Sistemul vamal reprezintă o structură complexă cuprinzând pârghiile utilizate de stat pentru influenţarea activităţii vamale, metode administrative şi de conducere, cadrul
instituţional şi cadrul juridic şi având drept obiective, la nivel de economie naţională,
apărarea intereselor economice ale statului, întocmirea de statistici în activitatea
comerţ exterior, înfăptuirea politicii fiscale a statului şi încurajarea activităţilor de export
prin diferite forme şi mijloace.
Sistemul vamal acţionează într-un anumit spaţiu care este denumit „teritoriu vamal” adică „teritoriul în interiorul căruia este în vigoare un anumit regim vamal, o anumită legislaţie vamală”. Teritoriul vamal corespunde teritoriului naţional al statului, însă statele au convenit în perioada postbelică ca prin extinderea sau restrângerea teritoriilor vamale să fie instituite regimuri teritoriale vamale speciale, extinderea teritoriului vamal realizându-se atunci când două sau mai multe state convin să formeze o uniune vamală.
Uniunea vamală - condiţia esenţială a integrării economice a tuturor statelor care
compun Uniunea Europeană - constituie cadrul în care este posibil să se creeze, să se
dezvolte sau să se gestioneze o piaţă comună unică, în care mărfurile să circule liber şi în
care regulile comune sunt aplicate în interiorul frontierelor exterioare, dispoziţiile
art. XXIV al GATT definind uniunea vamală ca fiind înlocuirea printr-un singur teritoriu vamal a mai multor teritorii vamale. Fără uniune vamală, „politica comercială comună şi politica de dezvoltare a Uniunii Europene, piaţa comună agricolă şi coordonarea eficace a politicilor economice şi monetare n-ar fi posibile” (după Gh. Caraiani).
Caracteristica esenţială a uniunii vamale o constituie faptul că ţările participante
desfiinţează baremele tarifare între ele şi aplică în relaţiile cu terţii o politică comercială
comună, bazată pe un tarif vamal unic.
În anul 1958, când primele şase state membre au creat ceea ce avea să devină Uniunea Europeană, una din primele decizii luate de către acestea a fost cea referitoare la crearea unei uniuni tarifare care să conducă la suprimarea tuturor drepturilor vamale aplicabile schimburilor comerciale între cele şase state membre. Astfel, unindu-şi tarifele lor vamale într-un singur tarif ce se aplică în toată comunitatea, toate drepturile vamale şi toate restricţiile au fost înlăturate între statele membre, fiind introdus şi tariful vamal comun aplicabil mărfurilor provenite de la terţi. Ca urmare a acestei decizii, investiţiile în
Comunitate au crescut datorită accelerării schimburilor comerciale între ţările membre, iar consumatorii au beneficiat de scăderea preţurilor pentru produse, a căror gamă era mult mai largă.
Mărfurile care se importau în comunitate se supuneau aceloraşi reguli tarifare, dar nu numai, ele supunându-se şi aceloraşi dispoziţii vamale, ceea ce ducea la aplicarea
uniformă a tarifului vamal în orice loc de pe teritoriul vamal al comunităţii.
Procedurile vamale au fost simplificate în 1988 când s-a luat decizia de creare a
documentului administrativ unic (DAU), care a înlocuit cele 150 de documente diferite
utilizate până la acel moment de către administraţiile vamale ale statelor membre.
Pentru transformarea uniunii tarifare într-o uniune vamală, a fost necesară adoptarea de măsuri legislative noi, mai ales în domeniul comercial.
O altă formă a integrării vamale şi cooperării economice o constituie, alături de
uniunea vamală, şi zonele de liber schimb.
Ca formă de extindere a teritoriului vamal, zonele de liber schimb întrunesc două sau mai multe teritorii vamale, având ca obiectiv eliminarea totală între ţările care o formează a taxelor vamale şi reglementările comerciale restrictive, creându-se atunci când ţările îşi manifestă dorinţa de apropiere a economiilor, fără a le integra sau a le transforma într-o singură economie. În această situaţie, extinderea teritoriului vamal priveşte numai schimburile comerciale reciproce, prin menţinerea independenţei în sfera politicii comerciale. Astfel, , fiecare stat îşi conservă propriul său tarif vamal şi propria sa politică comercială vizavi de lumea exterioară. Se definesc astfel regulile care stabilesc ce feluri de mărfuri pot circula liber de la o ţară la alta în interiorul acestei zone. Este vorba, în principal, de stabilirea regulilor de origine. Procedurile vamale trebuie menţinute pentru a putea verifica dacă aceste reguli sunt respectate.
Spre deosebire de zonele de liber schimb, uniunea vamală vizează în principal
integrarea economică fără restricţii în interiorul frontierelor uniunii, chiar dacă anumite
taxe interioare asupra vânzărilor însoţesc acest proces.
Din anul 1993, când a intrat în vigoare piaţa unică europeană, având drept principală caracteristică garantarea celor patru libertăţi fundamentale: libera circulaţie a mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor şi a capitalurilor într-o piaţă interioară fără frontiere, prima etapă a creării acesteia a constituit-o suprimarea controalelor vamale la frontierele interioare, fiind înlăturată chiar şi obligaţia de a depune un document administrativ unic. Deşi formalităţile vamale necesar a fi întocmite la frontierele interioare au fost înlocuite prin noul sistem de control vamal şi statistic, continuă să fie făcute controalele „punctuale”, fiind necesare în cadrul luptei contra traficului de stupefiante şi contra imigraţiei clandestine.
Fără existenţa uniunii vamale şi a principiului fundamental referitor la libera circulaţie a mărfurilor, n-ar fi fost posibilă crearea pieţei unice şi astfel expansiunea economică a Uniunii Europene, existând, anterior înfiinţării acesteia, o multitudine de formalităţi vamale de frontieră pentru transporturile cu mărfuri, care împiedicau schimburile intercomunitare şi făceau ca societăţile comerciale din Uniunea Europeană să plătească sume mari de bani şi să piardă mult timp.
Deşi legislaţia vamală era armonizată, nu era aplicată într-un mod uniform din cauza manierelor diferite în care accizele sau TVA-ul erau reglementate şi colectate, iar privitor la schimburile dintre statele membre, în ciuda absenţei taxelor vamale pentru operatorii economici, formalităţile de vămuire la frontierele interioare ale Comunităţii au rămas complexe, necesitând mult timp.
Întrucât birourile vamale trebuiau să aplice mereu noi legi sau reglementări adoptate la nivel comunitar sau naţional, în anul 1994 toată legislaţia vamală a Comunităţii a fost regrupată într-un singur text, creându-se astfel un cadru unitar pentru procedurile comunitare de import şi export, având ca şi principiu de bază evitarea întreruperilor fluxurilor comerciale şi asigurarea unui echilibru între libertatea schimburilor şi responsabilitatea operatorilor, pe de o parte, şi necesitatea efectuării controalelor, pe de altă parte.
Rolul vămii în aplicarea politicilor comune ale Uniunii Europene este evident şi în domeniul sănătăţii, al mediului înconjurător, al economiei, al agriculturii şi al relaţiilor
externe.
Astfel, uniunea vamală protejează cetăţenii din Comunitate, efectuând controale prin intermediul serviciilor de vamă ale statelor membre în ceea ce priveşte importul de
produse alimentare precum carnea, laptele, ouăle, legumele, fructele şi vinul pentru
eliminarea riscurilor sanitare pe care acestea le pot prezenta, importul de produse
periculoase sau produse care afectează stratul de ozon, protejând astfel mediul
înconjurător, supraveghează şi interzice comerţul internaţional cu specii din flora şi fauna
ameninţată cu dispariţia, precum şi controale privind substanţele psihotrope, armele şi
muniţiile etc.
Pentru protejarea intereselor economice ale Uniunii Europene sunt necesare utilizarea de instrumente netarifare privind concurenţa neloială, restricţii cantitative la import, mărfurile contrafăcute şi mărfurile pirat, întrucât drepturile de import fiind reduse, gama acestora devine largă.
Când vorbim despre practici comerciale neloiale ne referim la dumping sau la
utilizarea unor subvenţii ilegale, iar în ţările suspectate de utilizarea unor astfel de
practici, Comisia Europeană poate solicita anchete aprofundate, putând fi impuse
sancţiuni împotriva lor. Dumping-ul se referă la situaţia în care exportatorul dintr-o ţară
terţă vinde produse pe piaţa comunitară la un preţ mai mic decât pe piaţa sa interioară, iar
anumite produse exportate în Comunitate sunt considerate că beneficiază de subvenţii
ilegale, în situaţia când aceste subvenţii sunt acordate împotriva reglementărilor OMC.
Restricţiile cantitative la import se aplică importurilor de produse originare din ţările unde costurile de producţie sunt neobişnuit de scăzute, având ca efect limitarea
pătrunderii în Comunitate a produselor autorizate. În timp ce Uniunea Europeană fixează
regulile, administraţiile vamale din statele membre pun în aplicare măsurile de supraveghere.
Piaţa ilicită de mărfuri contrafăcute - de exemplu, îmbrăcămintea de modă care poartă un „nume” sau o marcă comercială şi mărfuri pirat, cele pentru care nu au fost achitate drepturile de proprietate intelectuală - este într-o continuă creştere. Astfel, pentru
protejarea intereselor comerciale ale importatorilor şi producătorilor din Comunitate,
titularul de drept al mărcii sau „numelui” poate cere intervenţia autorităţii vamale pentru
produsele suspecte aflate sub control vamal, care pot fi reţinute în vamă pe o perioadă determinată, perioadă în care titularul de drept poate să sesizeze justiţia cerând despăgubiri.
De exemplu, în legătură cu politica agricolă comună şi politica comună a peştelui, Uniunea Europeană, prin vămile sale, contribuie la aplicarea acestora, cu scopul de a proteja agricultorii din UE împotriva importurilor la preţuri scăzute şi de a încuraja producţia destinată exporturilor prin instituirea drepturilor vamale agricole, întrucât există diferenţe între preţurile pieţei mondiale, care sunt mai scăzute, şi preţurile ridicate din Uniunea Europeană. Organizaţiile comune de piaţă sunt cele care fixează nivelul drepturilor vamale şi al restituirilor prevăzute pentru exporturile destinate ţărilor terţe, asigurându-se stabilitatea pieţelor prin aprovizionarea consumatorilor cu produse alimentare la preţuri rezonabile şi, totodată, garantându-se agricultorilor şi pescarilor un nivel de viaţă decent.
În domeniul relaţiilor externe, politica uniunii vamale constă în aplicarea de sancţiuni economice sau aplicarea embargoului împotriva ţărilor al căror comportament este considerat inacceptabil, iar punerea în practică a sancţiunilor privind importurile sau exporturile către aceste ţări se face prin administraţiile vamale. Vama joacă un rol esenţial în domeniul relaţiilor comerciale internaţionale şi prin activitatea de control asupra exporturilor de armament şi a bunurilor cu dublă utilizare, cum ar fi, de exemplu, unele produse chimice folosite atât pentru fabricarea îngrăşămintelor, cât şi pentru producerea explozivilor.
Un alt rol important îl are vama şi în ceea ce priveşte protejarea patrimoniului cultural prin împiedicarea exportului de bunuri culturale protejate şi facilitarea restituirii lor către statele membre de unde provin.