Doctrina politica fascistă are la bază ideologia fascistă, cu elementele sale principale ca: rasismul, şovinismul, antisemitismul, exaltarea misticismului, mitul conducătorului, elitismul, teoria spaţiului vital, cultul violenţei, iraţionalismul.
Doctrina politica fascistă privind organizarea şi conducerea societăţii se călăuzeşte după principiul instaurării puterii politice prin orice mijloace,
- mai ales, pe calea forţei, prin subordonarea totală a individului autorităţtii statale,
- nesocotirea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti,
- înlocuirea statului de drept cu statul poliţienesc,
- prin suprimarea pluralismului politic, menţinându-se un singur partid - cel fascist care, de regulă, se confundă cu statul.
Dintre toate formele sub care s-a manifestat fascismul, nazismul a fost cea mai brutală, mai sângeroasa, care a atins forme aberante de genocid.
Caracteristic nazismului german a fost nu numai suprimarea brutală, prin violenţă a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, exterminarea în masă a unor categorii de oameni, ci şi o politică agresivă în exterior, prin dezlănţuirea celei de a doua conflagraţii mondiale, prin care se urmărea subjugarea şi dominarea popoarelor, hegemonia Germaniei pe plan mondial.
În opoziţie cu liberalismul concurenţial sau cu socialismul marxist - leninist axat pe dictatura proletariatului şi revoluţia socialistă, fascismul a dezvoltat o concepţie etatist-totalitară bazată pe:
- întărirea şi extinderea puterii politice,
- anihilarea voinţelor individuale,
- supunerea necondiţionată a tuturor faţa de statul-partid, omniprezent.
Fascismul promovează puterea absolută a statului în faţa căruia individul şi societatea există doar în măsura în care fac parte din stat.
În Italia, Mussolini, apelează, pentru a facilita încorporarea etatistă a individului şi societăţii, la „statul etic”, capabil să organizeze şi să mobilizeze naţiunea deoarece el este asimilat cu spiritul poporului. Statul devine, astfel, garantul securităţii interne şi externe, depozitarul spiritului naţiunii, poporul fiind redus la rolul de corp al statului. În optica lui Benito Mussolini, pivoţii totalitarismului fascist i-ar constitui:
- o perfectă organizare statală,
- o miliţie fidelă şi oţelită,
- membrii de partid,
- masa care respectă şi se teme de puterea fascistă,
- un conducător ferm şi hotărât.
În Japonia, fascismul a cunoscut, în perioada interbelică, o escaladare accentuată. Fascismul nipon era, ca cel de pretutindeni, prin excelenţă rasist. Potrivit teoreticienilor fascismului din arhipelagul nipon, rasa galbenă era destinată să domine şi să stăpâneasca întreaga lume.
Fasciştii japonezi au aşezat, la baza politicii lor,
- cultul faţă de împărat
- fraternitatea de sânge.
- legătura strânsă faţă de forţele armate, ofiţerimea exercitând o mare influenţa în viaţa politică a imperiului, imprimându-i un caracter prin excelenţă expansionist în plan extern.