Alături de definirea regimului politic, o deosebită atenţie se acordă în literatura de specialitate şi problemei tipologizării acestotra. Importanţa acordată acestei probleme este demonstrata de organizarea în 1967 la Bruxelles, a unui Congres Internaţional de Ştiinţă Politică ce a avut ca obiect al dezbaterii problema clasificării regimurilor politice. Cu toate acestea, literatura de specialitate nu este în măsură să prezinte o poziţie unitară, dimpotrivă, clasificările propuse sunt extrem de diverse. În cele din urmă, în această problema, în ştiinţa politică contemporană, s-au constituit două mari orientări privind poziţiile tipologizării regimurilor politice, fapt ce nu anuleaza, îndeosebi în interiorul acestor orientări, marea diversitate de opţiuni, atitudini:
- Clasificările care pornesc de la fundamentările tradiţionale,
- Clasificările care depăşesc cadrul tradiţional.
Una dintre clasificările tradiţionale ale regimurilor politice este aceea care împarte regimurile politice în grupe, după numărul conducătorilor. După acest criteriu, se deosebesc următoarele tipuri de regimuri politice: democraţia, monocraţia, oligarhia şi regimul mixt.
Democraţia este reprezentată de acele regimuri ,,în care în majoritate poporul determină în mod liber orientarea şi îşi asumă controlul conducerii şi legislaţiei”.
Conducerea de către o persoană este considerată ,,monocraţie”: termenul este deosebit de cel clasic-monarhie, care desemneaza ,,numai moştenirea funcţiilor şefului statului”, pe când monocraţia are un dublu aspect de deţinere a puterii şi de a formula ideologia.
Regimurile oligarhice ar putea fi definite ca formă de conducere politică a societăţii de către o parte a populaţiei. Mergând mai departe cu analiza, în cadrul regimurilor oligarhice, se disting mai multe tipuri de conducere:
-conducerea de către clasa privilegiată-aristocraţia;
-conducerea de către indivizi înstăriţi-plutocraţia de cens;
-conducerea de către unul sau câteva partide-particraţie.
În această tipologizare, regimurile mixte sunt cele care ocupă un loc intermediar între democraţie şi monocraţie.
Acestea pot fi de două feluri:
-regimul mixt, înclinat spre democraţie;
-regimul mixt, înclinat spre monocraţie (aici poate fi încadrat conform acestei abordări, regimul comunist clasic).
Mult mai complexe şi mai apropiate de realitatea vieţii politice sunt clasificările făcute regimurilor politice de politologii orientării care depăşesc cadrul tradiţional.
Una dintre aceste clasificări pune la baza clasificării regimurilor politice patru criterii, care în esenţă vizează:
- baza puterii politice;
- problema alegerii şi structurii conducătorului;
- formarea organelor de conducere;
- relaţiile dintre acestea.
Pornind de la aceste criterii, se disting două grupuri fundamentale de regimuri:
-regimurile liberal-democratice;
-regimurile autoritare;
În cadrul regimurilor liberal-democratice sunt incluse regimurile prezidenţiale şi cele parlamentare.
Regimurile autoritare sunt împărţite în: regimuri comuniste, fasciste şi regimurile politice ale ţărilor în curs de dezvoltare.
Pornind de la aceste orientări, regimurile politice pot fi clasificate în:
a)regimuri politice democratice;
b)regimuri politice dictatoriale sau totalitare.
Desigur, o asemenea tipologizare a regimurilor politice nu poate fi rigidă şi nu poate epuiza marea varietate de forme şi manifestări pe care acestea le pot îmbrăca în viaţa politică reală, practică a fiecarei societăţi.