Încă din Antichitate, au existat diverse facţiuni, care jucau un rol important în democraţia ateniană. În opinia istoricului grec Tucidide acestea ,,nu se alcatuiau în armonie cu legile pentru binele general, ci alaturi de ele, pentru foloase personale”.
Italia renaşterii ăşi avea şefii săi de clanuri, iar în perioada Revoluţiei franceze existau cluburi ce permiteau formarea de grupări şi alianţe. În sens strict însă, nici una dintre aceste formaţiuni nu cnstituia un partid în înţelesul modern al cuvântului.
În 1850, în nici o ţară din lume (cu excepţia Statelor Unite) nu existau partide politice în sensul modern: regăsim aici curente de opinie, cluburi populare, cercuri de gândire, grupuri parlamentare. 100 de ani mai târziu, acestea funcţionează deja în cea mai mare parte a naţiunilor civilizate, iar celelalte se străduiesc să le imite. Cum s-a făcut trecerea de la sistemul din 1850 la cel din 1950? Mecanismul general al acestei genze este simplu: mai întâi, crearea grupurilor parlamentare, apoi apariţia comitetelor electorale; în sfârşit, stabilirea unei legături permanente între aceste două elemente.
Partidul modern a luat probabil naştere în anii 1830. În Statele Unire, partidele se vor organiza pornind de la o bază locală, făcând apel la opinia publică şi la sprijinul cetăţenilor al maselor populare. În Anglia, reforma electroală din 1832 va determina o organizare locală a vieţii politice, odată cu înscrierea alegătorilor pe liste electorale.