1. Liberalismul clasic       

Doctrina politica liberală a acordat o deosebită importanţă problemei democraţiei, fiind axată şi centrată pe individ conceput ca proprietar şi intreprinzător, pe om ca fiinţă raţională, purtătoare şi promotoare a propriilor sale aspiraţii şi interese.

Liberalismul a dat o nouă viziune, concepţie asupra locului şi rolului individului în societate, relaţiei şi a raportului său cu politica, cu puterea. Nu individul trebuie să se afle in slujba politicului, a puterii, ci invers, puterea trebuie să fie un mijloc, un instrument care să-l slujeasca, să-l serveasca pe cetăţean, să-i creeze acel cadru social, economic, politic şi juridic care să-i permită realizarea propriilor sale scopuri şi interese. Democratismul politic liberal pune în locul autorităţii tradiţionale şi a privilegiilor feudale, individul cu interesele şi aspiraţiile sale, însoţit de un larg sistem de drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, civile şi politice.

2. Neoliberalismul

          Trecerea la organizarea monopolistă a economiei a fost însoţită de o criză a liberalismului, incapabil sa rezolve marile probleme izvorâte din complexitatea vieţii economice. Criza liberalismului a dat naştere doctrinei neoliberalismului. Frământările din cadrul doctrinei liberale s-au soldat cu apariţia mai multor variante ale neoliberalismului:

- liberalismul ,,nostalgic”,

- liberalismul ,,organizat” şi un

- liberalism ,,social”.

Liberalismul ,,nostalgic” crede în valabilitatea tezelor liberalismului clasic, considerând că principiile acestuia sunt valabile şi astăzi. Pentru a se redresa activitatea economica este suficienta reîntoarcerea la principiile individualismului şi ale liberei concurenţe. Tot răul a venit de la intervenţia statului, care se amestecă în ceea ce nu-l priveşte.

Liberalismul ,,organizat” se distanţează de liberalismul clasic, proclamând necesitatea intervenţionismului accentuat, al statului în toate domeniile sociale, pledând pentru controlul substanţial al statului asupra activităţii economice.

Liberalismul ,,social” consideră necesar controlul social organizat efectuat de stat asupra activităţii economice, în scopul ajutorării celor dezavantajaţi din punct de vedere economic. Reprezentanţii acestei forme de liberalism susţin, asemenea celor ai doctrinei statului ,,providenţial” sau ,,al bunăstării generale”, necesitatea serviciilor sociale, a cheltuielilor cu caracter social, ca modalităţi prin care statul foloseşte o parte a venitului naţional pentru protejarea păturilor dezavantajate din punct de vedere economic.