Termenul de ,,dictatură” provine din latinescul ,,dictatura”, derivat din ,,dictare - a afirma, a porunci”, însemnând dominaţia nelimitată a unui grup social, a unei persoane.

Dictatorul (lat. ,,dictator”) este persoana care exercită conducerea fără nici un control al statului, având puteri discreţionare. În definirea conceptului de dictatură, politologia evidenţiază mijloacele şi metodele proprii guvernării dictatoriale, de la cele legale până la cele ilegale, de la manipularea ,,paşnica” la violenţa deschisă, în funcţie de evoluţia concret istorică.

Dictatura reprezintă, asadar, caracteristica principală a oricărei dominaţii, modul şi formele ei de exercitare, în raport cu toate condiţiile concrete ale momentului istoric.

De-a lungul istoriei, au existat mai multe regimuri dictatoriale, îndeosebi în epocile sclavagistă şi feudală, sub forma monarhiilor absolutiste. O dată cu epoca modernă, regimurile absolutiste au primit puternice lovituri, prin apariţia regimurilor democratice. Cu toate acestea, istoria modernă şi, în mod deosebit, cea contemporană, au înregistrat şi regimuri politice dictatoriale. Mare amploare au avut dictaturile de tip fascist (Mussolini, Hitler, Horty etc.) şi comunist (Stalin, Mao Tzedun etc.). În afară de aceste regimuri dictatoriale de mare amploare se cunosc şi alte regimuri dictatoriale: militare, personale etc.

Dictaturile totalitare sunt regimuri politice fundamentate pe ideologia şi partidul politic de extremă dreapta sau de extremă stânga, ale căror mijloace şi practici de guvernare au atins formele cele mai arbitrare ale puterii absolut discreţionare, exercitate prin teroare, propagandă şi asasinat.

Regimurile totalitare au unele trăsături comune, la baza apariţiei şi menţinerii lor stând:

• existenţa unui singur partid, fapt ce a determinat înlăturarea statului de drept;
• ideologii singulare, absolutiste, cu caracter mesianic, care la fascism s-a manifestat în exterminarea popoarelor şi indivizilor aparţinând altor comunităţi, rase sau concepţii, iar la ideologia comunista, prin misiunea ,,istorică” a clasei muncitoare şi a tezei ,,luptei de clasă", care a distrus drepturile şi libertăţile naţiunilor, ale indivizilor, ale tuturor comunităţilor sociale care s-au aflat sub comunism;
• mitul dominaţiei carismatice, mitologia şefului predestinat să conducă, creându-se cultul şefului (personalităţii) întreţinut prin mijloacele propagandei şi ideologiei partidului, impuse până la dimensiunile unei isterii colective.

Regimuri dictatoriale în România

          Primul regim dictatorial din România l-a constituit cel al regelui Carol al doilea din februarie 1938 şi începutul lunii septembrie 1940. În cadrul regimului politic de dictatură antonesciană (septembrie 1940 - 23 august 1944), există două etape distincte: prima include intervalul dintre septembrie 1940 şi ianuarie 1941 când Ion Antonescu a asociat la conducere gruparea legionară, iar a doua, în urma înfrângerii rebeliunii legionare, cuprinde perioada de la sfârşitul lunii ianuarie 1941 pâna la 23 august 1944. Regimul totalitar comunist s-a instaurat efectiv în România începând cu anul 1948 şi a durat pâna în decembrie 1989.