Drept

Confuzia cea mai des întâlnită este generată de semnul egalităţii care se pune între teoria geopolitică pe de-o parte şi propaganda care are ca suport informaţia şi cartografia geopolitică pe de altă parte.

1. a) Geopolitica şi geostrategia spaţiului vital şi expansiunii

Însă, cel care a ridicat geopolitica la rang de teorie, deci de ştiinţă, a fost germanul Friedrich Ratzel (1844-1904). Principalele sale lucrări sunt Geografia politică (1897) şi Spaţiul vital (1902).

Teoria spaţiului vital este, de fapt, teoria expansiunii, astfel că, în Spaţiul vital, publicat în 1902, Ratzel identifica şapte legi ale acestei expansiuni:

1. Dezvoltarea culturală impune creşterea spaţială a statelor avansate, care deţin sisteme de valori, în dauna celor mai puţin avansate;
2. Dezvoltarea spaţială a statului are loc în raport cu puterea sa economică şi comercială, şi în funcţie de ideologia sa, expansiunea fiind o problemă de mijloace şi de voinţă;
3. Expansiunea se realizează prin absorbirea entităţilor politice de mai mică importanţă, printr-o mişcare care se autosusţine;
4. Frontiera este vie; ea marchează limitele temporare ale unui stat, între două faze de expansiune;
5. Logica geografică prevalează asupra oricărei alte consideraţii în procesul expansiunii unui stat;
6. Expansiunea este favorizată de proximitatea unor entităţi mai puţin importante (un stat nu se poate dezvolta dacă vecinii săi sunt la fel de puternici ca el);
7. Mişcarea în spaţiul geografic este alimentată de generalizarea expansiunilor (cuceririle teritoriale ale statelor rivale accentuează necesitatea expansiunii proprii).
8. b) Puterea maritimă

Dacă mai toţi geopoliticienii s-au preocupat de spaţiul vital, de spaţiul-pivot, de numeroase alte aspecte care ţin de influenţa spaţiului geografic asupra politicii, de cealaltă parte a oceanului, amiralul american Alfred Mahan (1840-1904) a propus o strategie fondată pe puterea maritimă. Tezele pe care el le-a emis în legătură cu puterea maritimă s-au fundamentat pe o analiză geopolitică originală a situaţiei Statelor Unite şi sunt conţinute în lucrarea The interests of America in Sea Power (1897). El a pledat pentru creşterea puterii maritime a Statelor Unite în scopul realizării dominaţiei mondiale. În cucerirea puterii maritime se impun, după Mahan, trei imperative:

• asocierea cu Marea Britanie, pentru controlul total al spaţiului maritim;
• constrângerea Germaniei la un rol continental, interzicându-i-se controlul mărilor;
• realizarea unei apărări coordonate de americani şi de europeni.

1. c) Teoria pivotului

Convins că istoria umanităţii a cunoscut, în evoluţia sa, trei faze, Halford J.Mackinder a analizat în comunicarea prezentată deosebirile esenţiale dintre marile puteri maritime şi cele continentale, ajungând la concluzia că rolul de regiune pivot în politica şi istoria universală,îl constituie centralitatea.Un stat trebuie să fie capabil să ocupe un loc central pentru a putea domina în ecuaţia de putere.În opinia sa, la începutul secolului XX, acest rol l-a deţinut imensul spaţiu din interiorul Euroasiei. Cine domină acest spaţiu se poate considera stăpânul întregii lumi.

Mackinder considera că orice mare putere continentală care ar cuceri o poziţie dominantă în zona "pivotului geografic", poate învălui de la flancuri lumea maritimă. În acest sens, el avertiza împotriva unei apropieri ruso-germane sau chiar a uneia chino-japoneze care să înlocuiască Rusia şi zona pivot, deoarece s-ar "produce o ruptură a echilibrului de putere în favoarea statului pivot".

1. d) Teoria heartland-ului

Importanţa heartland-ului a fost remarcată, pentru prima dată, de Mackinder, în legătură cu concepţia sa privind valoarea unei poziţii centrale care are linii de comunicaţii puternice, unificate prin progresul transporturilor terestre. Acestea au intrat în competiţie cu liniile de comunicaţii maritime. Prin aceste căi de comunicaţii şi transporturi au fost transformate în zone puternice inclusiv stepele, considerate a fi slabe din punct de vedere economic.

Heartland-ul de sud este zona deşertică a Africii (heartland-ul de Nord se află în spaţiul eurasiatic). Heartland-ul de Sud diferă de cel din nord printr-o trăsătură fundamentală, aceea că nu adăposteşte nicio putere politică şi nu are un potenţial care să-i fie propriu. Heartland-ul de Sud nu a exercitat, niciodată, o presiune spre exterior, în direcţia cornului costier, deci nu are, la nivel mondial, aceeaşi importanţă ca heartland-ul de Nord.