Drept

Documentele istorice atesta ca dezvoltarea impunerii vamale si aparitia unui regim vamal sunt legate de perioade incipiente ale dezvoltarii statelor.

Dezvoltarea economica a statelor a fost determinata, printre alti factori,de desfiintarea barierelor vamale.

In perioada sec. V-VI i.e.n. statele grecesti acordau o atentie deosebita reglementarii comertului, in sensul ca vamile si taxele comerciale constituiau un important capital in veniturile polisurilor.In Atena este atestat obtinerea unor venituri mari de pe urma comertului de tranzit.

In conditiile economiei sclavagiste, in Imperiul Roman, sec. V i.e.n. a avut loc o crestere a cheltuielilor neproductive ale statului determinata de dezvoltarea orasului. Ca urmare are loc o dezvoltare a sistemului de impunere intocmindu-se sistemul concesiunii - impozite din care se imbogatesc cavalerii si domnii de afaceri din provincii. Astfel statul in perioada sclavagista franeaza dezvoltarea economica prin intermediul impozitelor si taxelor practicate.

Dezvoltarea relatiilor comerciale determinata de procesul de adancire a diviziunii muncii, de cresterea productivitatii,aparitiei banilor si consolidarea centrelor comerciale determina o crestere a rolului fiscal a taxelor vamale, in acelasi timp taxele vamale devenind instrumente protectioniste ale economiei.

In Europa incepand cu sec. XII are loc o largire a comerţului si a relatiilor de piata, formarea unor piete interne determinate de dezvoltarea productiei de marfuri la orase si sate, specializarii si dezvoltarii mestesugurilor. Conditiile caracteristice epocii feudalismului au impiedicat intr-o anumita masura dezvoltarea relatiilor comerciale. Domeniile fiecarui senior erau inconjurate de diferite bariere unde negustorii plateau taxe vamale.

In Moldova taxele vamale sunt cunoscute inca din oranduirea sclavagista. Alaturi de impozitele directe,venituri insemnate la visteria statului erau impozitele indirecte : impozitul pe eliberari de sclavi, monopolurile si taxele vamale, impozitele pe vanzari, impozitul pe mosteniri.

Sitemul vamal asigura un venit important Imperiului Roman. Circulatia marfurilor in interiorul Imperiului nu era libera. In cadrul Imperiului Roman, teritoriul era divizat in circumscriptii vamale sau regiuni vamale, Dacia facand parte din circumscriptia vamala a Illyriei. Fiecare regiune vamala avea tariful ei special, taxele vamale fiind incasate pentru produse si calatori atat la trecerea frontierei circumscriptiei respective, cat si la intrarea in orase, la trecerea peste poduri, pentru folosirea principalelor cai de comunicatii. Le atesta existenta trei statiuni de vama Dierna(Orsova), Micia(Vesel), Pons Auguste(Morja). Din izvoare istorice se trage concluzia ca taxa vamala era de 2% si se percepea la punctele de vama fixate de catre autoritati. Din punct de vedere administrativ, vamile erau la inceput concesionate, ulterior au fost inlocuite cu regia.

Taxele vamale s-au perceput intr-o perioada apropiata de intemeierea statului, fiind legate si de inceputurile vietii urbane. Aceste taxe se incasau la frontiere pentru orice fel de marfa, cu ocazia vanzarii lor si la iesirea din tara, la trecerea mijloacelor de transport prin centre urbane.

In aceasta perioada taxele vamale au constituit principala sursa de venituri in bani si marfuri a domnilor pentru ca se percepeau pentru toate marfurile importate, exportate sau in tranzit.

Pana la a doua jumatate a sec. XVI, politica vamala s-a concretizat prin existenta unor taxe uniforme.

Pe masura dezvoltarii comertului intern si extern veniturile aduse de catre vami au crescut, concomitent cu o amplificare a relatiilor interstatale. Dreptul de a fixa si de a incasa taxe vamale, era atribuit domnilor,putea fi insa concedat partial sau arendat oricarui mare proprietar financiar. Totusi perceperea taxelor vamale atat in interiorul tarii, in centre urbane si alte localitati, cat si la frontiera a constituit o piedica in dezvoltarea oraselor si a comertului.

Existau vama principala,vami mari,vami mici pentru fiecare centru urban,vami de hotar, vami de straja, vami de uscat si vami de apa. Taxele vamale se plateau pe valoare si greutate daca marfurile nu se desfaceau pe loc, iar pentru vite pe cap.

Vama mica privea in special comertul intern si se platea de negustori meseriasi si chiar tarani, la intrarea in orase.

Vama mare cuprinde taxele platite pentru importul sau exportul de marfuri, in functie de valoarea pe care o au.

Odata cu inceputurile organizarii statale, s-au instituit si impozitele pentru marfurilecare trec frontierele. Aceste impozite, percepute mai ales la import, raspundeau unei nevoifiscale, aceea de a umple vistieria statului (care se confunda de cele mai multe ori cu cea aconducatorului).S-a practicat de asemenea prohibitia la export pentru protejarea colectivitatii impotrivariscurilor unor penurii de alimente sau de alte produse indispensabile. Dar, ca o trasaturagenerala, aceste masuri vamale erau lipsite de orice rol economic, fapt relevat de absentaunor politici comerciale coerente. Notiunea de "vama" o intalnim deja in mitologia greaca,in care Hades, zeul taramului subpamantean, lua vama celor care intrau in imparatia sa. Deasemenea, in Biblie, se mentioneaza ca Matei, unul din apostolii lui Iisus Hristos si unul sincei patru evanghelisti, era "vames", meserie care nu se bucura de o reputatie prea buna incolectivitate.Revenind la "vama" din antichitate, ea se numea "teloneion" in Atena si "portoria" inRoma antica. Aceste drepturi percepute la import erau moderate, in general a 40-a sau a 50-a parte a valorii marfurilor.Sistemul vamal roman a cuprins, evident, si teritoriul Daciei ocupate de Traian insecolul al II-lea e.n., asa cum se dovedeste si prin unica vama romana descoperita ,care se afla pe teritoriul de astazi: edificiul vamal de la Porolissum (actualmentedealul Pomet, satul Moigrad, judetul Salaj).Primele atestari documentare din evul mediu privind existenta vamilor pe teritoriulactualei Romanii sunt legate de Vlaicu-Voda (Alexandru Voda al Valahiei), care acorda privilegii vamale negutatorilor brasoveni (1358) si sibieni (1370). Organizarea vamilor inTarile Romane incepe din secolul XIV. Vama constituita in venit domnesc se putea arendasau putea fi o danie a domnului catre un slujbas credincios sau catre o manastire. Taxele de import sau export erau fixate prin conventii ale domnitorului cu vecinii. Sistemul de taxarece fiinta atunci consta in doua categorii:-dijma, adica taxele incasate la intrarea si iesirea marfurilor in/dintr-un oras;-vama, adica taxele incasate la intrarea sau iesirea marfurilor sau produselor dintr-otara in alta.

Acest sistem de taxare era comun intregii Europe de atunci. In Moldova, comertulexterior era dezvoltat inca inainte de 1300, dar primele atestari documentare dateaza de lainceputul secolului XV, din timpul lui Alexandru cel Bun, sistemul vamal fiind organizat invami mari si vami mici, in vami la oras si vami la hotar, vami la straja.In vremea lui Stefan cel Mare, la fiecare punct de trecere a frontierei erau asezati"oamenii de incredere ai domnitorului", adica vamesii, sub directivele Marelui Vames, careera insarcinat cu conducerea acestei administratii, precum si cu incheierea intelegerilor comerciale. Acest "Mare Vames" avea drept de control si asupra vamilor arendate: "ca nucumva sa se ia prea mare vama ori sa se faca vreo hotie".In secolul XVII, paza vamii si prinderea contrabandistilor erau incredintate corpuluimartalogilor, condusi de un capitan.In Transilvania, activitatea vamala era asemanatoare cu cea din Moldova si din TaraRomaneasca, suferind modificari mai ales dupa ce imparateasa Maria Tereza a reorganizatsistemul vamal al Imperiului Habsburgic, in secolul XVIII.O vizita la castelul Bran - initial vama intre Muntenia si Transilvania - este o bunaocazie de a face cunostinta si cu unicul muzeu al vamii din Romania, cu accent pe vamaBrasovului.Dupa ce principatele au intrat sub dominatia fanariota, comertul exterior si, implicit,activitatea vamala au decazut. Comertul exterior se desfasura in totalitate prin intermediariotomani, drepturile vamale fiind incasate doar de vamesii turci.In urma Tratatului de la Kuciuk-Kainargi, care a urmat razboiului dintre turci si rusi din1774, se schimba si structura comertului exterior din ambele principate si, evident institutiavamala ia o alta dezvoltare. Dispar negustorii musulmani, locul lor fiind luat de crestini.Afacerile comerciale se incheie in porturi, apar companiile de navigatie, care determina oadevarata revolutie eonomica. Activitatea de comert exterior incepe sa fie controlata decatre domnitori, chiar daca "vamile" puteau fi marite sau micsorate doar cu aprobarea PortiiOtomane.Vama se lua ad-valorem, variind inter 3% si 5%, cu majorari pentru marfurile care nuerau produse in zona de unde proveneau negustorii respectivi. Sub Alexandru Mavrocordat,vama este de 3% "dupa adevarata factura ce vor arata catre vames".Prin folosirea Dunarii, comertul cu Apusul se intensifica, incepand cu pacea de laAdrianopol din 1829, prin al carei tratat se prevedea liberul export al cerealelor. Apareacum dreptul puterilor straine de a impune domnitorului sa cedeze o parte din drepturilesale suverane privind vamile.In februarie 1847 vama dintre cele doua principate a fost suprimata, pentru ca apoi, intoamna anului 1848, sa se puna in aplicare tariful vamal comun , creandu-se un teritoriucomercial si vamal unic, baza viitorului stat unitar roman. Astfel, in 1848, ambele tari isi pot afirma independenta economica si pot publica noul tarif vamal. Turcii platesc vama lagranita: 3% pentru marfurile exportate peste Dunare. In anul 1848, anteprenor al vamilor inambele principate era un anume Ciocan.

In anul 1859, dupa proclamarea si infaptuirea Unirii, Comisiunea Centrala de la Focsania decis exploatarea vamilor in regie proprie de catre stat, ceea ce sa si facut prinregulame ntul decretat in acelasi an sub titlul de "Proiectul pentru administrarea vamilor Principatelor Unite ale Moldovei si Tara Romaneasca", influentat mai ales de legislatiafranceza in domeniu.

Acest proiect este promulgat de Alexandru Ioan Cuza pe data de 16 decembrie 1859. Proiectul se imparte in trei parti, avand in total 111 articole: Partea Itrateaza si reglementeaza organizarea serviciului vamal, in 45 de articole (art. 1-45). Parteaa II-a contine ispozitiile comune relative la importatia si exportatia marfurilor (art. 46-57). Partea a III-a cuprinde instructiuni de contabilitate si manipulare (art. 58-111). Principiile si normele acestui decret-lege sunt izvorul si fundamentul legislatiei vamale de mai tarziu si chiar a celei din zilele noastre.

Este cea mai veche lege pentrusistematizarea vamilor din toate punctele de vedere: ca administratie, impunere, principii sinorme economice, financiare, juridice si sociale. Nici aceata lege nu este pusa in aplicare inamanuntul ei, din aceleasi motive ca si sistematizarea din timpul Regulamentelor Organice, precum si din lipsa de personal pregatit si constient de datoria sa.Sistemul de impunere defavorabil exportului a fost schimbat mai tarziu scazandu-setreptat cota de impunere de la 5% ad-valorem pana la 1% in 1868. Desi a anuntat o era"liber - schimbista", Alexandru Ioan Cuza a renuntat la aceasta idee de teama sa nu ruinezecu totul finantele tarii. Noul tarif vamal a fost pregatit cu participarea firmelor comerciale straine.

Dupa anul 1866, in Romania devenita stat constitutional, s-a desfasurat o munca minutioasa, care a durat aproape 8 ani, cu intreruperi, finalizata cu o lege generala a vamilor si un tarif vamal.

Acestea sunt votate de Parlament sub denumirea de " Legea generala avamilor din 4 aprilie 1874". Legea a fost pusa in aplicare incepand cu data de 1 iulie 1875. Noul tarif vamal fusesedeja decretat in 1874 de domnitorul Carol I, in ciuda opozitiei Turciei. Cu sprijinul marilor puteri, s-a trecut peste opozitia turceasca. Acest lucru a reprezentat o adevarata declaratie deindependenta economica. Noul tarif vamal a devenit efectiv in 1876, data la care porturilefranco (libere) de la Braila, Galati si Ismail au fost desfiintate.Legea vamilor din 1875 este deci prima lege vamala a Romaniei care legifereaza in modsistematic ansamblul de coordonari normative care poarta numele de "vama".

Organizarea si functionarea serviciilor vamale romane, reglementarile si procedurile din domeniu au suferit numeroase modificari din acel moment, evoluand sub impactul schimbarilor istorice survenite in Romania si in Europa, la sfarsitul secolului al XIX-lea si la inceputul secolului al XX-lea sau a modificarilor socio-economice, in sensul dezvoltarii cunoscute de celelalte administratii vamale europene.

Organizarea si functionarea serviciilor vamale romane, reglementarile si procedurile din domeniu au suferit multiple modificari din momentul introducerii primului tarif vamal din l875 evoluand sub impactul schimbarilor istorice survenite in Romania si Europa, la sfarsitul secolului al XIX-lea si la inceputul secolului al XX-lea sau al modificarilor socio-economice, in sensul dezvoltarii cunoscute de celelalte administratii vamale europene.

Primul tarif vamal al Romaniei a fost urmat la scurt timp de tarifele vamale din 1878 si 1886. Ultimul tarif se caracteriza prin tendinte protectioniste, cuprinzand taxe vamale ridicate, la importul unor produse pe care manufacturile romanesti le produceau in acea perioada (piei tabacite, faina, confectii, bunuri de consum din lemn, metal, blanuri).

In 1886, se prevedea pentru prima data in tariful vamal posibilitatea introducerii unei suprataxe de 30 % la importul de marfuri din tarile care percepeau la importurile din Romania suprataxe vamale, deci se introduc taxele de regresiune, ca o prima incercare de raspuns la politica protectionista a partenerilor comerciali.

Ultimul tarif adoptat inaintea primului razboi mondial a fost cel din 1904 care avea, de asemenea un caracter protectionist, fiind scutite de taxe vamale "materiile cu adevarat prime" nu si semifabricatele, colonialele si produsele ce nu se fabricau in tara. Sistemul de taxe adoptat era acela al tarifului general caruia i se puteau aduce reduceri prin conventii internationale.

Dupa primul razboi mondial, leul se deprecia brusc, ajungand in 1920 la 1/10 din valoarea sa antebelica in aur. In aceste conditii, prin tariful vamal din 1920 (Titulescu) s-a decis multiplicarea taxelor din tariful din 1904 cu un coeficient fixat la 5, insuficient inca in raport cu deprecierea leului, astfel ca importurile au continuat sa creasca intr-un ritm superior exporturilor, acumulandu-se deficite importante in balanta comerciala.

In 1921, prin tariful vamal elaborat de guvernul Averescu, se incearca franarea importului exagerat ce contribuia la deprecierea monedei nationale si satisfacerea revendicarilor industriei autohtone. Acest tarif realizeaza o prima adaptare a politicii vamale comune, la noua structura economica a statului, prin acordarea unei protectii industriilor metalurgice, chimice, textile, lemnului, cimentului si prelucrarii pielii. Dezavantajul acestui tarif l-a reprezentat faptul ca a fost alcatuit din taxe specifice fara coeficient de majorare, nefiind adaptabil la situatia variabila a pietei creata prin continua depreciere a monedei.

Scaderea continua a protectiei producatorilor prin deprecierea monetara din anii 1921­1924 determina necesitatea unei noi revizuiri a tarifului vamal. Prin urmare, in iulie 1924 se adopta un nou tarif vamal protectionist, care fixeaza taxele vamale in aur, si se trece de la sistemul tarifului general conventional la sistemul tarifului autonom minimal, tarif care s-a aplicat fara distinctie tuturor tarilor care ne acordau regimul minimal. Fata de tarile ce nu acordau Romaniei clauza natiunii celei mai favorizate, se percepeau taxe de represalii, majorate la 300 %.

Acest tarif a incercat sa raspunda unor tendinte determinate de conditiile economice postbelice si anume:

• tendinta de adaptare a taxelor vamale la variatiunile valorii marfurilor rezultate din continua depreciere a monedei nationale, cat si din scumpirea reala a marfurilor raportata la valoarea antebelica in aur;
• tendinta de adaptare a nomenclaturii vamale si a gradului de protectie la noua structura a economiei nationale determinata de aparitia si dezvoltarea de noi ramuri neindustriale.

Un moment important in evolutia politicii vamale a Romaniei il reprezinta legiferarea, din initiativa lui Virgil Madgearu, ministrul de atunci al industriei si comertului, a tarifului vamal din 1929. Potrivit doctrinei "portilor deschise", noul tarif reducea taxele vamale la numeroase produse import, asigurand masuri protectioniste si de incurajare a agriculturii, care, in conceptia lui Virgil Madgearu, detine un rol fundamental in dezvoltarea economica a tarii. Tariful Madgearu cuprindea doua categorii de taxe: taxe minimale, ireductibile, stabilite pentru marfuri care se produceau in tara si taxe generale, reductibile, care puteau fi negociate cu tarile partenere in scopul convenirii de concesii reciproce. In acelasi timp, s-a prevazut posibilitatea majorarii cu titlu exceptional si temporar a taxelor vamale minimale, in cazul in care preturile de import, mai reduse decat preturile interne ar fi periclitat existenta unor ramuri ale productiei interne.

Criza economica din 1929-1933 a determinat, pe langa limitarea importurilor, masuri de stimulare a exportului.

Perioada anilor imediat urmatori (1934-1938) s-a caracterizat printr-o intensificare a masurilor protectioniste vamale. S-au suspendat scutirile vamale acordate la unele importuri de materii prime, semifabricate si masini, acid azotic, caramizi refractare, becuri electrice, tevi, tabla cositorita, cazane cu aburi, masini electrice. Beneficiau in continuare de scutiri vamale piesele de schimb pentru industria constructoare de masini agricole si unele produse finite ce nu se fabricau in tara.

In perioada 1939-1944, activitatea de comert exterior al Moldovei s-a desfasurat sub influenta pregatirilor de razboi. Tratatul (martie 1939) si acordul de colaborare economica si tehnica (decembrie 1940) au subordonat practic economia intereselor Germaniei naziste.

Istoria sistemului vamal al Republicii Moldova îşi are începuturile imediat după proclamarea independenţei şi suveranităţii ţării noastre la 4 septembrie 1991, odată cu intrarea în vigoare a Decretului Preşedintelui nr.189 din 03.09.91 „Cu privire la subordonarea instituţiilor vamale situate pe teritoriul Republicii Moldova". Actul normativ dispunea trecerea tuturor structurilor vamale din teritoriu sub gestiunea Guvernului Republicii Moldova, compuse la acel moment din vama Ungheni, vama Leuşeni şi vama internă Chişinău.

Sistemul vamal s-a format în regim de urgenţă, în scurt timp fiind amenajate posturi de control vamal, angajat efectivul de inspectori vamali, care aveau o închipuire vagă despre specificul acestei activităţi, dar pe parcursul anilor au însuşit alfabetul specialităţii şi au devenit punctul de sprijin al verticalităţii organelor de control vamal. În anul 1992 birourile vamale Ungheni şi Leuşeni au fost reorganizate şi create patru birouri vamale noi la frontiera cu România: Sculeni, Costeşti, Cahul şi Giurgiuleşti. Tot în acest an au fost puse bazele activităţii a 22 puncte de control vamal la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina, activitate legalizată prin semnarea la 20.03.93 a Acordului între Guvernul Republicii Moldova şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei „Cu privire la punctele de trecere a frontierei vamale".

Primul Cod vamal - actul legislativ de bază care reglementează principiile organizatorice şi de activitate ale sistemului vamal a fost adoptat la 09.03.93. Noua redacţie a Codului vamal a fost adoptată la 20 iulie 2000.

Din luna octombrie anul 1994 Republica Moldova a devenit membru cu drepturi depline a Organizaţiei Mondiale a Vămilor.

Pe parcursul ultimelor ani de activitate organele vamale au înregistrat o dezvoltare continuă şi stabilă, perfecţionându-şi formele de activitate, însuşind tehnologii moderne, aplicate pe plan internaţional. În punctele de trecere a frontierei de stat au fost edificate noi sedii ale birourilor vamale cu o infrastructură contemporană, au fost create condiţii optime, care permit organizarea muncii angajaţilor vamali la un nivel calitativ superior. S-a îmbunătăţit baza materială a sistemului vamal, subdiviziunile teritoriale au fost dotate cu tehnică şi utilaj special.

Rezultatul major al acestei perioade constă în faptul că în Republica Moldova activitatea vamală a obţinut statut social de permanenţă, s-a reuşit formarea unui colectiv de specialişti în materie vamală, apt să îndeplinească la nivelul cerinţelor toată gama de sarcini ce le revin organelor vamale. Fondul de aur al Serviciului Vamal îl constituie contingentul de colaboratori, angajaţi în organele vamale la etapa formări lor şi au rămas devotaţi acestei profesii, devenind etalonul specialistului de înalt profesionalism, model de onestitate, dăruire, care şi-au asumat riscul perioadei de tranziţie şi de edificare a organului de drept, chemat să stea la straja securităţii economice a ţării noastre - Republica Moldova.