Noţiunea de stat provine de la latinescul „statius” care, iniţial, desemna o “stare de repaus”. Romanii mai foloseau şi termenul “civitas”, semnificând “cetate, stat”, precum şi “res publica” aproximativ cu acelaşi înţeles. Despre “polisul” grecesc s-a arătat deja că el desemneaza cuvântul “stat”, “cetate”. Germanii au interpretat noţiunea de “statius” în sensul de “land”, cu semnificaţia de “stat”, “ţară”, vizând organizarea politica statală. Expresia “statio” apare pentru prima dată în lucrarea lui N. Machiavelli “Il Principe”, în strânsa legatură cu făurirea unităţii statale. Abia în secolului al XVII-lea aceasta idee este larg admisă, termenul începând să pătrundă în toate limbile.
Enumerăm ca şi teorii care stau la baza genezei şi dezvoltării statului următoarele: teoria teocratică, patriarhală, a dreptului natural, contractualistă, organicistă, teoria violenţei, psihologică, şi teoria juridică. Fără a opera o analiză minuţioasă a vreuneia din acestea, vom preciza că, din punct de vedere ştiinţific, statul este considerat de către mai mulţi analişti ca forma de organizare politică a societăţii aflate pe diferite trepte de dezvoltare, elementele cadru ce condiţionează existenţa statului fiind: teritoriul, populaţia şi caracterul de organizare politică.
Noi considerăm că statul poate fi definit ca principala instituţie prin care se exercită puterea politică în societate, în limitele unui anume teritoriu, de către un grup organizat de oameni care îşi impun voinţa membrilor societăţii privind modul de organizare şi conducere a acesteia.