Statutul administrativ–juridic al omului şi al cetăţeanului cuprinde o totalitate (un complex) de drepturi şi obligaţii al individului în raporturile juridice de drept administrativ. Aceste raporturi apar în procesul interacţiunii cu alţi subiecţi ai dreptului administrativ: organele puterii de stat şi ale administraţiei publice locale, alte organe statale şi cele nestatale, întreprinderile, organizaţiile, asociaţiile obşteşti, persoanele cu funcţii de răspundere a acestora, organele judecătoreşti.
Statutul administrativ–juridic al omului şi al cetăţeanului este parte componentă a statutului general de drept al individului şi este reglementat prin normele dreptului constituţional şi administrativ. Multe drepturi şi obligaţii din statutul administrativ–juridic al individului derivă de la drepturile şi obligaţiile constituţionale şi îşi găsesc exprimarea sa concretă în legi, în acte administrativ–normative subordonate legii şi în actele juridice ale organelor administraţiei publice locale. Cealaltă parte a drepturilor şi obligaţiilor nu este reglementată expres de normele constituţionale, însă ele corespund spiritului Constituţiei Republicii Moldova şi sînt stabilite prin alte acte juridice.
Raporturile administrativ–juridice ale individului cu alţi subiecţi ai dreptului administrativ pot să apară atît în baza realizării drepturilor lui sau în baza onorării obligaţiilor în sfera administrării publice, cît şi în baza protecţiei drepturilor şi libertăţilor sau neonorarea de către el a obligaţiilor sale. Din aceste considerente, conţinutul statutului administrativ–juridic al omului şi al cetăţeanului cuprinde şi alte două componente — responsabilitatea şi răspunderea, care asigură realizarea drepturilor şi executarea (asumarea) obligaţiilor.
Statutul administrativ–juridic al individului este determinat, în primul rînd, de personalitatea juridică civilă care constă din capacitatea de folosinţă (administrativ–juridică) şi capacitatea de exerciţiu (de acţiune).
Capacitatea de folosinţă este posibilitatea individului, recunoscută prin lege, de a obţine capacitatea de subiect al dreptului administrativ, posibilitatea de a avea drepturi şi obligaţii cu caracter administrativ–juridic.
Drepturile şi obligaţiile de bază ale omului îi aparţin din momentul naşterii, însă o parte din ele, în special din sfera administrării publice, individul le obţine ceva mai tîrziu.
Capacitatea de folosinţă a omului nu poate fi înstrăinată sau strămutată, volumul şi conţinutul ei se determină şi se modifică numai prin normele dreptului administrativ.
Capacitatea de folosinţă este temelia capacităţii administrative de exerciţiu (de a acţiona) care, la rîndul său, serveşte drept condiţie pentru realizarea capacităţii juridice, drepturilor subiective şi a îndatoririlor omului şi cetăţeanului în raporturile de drept administrativ concrete.
Capacitatea de exerciţiu (de a acţiona) este aptitudinea persoanei de a realiza drepturile şi de a executa (a asuma) obligaţiile stipulate în normele dreptului administrativ, prin propriile acţiuni şi de a purta răspundere în conformitate cu prevederile acestor norme.
Potrivit Constituţiei Republicii Moldova, persoana poate de sine stătător să‑şi realizeze drepturile şi îndatoririle în volum deplin începînd cu vîrsta de 18 ani, însă sînt şi excepţii de la regula generală. Unele din ele ce ţin de sfera administrativ–juridică şi de la o vîrstă mai mică. Drept temei de limitare a capacităţii de exerciţiu (de a acţiona) a persoanei servesc criteriile stabilite atît prin normele generale ce ţin de drepturile şi libertăţile omului (prevederile constituţionale, potrivit cărora persoana, recunoscută de instanţa de judecată ca fiind incapabilă, nu dispune de dreptul la alegere şi de a fi ales), cît şi prin normele speciale ce reglementează relaţiile administrativ–juridice concrete (de exemplu, persoana care a atins vîrsta de pensionare nu poate candida la ocuparea funcţiei publice[1]).
[1] Legea privind funcţia publică şi statutul funcţionarului public, art. 27 alin. (1) lit. d).