Astăzi este unanim acceptată ideea că revoluţia tehnico-ştiinţifică a devalorizat acest model geopolitic lansat de Halford Mackinder şi modernizat ulterior de discipolii săi. Nici modernizările schemei clasice propuse de John Collins nu ar constitui pentru oamenii politici europeni un raţionament destul de atractiv pentru a se fi pus în aplicare proiectul geopolitic propus de Mihail Gorbaciov chiar dacă acesta aducea în discuţie un avantaj – cel spaţial – pe care Moscova îl avea în raport cu Europa Occidentală. John Collins, în studiul Military Space Forses; The Next 50 Years arăta că "puterea aeriană şi puterea spaţială au aruncat în desuetitudine ipotezele geopolitice ale începutului de secol". Inclusiv teoria lui Mackinder "Spaţiul ciscumterestru - afirmă J. Collins - încapsulează Pământul până la o altitudine de circa 50.000 mile", iar acest fapt va fi cheia dominaţiei militare de la jumătatea secolului al XXI-lea. În opinia lui:
- Cine stăpâneşte spaţiul circumterestru domneşte peste Pământ.
- Cine stăpâneşte Luna domneşte peste spaţiul circumterestru.
- Cine stăpâneşte L 4 şi L 5 domneşte peste sistemul Terra - Luna.
L4 şi L5 sunt punctele de libraţie lunare - locurile din spaţii unde atracţia gravitaţională a Lunii şi cea a Pământului sunt exact egale. În teorie, bazele militare instalate acolo ar putea rămâne pe poziţie timp foarte îndelungat, fără a avea nevoie de mult carburant. Ele ar putea fi echivalentul "terenurilor înalte" pentru "războinicii spaţiali de mâine"
Prin urmare şi din această perspectivă formula geopolitică propusă de E.A. Pozdneakov sau varianta colegului său Alexandr Dugin pentru a justifica nevoia de sferă de influenţă a Rusiei este depăşită. Credem că Federaţia Rusă nu poate fi ignorată sau eliminată din ecuaţia de putere într-o formulă sau alta de securitate a Europei dar nu în perspectiva afirmată de aceştia potrivit căreia "Cel ce deţine controlul asupra Heartland-ului, acela dispune de mijlocul de control efectiv asupra politicii mondiale şi, în primul rând, de mijlocul de a menţine în lume echilibrul geopolitic şi de forţe. Fără acesta din urmă este de neconceput o lume stabilă"
În Franţa, la jumătatea deceniului şase, Pierre Célérier a publicat lucrarea Géopolitique et géostrategie readucând astfel în actualitate o serie de teorii şi idei geopolitice din perioada interbelică, în special viziunea lui Mackinder. În această lucrare, de exemplu, şi el împarte lumea oarecum mecanic, în puteri terestre, care sunt "perturbatoare" şi puteri maritime, mai ataşate ideii de apărare a libertăţii.
Teoreticianul francez a evitat însă să se pronunţe asupra unei definiţii a geopoliticii, dar considera că este necesară studierea relaţiei ce se poate stabili între o situaţie politică şi aria geografică în care aceasta este circumscrisă Informaţiile astfel obţinute sunt utile naţiunilor în fundamentarea deciziilor atât în timp de pace, cât şi pe timp de război.
În aceeaşi perioadă, Jean Gottman readucea în discuţie teza influenţării politicii de către mediul geografic. Acesta a susţinut că varietatea spaţiului în care acţionează statele conduce la diversificarea problemelor cu care ele se confruntă, uneori mergând până la afirmaţii evident exagerate. Credea, de exemplu, că "dacă omenirea ar fi locuit pe o planetă având suprafaţa netedă a unei bile de biliard, probabil n-ar fi fost confruntată cu probleme geopolitice". Fernand Braudel propune geoeconomia ca alternativă la studiul geopoliticii. Ipoteza de lucru propusă de Braudel porneşte de la premiza că nu factorii geografici, culturali, ideologici, etnici, religioşi,etc., sînt importanţi ci realitatea pur economică în raportul ei cu spaţiul. Pentru geoeconomie nu este important care popor locuieşte pe un spaţiu, care este istoria lui sau spiritualitatea sa .Important este dacă se găseşte în centrul sau periferia deciziei economice.