Art. 1 din Codul comercial dispune “În comerţ se aplică legea de faţă. Unde ea nu dispune se aplică Codul civil”. Din aceste dispoziţii legale rezultă că dreptul comercial are ca izvoare formale Codul comercial şi
Codul civil. Deşi nu sunt menţionate, izvoare ale dreptului comercial sunt şi legile comerciale speciale, respectiv legile civile speciale. Un anumit rol în aplicarea reglementării legale îl au uzurile, jurisprudenţa şi doctrina dreptului comercial.
1 Izvoarele normative ale dreptului comercial
1.1 Codul comercial şi legile comerciale speciale
Normele juridice care reglementează activitatea comercială se află în Codul comercial. Dar, acest act normativ cuprinde numai normele juridice principale; anumite norme juridice privind activitatea comercială se găsesc în legile comerciale speciale. Întrucât nu tot dreptul comercial se află în Codul comercial, în mod corect, se poate spune că principalul izvor al dreptului comercial îl constituie legile comerciale, înţelegând prin acestea Codul comercial şi legile comerciale speciale.
- a) Codul comercial. Acest act normativ constituie reglementarea de bază a activităţii comerciale. El cuprinde norme juridice care reglementează instituţiile fundamentale ale dreptului comercial: faptele de comerţ, comercianţii, obligaţiile comerciale şi falimentul.
- b) Legile comerciale speciale. Anumite aspecte ale activităţii comerciale sunt reglementate prin legi comerciale speciale. În acest sens menţionăm:
-Legea nr. 31/1990 republicată privind societăţile comerciale;
-Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului;
-Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi
comerciale.
1.2 Codul civil şi legile civile speciale
Potrivit art. 1 C. com., în absenţa unor norme în Codul comercial se aplică dispoziţiile Codului civil.
Aşa cum am arătat, anumite aspecte ale activităţii comerciale fac obiectul reglementării unor legi comerciale speciale. Aceasta înseamnă că numai în absenţa unor norme în Codul comercial şi legile comerciale speciale se aplică dispoziţiile Codului civil.
Trebuie observat însă că, în realitate, izvorul subsidiar al dreptului comercial îl constituie legile civile, respectiv Codul civil şi legile civile speciale.
- a) Codul civil. Întrucât Codul civil cuprinde normele generale aplicabile dreptului privat, dispoziţiile sale servesc în mare măsură la fundamentarea instituţiilor dreptului comercial.
- b) Legile civile speciale. Şi unele legi civile speciale prezintă interes, ca izvor subsidiar, pentru dreptul comercial. În acest sens, trebuie menţionat cu deosebire Decretul 31/1954, privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice care are multe incidenţe asupra statutului juridic al comercianţilor.
2 Izvoarele interpretative ale dreptului comercial
2.1 Uzanţele comerciale
Uzanţa (obiceiul sau cutuma) este o regulă de conduită născută din practica socială, folosită vreme îndelungată şi respectată ca o normă juridică obligatorie.
În dreptul comercial român, uzanţele nu sunt izvoare de drept. Concluzia se întemeiază pe dispoziţiile art. 1 C. com., care, reglementând izvoarele dreptului comercial, are în vedere Codul comercial şi Codul civil.
Dacă în dreptul nostru comercial nu există uzanţe legislative (normative), doctrina recunoaşte uzanţele interpretative (convenţionale). Acestea îşi trag existenţa din voinţa prezumată a părţilor şi sunt menite să lămurească sensul şi limitele acestei voinţe.
2.2 Rolul doctrinei şi al practicii judiciare
Doctrina. Se admite în general că doctrina este un izvor de drept. Concluzia este deopotrivă valabilă şi pentru dreptul comercial. Doctrina dreptului comercial este un instrument important de interpretare a legilor
comerciale. Ea este un factor de progres al dreptului, deoarece, de multe ori, soluţiile ei sunt preluate de legiuitor şi transpuse în actele normative.
Desigur, noua doctrină a dreptului comercial este în curs de formare; în timp, ea îşi va spori influenţa asupra dreptului comercial.
Practica judiciară. Potrivit principiului separaţiei puterilor, instanţele judecătoreşti sunt competente să aplice legea. Această regulă are un caracter general. Deci, hotărârile instanţelor judecătoreşti nu pot fi izvor al dreptului comercial.
Ca şi doctrina, practica judecătorească joacă un rol important în interpretarea legii. Ea reprezintă însă şi “laboratorul” unde “se verifică” eficienţa legii, dar şi soliditatea concepţiei şi construcţiei sale. Semnalele practicii judiciare pot să constituie un izvor de inspiraţie pentru legiuitorul comercial.