Denumirea “drept comercial” sugerează ideea că dreptul comercial constituie o reglementare juridică, adică un ansamblu de norme juridice, care priveşte comerţul.
În sens etimologic, expresia de “comerţ” provine din cuvântul latinesc commercium care la rându-i reprezintă o juxtapunere a cuvintelor “cum” şi “merx”, ceea ce înseamnă “cu marfă”. Deci, în această accepţiune, comerţul ar consta în operaţiuni cu mărfuri.
În sens economic comerţul este definit ca o activitate care are ca scop schimbul şi, prin aceasta, circulaţia bunurilor de la producător la consumator. Sub acest aspect, comerţul ar consta în operaţiunile cuprinse în intervalul dintre momentul producerii mărfurilor şi intrării lor în circulaţie, până în momentul ajungerii acestora la consumatori.
Aceste operaţiuni sunt realizate de comercianţi, denumiţi şi negustori, care sunt agenţi diferiţi de producătorii mărfurilor. Astfel s-ar putea spune că dreptul comercial este totalitatea normelor juridice privind interpunerea şi circulaţia mărfurilor de la producători la consumatori.
În sens juridic noţiunea de comerţ are un conţinut mai larg decât cel al noţiunii definite în sens economic. Ea cuprinde nu numai operaţiunile de interpunere şi circulaţia mărfurilor, pe care le realizează negustorii, ci şi operaţiunile de producere a mărfurilor, prin transformarea materiilor prime, materialelor, etc. şi obţinerea unor rezultate de o valoare mai mare, pe care le realizează fabricanţii sau, în general, întreprinzătorii.
Având în vedere concepţiunea juridică a noţiunii de comerţ, dreptul comercial are o sferă mai cuprinzătoare: el reglementează atât producţia (industria), cât şi distribuţia (circulaţia) mărfurilor şi prestările de servicii.