Într‑un stat de drept, orice drept subiectiv trebuie să fie nu doar declarat, ci şi garantat prin mecanismul juridic de realizare al lui. Procedura de soluţionare a petiţiilor şi reprezintă un gen al acestui mecanism.
Procedura de soluţionare a petiţiilor poate fi considerată o totalitate de activităţi ale organelor administraţiei publice şi altor organe statale, a funcţionarilor acestora, reglementate prin normele administrativ–juridice cu caracter procesual privind garantarea şi realizarea propriu‑zisă a dreptului cetăţeanului la petiţionare.
Atît petiţionarul, cît şi funcţionarul, în a cărui sarcină este pusă soluţionarea petiţiei, devin părţi ale procedurii. Legea cu privire la petiţionare stipulează rolul lor în procedura respectivă. Deoarece în cazul dat raportul administrativ–juridic procesual concret apare din iniţiativa petiţionarului (obiectul administrării), obligaţiile procesuale ale funcţionarului (subiectului administrării) sînt condiţionate şi reies din drepturile procesuale ale petiţionarului.
7.1. Drepturile şi obligaţiile părţilor la procedura de soluţionare a petiţiilor. Drepturile petiţionarului ca parte la procedură sunt reglementate prin legea respectivă[1].
Drepturile iniţiatorului raportului administrativ–juridic procesual determină şi obligaţiile celeilalte părţi ale raportului procesual. Organul sau persoana oficială cărora le‑au fost adresate petiţile sînt obligate: să examineze petiţiile, inclusiv cererile prealabile, în termenul stabilit de lege; să asigure restabilirea drepturilor lezate şi recuperarea, în condiţiile legii, a prejudiciului cauzat; să asigure executarea deciziilor adoptate în urma examinării petiţiilor. Organul emitent este în drept să respingă cererea prealabilă sau să o accepte şi, după caz, să anuleze sau să modifice actul administrativ.
7.2. Fazele procedurii de soluţionare a petiţiilor şi conţinutul activităţii la fiecare din ele. Pornind de la conţinutul şi caracterul activităţii privind soluţionarea petiţiilor, procedura acestei activităţi poate fi divizată în patru faze (trepte): depunerea petiţiei şi înregistrarea ei în modul stabilit de lege; verificarea şi controlul conţinutului petiţiei; emiterea deciziei în baza rezultatelor controlului efectuat şi aducerea la cunoştinţa petiţionarului a acestei decizii; executarea deciziei emise.
7.3. Responsabilitatea organelor (persoanelor cu funcţie de răspundere) menite să soluţioneze petiţiile. Încălcarea ordinii oficial stabilite de organizare a lucrului cu petiţiile, precum şi a evidenţei sau păstrării lor de către persoanele special desemnate prin aceasta, atrage după sine pentru funcţionarii publici — răspunderea administrativ–disciplinară, iar pentru ceilalţi funcţionari — răspunderea disciplinară. În lipsa persoanelor indicate, răspunderea administrativ–disciplinară sau disciplinară o poartă conducătorul organului respectiv.
Refuzul neîntemeiat de a examina petiţia sau tărăgănarea examinării ei, adoptarea unor decizii ce contravin legislaţiei, divulgarea informaţiilor privind viaţa personală a petiţionarului contra voinţei lui atrage după sine răspunderea contravenţională[2].
Persecutarea petiţionarului în legătură cu înaintarea petiţiei ori cu exprimarea unor aprecieri critice ce se conţin în ea, precum şi adoptarea unor decizii ce contravin legislaţiei, dacă acestea au fost însoţite de abuz de putere sau abuz de serviciu, exces de putere sau depăşire a atribuţiilor de serviciu, de atitudine neglijentă faţă de îndatoririle sale din partea persoanelor cu funcţii de răspundere, în urma cărora au fost prejudiciate considerabil drepturile petiţionarului, interesele de stat şi obşteşti atrage după sine răspundere penală.
7.4. Precizări finale. Petiţionarii, care consideră că drepturile lor sînt lezate şi nu sînt de acord cu deciziile organului sau persoanei oficiale care au examinat petiţia, au dreptul de a se adresa în instanţa de contencios administrativ în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei, dacă, conform legii, se adresează direct în instanţă sau de la data primirii răspunsului la cererea prealabilă sau, în caz dacă în intervalul menţionat nu au primit răspuns — din ziua cînd trebuiau să‑l primească. El depune în instanţa de contencios administrativ, concomitent cu cererea, şi răspunsul organului sau persoanei oficiale, care i‑au refuzat restabilirea dreptului. În cazul cînd petiţionarul nu a primit nici un răspuns în termenele stabilite, el va menţiona acest fapt în cererea depusă, iar instanţa de contencios administrativ va cere răspunsul respectiv. Instanţa de contencios administrativ examinează cererea conform prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 793 din 10.02.2000.
[1] Legea cu privire la petiţionare, art. 11.
[2] Ibidem, art. 17, 18.