1 Modelul Pierre Bourdeau
Pierre Bourdieu [1980] oferă prima abordare sistematică a tipurilor de resurse de care poate dispune un individ, în care include şi capitalul social distingându-l pe acesta de capitalul economic şi de cel cultural.
El defineşte capitalul social ca fiind „agregarea resurselor actuale sau potenţiale legate de posesia unei reţele durabile de relaţii mai mult sau mai puţin instituţionalizate de responsabilitate şi recunoaştere reciprocă”.
După Pierre Bourdeau apartenenţa la un grup furnizează fiecărui membru sprijinul capitalului de care dispune colectivitatea.
Capitalul social constituie o proprietate a interacţiunilor constante în care intră un individ. Aceste relaţii sunt bazate pe „indisolubile schimburi materiale şi simbolice”.
2 Modelul James Coleman
James Coleman defineşte capitalul social prin funcţiile sale astfel:
„Capitalul social constă într-o varietate de entităţi diferite, având două elemente în comun:
- toate sunt constituite din aspecte ale structurii sociale
- înlesnesc unele acţiuni ale actorilor în cadrul acestei structuri” (1988, p. 16).
Ca şi Bourdieu, Coleman accentuează productivitatea capitalului social, convertibil în capital economic sau chiar educaţional.
El susţine că acest tip de resursă nu aparţine actorilor sociali ci structurii de relaţii dintre actori.
Capitalul social – trăsături definitorii:
- este o caracteristică a structurilor sociale, la care au acces indivizii membrii ai unei societăţi oarecare.
- asigură accesul la bunurile publice şi resursele de care dispun alţi membri ai comunităţii implicaţi în aceleaşi reţele sociale.
- constă, pe de o parte în participare şi asociaţionism, iar pe de alta în investirea de încredere în indivizi şi instituţii şi în respectarea normelor sociale.
- capitalului social individual depinde de existenţa şi garantarea bunurilor publice, de bogăţia în capital social a tuturor membrilor societăţii.
- structurile sociale ce înlesnesc formarea capitalului social sunt reţelele sociale complete, închise, organizarea socială adecvată fiind una a asociaţionismului şi participării.
3. Modelul Robert Putnam
„Capitalul social se referă la aspecte ale organizării sociale – reţele, norme şi încredere – care le permit participanţilor să acţioneze împreună mai eficient pentru a atinge obiective comune” (1995, 664-665)
Angajarea civică este cea care facilitează o guvernare eficientă, chiar dacă nu o poate substitui.
O viaţă comunitară bogată contribuie la crearea bunului public, facilitând reproducerea şi dezvoltarea tuturor tipurilor de capital.
Totuşi, capitalul social nu reprezintă un panaceu universal pentru rezolvarea bolilor societăţii, investiţiile în dezvoltarea lui nefiind o alternativă, ci o parte complementară a unei politici generale de dezvoltare a capitalului economic (fizic şi financiar), uman şi social.
Concluzii
Numitorul comun al celor trei modele de definire al conceptului de capital social:
- atribut al relaţiilor sociale (orizontale), facilitând acţiunea individuală;
- atribut al instituţionalizării reţelelor sociale, facilitând atât acţiunea indivizilor, cât şi formarea bunului public;
- un public în sine, facilitând sau putând frâna în dezvoltarea socială
În principiu, capitalul social este:
- o caracteristică a structurii sociale,
- atribut al relaţiilor dintre actorii sociali şi al sistemului de norme ce guvernează aceste relaţii, având ca nucleu dur reciprocitatea şi încrederea.