Codul comercial nu dă o definiţie a faptei de comerţ; el stabileşte numai o listă a actelor juridice şi operaţiunilor pe care le declară fapte de comerţ. Din examinarea dispoziţiilor art. 3 C. com. rezultă că în stabilirea faptelor de comerţ, legiuitorul a avut în vedere, mai ales, aspectul economic şi mai puţin pe cel juridic. Textul citat se referă la: “cumpărări”, “vânzări”, “operaţiuni”, “întreprinderi”, “agenţii şi oficii de afaceri”,
“asigurări”, “depozite” etc. Enumerarea actelor şi operaţiunilor cuprinsă în art. 3 C.com. apare ca imperfectă, vetustă şi incompletă.
În lipsa unei definiţii legale a faptei de comerţ doctrina a formulat mai multe teorii. Unele au considerat ca determinant în definirea faptei de comerţ fie scopul său: acte de interpunere în circulaţia mărfurilor între producător şi consumator, fie cadrul organizat şi sistematic al întreprinderii în realizarea actului de comerţ.
Negăsind satisfăcător nici unul din aceste criterii, luat izolat, jurisprudenţa a făcut o aplicare combinată a lor într-o teorie mixtă. Parte a doctrinei a adoptat şi ea teoria mixtă în definirea faptei de comerţ.
Reţinem ca pertinentă definiţia dată în baza teoriei mixte şi care exprimă că faptele de comerţ sunt fapte juridice, acte juridice şi operaţiuni economice prin care se realizează producerea de mărfuri, executarea de lucrări ori prestarea de servicii sau o interpunere în circulaţia mărfurilor, cu scopul de a obţine profit.