Pentru a înţelege pe deplin statul ca instituţie politică, trebuie studiată şi problema formelor de stat. Esenţa statului, adică tipul de stat respectiv, se manifestă prin mai multe forme în raport cu condiţiile concrete ale epocii şi ţării respective. Forma de stat are în vedere modul de organizare a puterii de stat şi, în special, structura şi funcţionarea organelor supreme de conducere. Rezultă ca formA de stat, indiferent de esenţă, este dată de trei elemente: forma de guvernamânt, structura statului şi regimul politic.
Dacă ne referim la statele existente astăzi în lume, din punctul de vedere al formei de guvernamânt, există: monarhii constituţionale adică acele state unde monarhul domneşte dar nu guvernează, el având o simplă funcţie de reprezentare a statului (Anglia, Japonia, Olanda, Belgia, Suedia), republici parlamentare sunt acele state unde Parlamentul, în raport de celelalte instituţii, are un rol primordial, hotărâtor în organizarea, direcţionarea şi conducerea societăţii, dispunând în raport cu executivul sau instituţia şefului statului de un surplus de atribute şi prerogative (Germania, Italia, Grecia, Africa de Sud), şi republici prezidenţiale preşedintele, în calitatea sa de şef al statului, deţine şi exercită importante prerogative legislative şi executive, punându-l într-o situaţie cel puţin egală cu cea a parlamentului sau guvernului (SUA, Rusia, Franţa).
După structură statele pot fi:
- Statele unitare – se caracterizează prin existenţa unei conduceri centralizate. O problemă care a stârnit vii controverse este aceea a raportului dintre caracterul unitar al statului şi principiul descentralizării, în sensul creşterii autonomiei locale administrative, a sporirii competenţelor de decizie a organelor locale (primării, consilii). Exemple: România, Polonia, Bulgaria, Ungaria.
- Statele federative – presupun o comunitate a statelor nesuverane, care dispun de un stat central cu competenţe şi personalitate distinctă faţă de celelalte state membre. Are următoarele caracteristici:
- ordine constituţională comună – există o singură lege fundamentală, care are prioritate asupra tuturor celorlalte reglementări;
- funcţiile statului sunt împărţite între statul federal şi statele membre. În consecinţă, în cadrul statului federal se întâlnesc paralel organe ale puterii şi ordinii de drept federale şi organe ale puterii şi ordinii ale statelor membre;
- statul federal e însărcinat cu rezolvarea problemelor comune, el reprezentând şi statul în relaţiile internaţionale;
- statele membre îşi păstrează o autonomie relativă. Ele au legislaţie, organe şi instituţii proprii de aplicare a acesteia, fără a se substitui celor ale statului federal. Sub rezerva respectării constituţiei federale, fiecare stat are o ordine constituţională proprie, consacrată în Constituţia sa.
Exemple: Statele Unite ale Americii
- State confederative – sunt state suverane, păstrându-şi supremaţia şi independenţa în mod integral. Au luat naştere prin asocierea a două sau mai multe state, care au convenit să-şi creeze sau nu organe comune, păstrându-şi suveranitatea şi calitatea de subiect internaţional. Are următoarele caracteristici:
- statele asociate sunt independente, suverane, atât în plan intern, cât şi internaţional;
- naşterea confederaţiei este rezultatul voinţei statelor membre, creaţia unui act juridic de drept internaţional;
- poate presupune existenţa unuia sau mai multor organisme comune, dar cu autoritate limitată, bine precizată şi stabilită (şeful statului, organe diplomatice), aşa cum a fost cazul Austro-Ungariei. De cele mai multe ori, competenţa statului confederativ se rezuma la consultarea, armonizarea unor poziţii, decizii în planul internaţional. Exemple: Austro-Ungaria (1867-1914), SUA (1778-1787), Comunitatea Statelor Independente ce conţine o serie de ţări din fosta Uniunea Sovietică.
Regimul politic reprezinta pentru mulţi politologi un element al formei de stat, pentru alţii, un element al sistemului politic. Având în vedere că statul reprezintă instituţia centrală a sistemului politic, este neîndoios faptul că regimul politic este legat, în primul rând, de stat, constituind un element al formei de stat, şi anume elementul hotărâtor, pentru că el exprimă un raport între organele de stat şi cetăţeni. Dacă organele de stat se constituie şi acţionează prin consultarea cetăţenilor, ca expresie a voinţei acestora, avem de-a face cu un regim politic democratic şi, invers, dacă organele de stat se constituie şi acţionează fără consimţământul cetăţenilor, ignorând voinţa acestora, regimul politic pe care acestea îl promovează este unul de factura dictatorială.