Detalii: Categorie: Drept; Publicat: 24 Octombrie 2019; Accesări: 959

1 Noţiuni generale

Exercitarea unei activităţi comerciale impune existenţa unor condiţii care să asigure cadrul corespunzător. În acest scop, legea instituie anumite obligaţii în sarcina acelora care desfăşoară activitatea comercială ca profesiune, adică a comercianţilor. Întrucât aceste obligatii sunt strâns legate de exercitarea profesiunii comerciale, ele sunt denumite obligaţii profesionale ale comercianţilor.

Prin instituirea obligaţiilor profesionale ale comercianţilor se urmăreşte apărarea intereselor publice, în special, a creditului comercial, dar şi protejarea intereselor terţilor şi ale comercianţilor înşişi. Astfel, comercianţii au obligaţia să îndeplinească anumite formalităti de publicitate în vederea aducerii la cunoştinţa celor interesaţi a existenţei unui nou comerciant, precum şi a unor acte şi fapte din activitatea comercianţilor.

Această obligaţie a comercianţilor se realizează, în principal, prin publicitatea în registrul comerţului.

Apoi, pentru a asigura o bună organizare şi desfăşurare a activităţii comerciale, ca şi pentru a avea în permanenţă o oglindă a întregii activităţi desfăşurate, precum şi un control asupra acesteia, comercianţii sunt obligaţi să ţină anumite registre comerciale sau de contabilitate, cu respectarea cerinţelor legii.

În sfârşit, desfăşurarea activitătii comerciale în condiţii normale impune obligaţia pentru fiecare comerciant să acţioneze pentru atragerea clientelei, în limitele unei concurenţe loiale.

2 Publicitatea prin Registrul Comerţului

2.1 Rolul publicităţii prin registrul comerţului

Publicitatea prin registrul comerţului este reglementată prin Legea nr. 26/1990 republicată privind registrul comerţului. Potrivit reglementării legale, comercianţii sunt obligaţi să se înmatriculeze în registrul comerţului şi totodată, să ceară înscrierea în acelaşi registru a unor menţiuni privind actele şi faptele prevăzute de lege.

Înregistrările impuse de lege au drept scop să asigure, prin intermediul registrului comerţului, o evidenţă privind existenţa şi activitatea comercianţilor. Această evidenţă are un caracter strict profesional şi este organizată pentru ocrotirea intereselor generale ale societăţii, ale terţelor persoane şi intereselor comercianţilor înşişi. Importanţa şi implicaţiile economice şi sociale pe care le are activitatea comercială impune instituirea unui cadru juridic corespunzător care să asigure buna desfăşurare a acestei activităţi.

Pentru terţele persoane care ar dori să stabilească raporturi de afaceri cu un anumit comerciant, registrul comerţului reprezintă o sursă de informaţii sigure asupra bonităţii comerciantului respectiv.

Prin înmatricularea şi înscrierea în registrul comerţului a menţiunilor prevăzute de lege se asigură opozabilitatea acestora faţă de terţi. Sub acest aspect registrul comerţului reprezintă instrumentul publicităţii legale a activităţii comerciale.

Pentru comercianţi, datele privitoare la ei, cuprinse în registrul comerţului, pot juca un anumit rol în atragerea clientelei. Totodata, prin înregistrările operate în registrul comerţului se asigură protecţia firmei comerciale, a emblemei şi al altor drepturi ale comerciantului cuprinse în fondul de comerţ.

2.2 Registrul comerţului - instrument de evidenţă şi publicitate a comercianţilor

Obligaţia de înregistrare. Potrivit art. 1 din Legea nr. 26/1990 republicată, comercianţii au obligaţia ca, înainte de începerea comerţului să ceară înmatricularera în registrul comerţului, iar în cursul exercitării şi la încetarea comertului să solicite înscrierea în acelaşi registru a menţiunilor privind actele şi faptele ce se cer a fi înregistrate.

Totodată comercianţii au obligaţia de a depune la oficiul registrului situaţiile financiare anuale precum şi alte acte prevăzute de lege.

În sensul Normelor metodologice, termenul înregistrare include înmatricularea comerciantului şi înscrierea de menţiuni în registrul comerţului, precum şi alte operaţiuni care, potrivit legii se menţionează în

acelaşi registru.

Conform legii, comercianţii care au obligaţia de înregistrare sunt persoanele fizice care exercită în mod obişnuit acte de comerţ, societăţile comerciale, regiile autonome, organizaţiile cooperatiste şi grupurile de interes economic cu caracter comercial.

Înregistrările se efectuează la Oficiul registrului comerţului din reşedinţa de judeţ sau din municipiul Bucureşti în care comercianţii îşi au domiciliul sau, după caz, sediul.

Dispoziţiile legii care instituie obligaţia de înregistrare nu se aplică meseriaşilor şi ţăranilor care îşi desfac produsele din gospodăria proprie.

2.3 Organizarea registrului comerţului

Registrul comerţului se ţine de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, organizat ca instituţie cu autogestiune în cadrul Ministerului Justiţiei O.U.G. nr. 129/2002.

Registrul comerţului se ţine în sistem computerizat şi este format din:

-registru computerizat pentru înregistrarea comercianţilor persoane fizice şi a asociaţiilor familiale;

-registru computerizat pentru înregistrarea comercianţilor persoane juridice (societăţi comerciale, organizaţii cooperatiste, regii autonome, sucursale, grupuri de interes economic cu caracter comercial).

Acest registru se ţine pe fiecare an calendaristic. Comerciantul înregistrat va purta un număr de ordine, începând cu nr. 1 în fiecare an.

Registrele computerizate se gestionează de către administratorul bazei de date. Acesta împreună cu directorul Oficiului au răspunderea corectitudinii, calităţii şi securităţii datelor.

Pentru fiecare comerciant se va constitui şi un dosar care va conţine cererile depuse la Oficiul registrului comerţului precum şi actele doveditoare în susţinerea cererilor.

Înregistrarea în registrul comerţului a actelor şi faptelor prevăzute de lege se face, după caz, la solicitarera comerciantului sau a oricăror persoane interesate ori din oficiu, prin completarea formularelor tipizate ale Oficiului registrului comerţului (art. 7 din Normele metodologice publicate în M. Of. nr. 773 din 21 aprilie 1998).

Cererile se întocmesc şi se semnează de titular sau, după caz, de împuternicitul acestuia cu procură specială şi autentică.

2.4 Efectuarea şi controlul operaţiunilor registrului comerţului

Înregistrările în registrul comerţului se fac pe baza unei încheieri a judecătorului delegat, sau, după caz, a unei hotărâri judecătoreşti definitive. Pentru realizarea acestui fapt se instituie prin lege obligaţia pentru

instanţele judecătoreşti de a trimite oficiului registrului comerţului în termen de 15 zile de la data când au rămas irevocabile, copii legalizate de pe dispozitivul hotărârilor şi de pe încheierile ce se referă la acte şi menţiuni a căror înregistrare este cerută de lege.

Potrivit art. 37 din Legea nr. 31/1990 republicată, controlul legalităţii actelor şi faptelor care, conform legii, se înregistrează în registrul comerţului se exercită de justiţie, printr-un judecător, delegat de preşedintele tribunalului la începutul fiecărui an calendaristic.

Judecătorul delegat va controla operaţiunile registrului comerţului cel puţin o dată pe lună. Acest fapt nu exonerează de răspundere personalul oficiului care conduce şi execută operaţiunile registrului comerţului pentru conformitatea cu legea a datelor înscrise.

Lucrările de grefă, secretariat şi arhivă ale judecătorului delegat se asigură de către personalul registrului comerţului.

Hotărârile judecătoreşti definitive, încheierile judecătorului delegat prin care se dispune o înregistrare în registru sunt executorii pentru personalul oficiului care conduce activitatea de înregistrare.

Operarea înregistrărilor în registrul comerţului se face, după caz, la următoarele termene:

-în termen de 24 ore de la data pronunţării încheierii judecătorului delegat de autorizare a înmatriculării (art. 26 alin. 2 din Legea nr. 26/1990 republicată cu modificările ulterioare);

-în termen de 24 ore de la data încheierii judecătorului delegat (art. 26 alin. 2 din Legea nr. 26/1990 republicată cu modificările ulterioare);

-la expirarea termenului pentru exercitarea dreptului de opoziţie, dacă nu s-a făcut opoziţie;

-în termen de 15 zile de la data la care hotărârea judecătorească de soluţionare a recursului sau a opoziţiei a devenit irevocabilă;

-în termen de cel mult 15 zile de la data primirii copiei legalizate de pe dispozitivul hotărârii definitive, pentru faptele menţionate de lege (art. 21 lit. e, f, g din Legea nr. 26/1990 republicată), precum şi pentru alte hotărâri definitive care dispun înregistrarea lor în registrul comerţului.

Potrivit art. 25 din Legea nr. 26/1990 republicată, oricine se consideră prejudiciat prin înmatriculare sau printr-o menţiune din registrul comerţului are dreptul să ceară radierea ei după procedura instituită de

acest text de lege.

2.5 Efectele înregistrării în registrul comerţului

Înregistrările în registrul comerţului au ca efect asigurarea publicităţii şi a opozabilităţii lor faţă de terţi5. Conform art. 4 alin. 1 din Legea nr. 26/1990 republicată, registrul comerţului este public. Oficiul registrului comerţului este obligat să elibereze, pe cheltuiala persoanei care a solicitat copii certificate conform

cu originalul, certificate constatatoare că un anumit act sau fapt este înregistrat.

Solicitarea şi eliberarea acestor acte se poate face şi prin corespondenţă. Înmatriculările şi menţiunile sunt opozabile terţilor de la data efectuării lor în registrul comerţului. Data înregistrării este data la care înregistrarea a fost efectiv operată în registru, la termenele mai sus menţionate.

Persoana care are obligaţia de a cere o înregistrare nu poate opune terţilor actele ori faptele neînregistrate, în afară de cazul în care face dovada că ele erau cunoscute de aceştia.

Legea instituie pentru comerciantul înregistrat în registrul comerţului obligaţia de a menţiona pe facturi, scrisori, oferte, comenzi, prospecte şi pe orice alte documente întrebuinţate în comerţ, numărul de înregistrare în registrul comerţului şi anul înregistrării.

Nerespectarea acestor obligaţiiv atrage, în condiţiile legii, aplicarea unei sancţiuni (amenzi) civile.

3 Noţiuni generale de contabilitate a activităţii comerciale

O a doua obligaţie profesională a comercianţilor este aceea de organizare şi conducere a contabilităţii în partida dublă şi de întocmire a situaţiilor financiare anuale, conform Legii nr. 82/1991 - legea contabilităţii. Astfel art. 1 alin. 1 din Legea nr. 82/1991 republicată dispune:

-societăţile comerciale,

-societăţile/companiile naţionale,

-regiile autonome,

-institutele naţionale de cercetare-dezvoltare,

-societăţile cooperatiste,

-celelalte persoane juridice,

au obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiară, potrivit prezentei legi, şi contabilitatea de gestiune adaptată la specificul activităţii.

3.1 Organizarea şi conducerea contabilităţii

Principii generale. Răspunderea pentru organizarea şi ţinerea contabilităţii potrivit legii, revine persoanei care are obligaţia gestionării patrimoniului.

Contabilitatea trebuie condusă în partidă dublă, înregistrările în contabilitate efectuându-se cronologic, potrivit planurilor de conturi şi normelor emise de Ministerul Finanţelor. Ca urmare a dublei înregistrări, pentru cunoaşterea situaţiei financiare, se face diferenţa între cele două partide: debit şi credit şi se obţine soldul.

Fiecare operaţiune patrimonială este supusă unei duble înregistrări: la activ şi pasiv, reprezentată într-un cont în registru. Cu cât activitatea comercială este mai complexă, cu atât numărul de conturi este mai mare.

Planul de conturi general cuprinde opt clase, fiecare clasă conţinând subdiviziuni de conturi. Cele opt clase sunt;

-clasa 1: conturi de capital;

-clasa a 2-a: conturi de imobilizări;

-clasa a 3-a: conturi de stocuri şi producţie în curs de execuţie;

-clasa a 4-a: conturi de terţi;

-clasa a 5-a: conturi de trezorerie;

-clasa a 6-a: conturi de cheltuieli;

-clasa a 7-a: conturi de venituri;

-clasa a 8-a: conturi speciale.

Contabilitatea se ţine în limba română şi în monedă naţională. Contabilitatea operaţiunilor efectuate în valută se ţine atât în monedă naţională, cât şi în valută.

Înregistrarea în contabilitate a bunurilor mobile şi imobile se face la valoarea de achiziţie, de producţie sau la preţul pieţei, după caz.

Creanţele şi datoriile se înregistrează în contabilitate la valoarea lor nominală.

La baza înregistrărilor în contabilitate stau înscrisurile care consemnează operaţiunile comerciale şi care au calitate de documente justificative: aceste documente angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat şi aprobat ori le-au înregistrat în contabilitate, după caz.

Registrele contabile. Principalele registre ce se folosesc în contabilitate sunt: registrul jurnal, registrul inventar şi cartea mare. Evidenţa contabilă a activităţii comerciantului este reglementată şi de Codul comercial - art. 23-24, titlul IV “Despre registrele comercianţilor”. Articolul 22 Cod comercial instituie obligativitatea ţinerii următoarelor registre: registrul jurnal, registrul inventar şi registrul cartea mare(copier).

Registrul jurnal este registrul în care se înscriu zilnic operaţiunile comerciale, tot ce primeşte şi plăteşte societatea sub orice titlu.

Registrul inventar cuprinde inventarele efectuate în cazurile şi la termenele prevăzute de lege.

Registrul cartea mare este registrul de fonduri personificate, cu contabilitatea în partida dublă, înregistrările făcându-se sistematic.

Conform Legii nr. 82/1991 - legea contabilităţii, dacă societatea utilizează sisteme de prelucrare automată a datelor are obligaţia să asigure respectarea normelor contabile, stocarea, păstrarea sub forma suporturilor tehnice şi controlul datelor înregistrate în contabilitate.

Registrele de contabilitate se utilizează în concordanţă cu destinaţia lor, într-o formă care să permită, în orice moment, identificarea şi controlul operaţiunilor patrimoniale efectuate.

Atât registrele cât şi documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate se păstrează în arhiva comerciantului, potrivit legii, timp de 10 ani, cu începere de la data încheierii exerciţiului în cursul căruia au fost întocmite.

3.2 Situaţiile financiare anuale

Exerciţiul financiar reprezintă perioada pentru care trebuie întocmite situaţiile financiare anuale şi, de regulă, coincide cu anul calendaristic. Durata exerciţiului financiar este de 12 luni.

Exerciţiul financiar poate fi diferit de anul calendaristic:

a) pentru sucursalele cu sediul în România, care aparţin unei persoane juridice străine, cu excepţia instituţiilor de credit, entităţilor autorizate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare şi societăţilor de asigurare, dacă exerciţiul financiar diferă pentru societate;
b) pentru filialele consolidate ale societăţii-mamă, precum şi pentru filialele filialelor, cu excepţia instituţiilor de credit, entităţilor autorizate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare şi societăţilor de asigurare, dacă exerciţiul financiar diferă pentru societatea-mamă.

Exerciţiul financiar al unităţilor nou-înfiinţate începe la data înfiinţării, potrivit legii.

Exerciţiul financiar al unei persoane juridice care se lichidează începe la data încheierii exerciţiului financiar anterior şi se încheie în ziua precedentă datei când începe lichidarea. Perioada de lichidare este considerată un exerciţiu financiar, indiferent de durata sa.

Situaţiile financiare anuale consilidate ale unei societăţi-mamă se întocmesc pentru acelaşi exerciţiu financiar aplicabil situaţiilor financiare anuale ale societăţii-mamă. Dacă exerciţiul financiar al filialelor diferă de exerciţiul financiar aplicabil societăţii-mamă, situaţiile financiare anuale consolidate pot fi întocmite la o altă dată pentru a ţine cont de exerciţiul financiar al majorităţii sau al celor mai importante dintre societăţile consolidate.

Exerciţiul financiar pentru instituţiile publice este anul bugetar.

Persoanele prevăzute la art 160 din Legea nr. 82/1991 republicată, au obligaţia să întocmească situaţii financiare anuale, inclusiv în situaţia fuziunii, divizării sau încetării activităţii acestora, în condiţiile legii.

Ministerul Finanţelor Publice poate stabili întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare şi la alte perioade decât anual, în cadrul exerciţiului financiar.

Pentru persoanele juridice fără scop patrimonial situaţiile financiare anuale se compun din bilanţ, contul rezultatului exerciţiului, politici contabile şi note explicative.

Situaţiile financiare anuale constituie un tot unitar şi sunt însoţite de raportul administratorilor.

Pentru sucursalele din România ale instituţiilor de credit şi ale altor instituţii financiare cu sediul în străinătate, instituţiile prevăzute la art. 4 alin. 3 din lege, stabilesc conţinutul situaţiilor financiare anuale care trebuie publicate de aceste sucursale. Instituţiile respective stabilesc şi cerinţele referitoare la informaţiile privind activitatea proprie a sucursalelor, care trebuie publicate de sucursalele respective în situaţia în care acestea nu sunt obligate să publice situaţii financiare anuale referitoare la activitatea proprie.

Instituţiile publice întocmesc situaţii financiare trimestriale şi anuale, conform normelor elaborate de Ministerul Finanţelor Publice.

Raportul anual cuprinde situaţiile financiare anuale, raportul administratorilor, raportul de audit sau raportul comisiei de cenzori, după caz, şi propunerea de distribuire a profitului sau de acoperire a pierderii contabile.

Situaţiile financiare anuale vor fi însoţite de o declaraţie scrisă a persoanelor prevăzute la art. 10 alin. 1 din Legea nr. 82/1991 republicată prin care îşi asumă răspunderea pentru întocmirea situaţiilor financiare anuale şi confirmă că:

a) politicile contabile uzilizate la întocmirea situaţiilor financiare anuale sunt în conformitate cu reglementările contabile aplicabile;
b) situaţiile financiare anuale oferă o imagine fidelă a poziţiei financiare, performanţei financiare şi a celorlalte informaţii referitoare la activitatea desfăşurată;
c) persoana juridică îşi desfăşoară activitatea în condiţii de continuitate.

O societate-mamă trebuie să întocmească atât raportul anual pentru propria activitate, cât şi raportul anual consolidat. Obiectivul situaţiilor financiare anuale consolidate este de a oferi o imagine fidelă a poziţiei financiare, performanţei financiare şi a celorlalte informaţii referitoare la activitatea grupului, potrivit reglementărilor contabile aplicabile.

Situaţiile financiare anuale consolidate constituie un tot unitar. Acestea cuprind bilanţul consolidat, contul de profit şi pierdere consolidat, precum şi celelalte componente, respectiv informaţii referitoare la activitatea grupului, potrivit reglementărilor contabile aplicabile, politici contabile şi note explicative la situaţiile financiare anuale consolidate, şi vor fi făcute publice împreună cu situaţiile financiare anuale individuale ale

societăţii-mamă.

Situaţiile financiare anuale ale persoanelor juridice prevăzute la art. 28 alin. 3 sunt supuse auditului financiar, care se efectuează de către auditori financiari, persoane fizice sau juridice autorizate, potrivit legii. Sunt supuse, de asemenea, auditului financiar situaţiile financiare întocmite cu ocazia fuziunii, divizării sau încetării activităţii persoanelor prevăzute la art. 28 alin. 3.

Persoanele juridice prevăzute la art. 28 alin. 3 au obligaţia auditării situaţiilor financiare anuale pe perioada premergătoare aplicării reglementărilor armonizate, în condiţiile stabilite de Ministerul Finanţelor Publice şi instituţiile prevăzute la art. 4 alin. 3, după caz.

Criteriile în funcţie de care situaţiile financiare anuale ale persoanelor juridice prevăzute la art. 28 alin. 4 sunt supuse auditului financiar se stabilesc prin ordin al ministrului finanţelor publice. Verificarea de către cenzori a situaţiilor financiare anuale se efectuează potrivit legii.

Persoanele juridice care organizează contabilitatea în partidă dublă trebuie să publice situaţiile financiare anuale. Fac obiectul publicării situaţiile financiare anuale, raportul administratorilor şi raportul de audit sau raportul comisiei de cenzori, după caz. Aceste prevederi se aplică şi sucursalelor înregistrate în România, care aparţin unor persoane juridice cu sediul în străinătate, precum şi societăţilor-mamă care întocmesc situaţii financiare consolidate.

Acţionarii şi angajaţii unei societăţi au dreptul să se informeze în legătură cu situaţiile financiare anuale la sediul social al societăţii sau al societăţii-mamă, fără nici o discriminare.

Situaţiile financiare anuale se păstrează timp de 50 de ani. În caz de încetare a activităţii persoanelor prevăzute la art. 1, situaţiile financiare anuale, precum şi registrele şi celelalte documente la care se referă art. 25 se predau la arhivele statului, în conformitate cu prevederile legale în materie.

Instituţiile publice şi celelalte persoane juridice, ai căror conducători au calitatea de ordonator de credite, depun un exemplar din situaţiile financiare trimestriale şi anuale la organul ierahic superior, la termenele stabilite de acesta.

Ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, alte autorităţi publice, instituţiile publice autonome şi unităţile administrativ-teritoriale, ai căror conducători au calitatea de ordonator principal de credite, depun la Ministerul Finanţelor Publice un exemplar din situaţiile financiare trimestriale şi anuale, potrivit normelor şi la termenele stabilite de acesta.

4 Exercitarea comerţului în limitele concurenţei licite

În economia de piaţă, agenţii economici acţionează în mod liber pe baza proprietăţii private şi în concordanţă cu legea cererii şi ofertei. Prin urmare, o foarte importantă parte a economiei de piaţă o reprezintă libera competiţie, concurenţa liberă între comercianţi.

Concurenţa reprezintă confruntarea dintre comercianţi desfăşurată pe piaţă, pentru câştigarea şi conservarea clientelei.

Dreptul la concurenţă, pe care îl are fiecare agent economic, trebuie exercitată cu bună-credinţă fără a fi încălcate drepturile celorlalţi comercianţi din câmpul activităţii comerciale.

Concurenţa trebuie să fie licită, adică să se exercite conform cu reglementările legale în vigoare. Această activitate este protejată prin două modalităţi:

a) legea reprimă înţelegerile şi practicile anticoncurenţiale, monopolitice (Legea nr. 21/1996 republicată);
b) legea sancţionează folosirea unor mijloace ilicite de atragere a clientelei – concurenţa neloială (Legea nr. 11/1991).

Art. 5. din Legea nr. 21/1996 republicată: sunt interzise orice înţelegeri exprese sau tacite între agenţii economici ori asociaţiile de agenţi economici, orice decizii luate de asociaţiile de agenţi economici şi orice practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenţei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia, în special cele care urmăresc:

a) fixarea concertată, în mod direct sau indirect, a preţurilor de vânzare ori de cumpărare, a tarifelor, a rabaturilor, a adaosurilor, precum şi a oricăror alte condiţii comerciale;
b) limitarea sau controlul producţiei, distribuţiei, dezvoltării tehnologice ori investiţiilor;
c) împărţirea pieţelor de desfacere sau a surselor de aprovizionare, pe criteriu teritorial, al volumului de vânzări şi achiziţii ori pe alte criterii;
d) aplicarea, în privinţa partenerilor comerciali, a unor condiţii inegale la prestaţii echivalente, provocând în acest fel, unora dintre ei, un dezavantaj în poziţia concurenţială;
e) condiţionarea încheierii unor contract de acceptare de către parteneri a unor clauze stipulând prestaţii suplimentare care, nici prin natura lor şi nici conform uzanţelor comerciale, nu au legătură cu obiectul

acestor contracte;

f) participarea, în mod concertat, cu oferte trucate la licitaţii sau la orice alte forme de concurs de oferte;
g) eliminarea de pe piaţă a altor concurenţi, limitarea sau împiedicarea accesului pe piaţă şi a libertăţii exercitării concurenţei de către alţi agenţi economici, precum şi înţelegerile de a nu cumpăra de la sau de a nu vinde către anumiţi agenţi economici fără o justificare rezonabilă.

Pot fi exceptate de la interdicţia stabilită la alin. 1 înţelegerile, deciziile luate de asociaţiile de agenţi economici sau practicile concertate care îndeplinesc cumulativ condiţiile prevăzute la lit. a - d şi una dintre condiţiile prevăzute la lit. e, după cum urmează:

a) efectele pozitive prevalează asupra celor negative sau sunt suficiente pentru a compensa restrângerea concurenţei provocată de respectivele înţelegeri, decizii luate de asociaţiile de agenţi economici sau practici concertate;
b) beneficiarilor sau consumatorilor li se asigură un avantaj corespunzător celui realizat de părţile la respectiva înţelegere, decizie luată de către o asociaţie de agenţi economici sau practică concertată;
c) eventualele restrângeri ale concurenţei sunt indispensabile pentru obţinerea avantajelor scontate, iar prin respectiva înţelegere, decizie luată de către o asociaţie de agenţi economici sau practică concertată părţilor nu li se impun restricţii care nu sunt necesare pentru realizarea obiectivelor enumerate la lit. e;
d) respectiva înţelegere, decizie luată de o asociaţie de agenţi economici sau practică concertată nu dă agenţilor economici sau asociaţiilor de agenţi economici posibilitatea de a elimina concurenţa de pe o parte substanţială a pieţei produselor ori serviciilor la care se referă;
e) înţelegerea, decizia luată de o asociaţie de agenţi economici sau practica concertată în cauză contribuie ori poate contribui la:

-ameliorarea producţiei ori distribuţiei de produse, executării de lucrări ori prestărilor de servicii;

-promovarea progresului tehnic sau economic, îmbunătăţirea calităţii produselor şi serviciilor;

-întărirea poziţiilor concurenţiale ale întreprinderilor mici şi mijlocii pe piaţa internă;

-practicarea în mod durabil a unor preţuri substanţial mai reduse pentru consumatori.

Regimul exceptării sub formă de dispensă, al deciziei de acordare a acesteia, termenele, informaţiile de prezentat, durata şi condiţiile dispensei se stabilesc de către Consiliul Concurenţei, prin regulamente şi instrucţiuni. Beneficiul exceptării prevăzut la alin. 2 se acordă prin decizie a Consiliului Concurenţei pentru cazuri individuale de înţelegeri, decizii luate de asociaţii de agenţi economici sau practici concertate şi se stabileşte prin regulamente ale Consiliului Concurenţei pentru cazurile de exceptare pe categorii de înţelegeri, decizii ale asociaţiilor de agenţi economici sau practici concertate. Agenţii economici sau asociaţiile de agenţi economici pot solicita Consiliului Concurenţei dispensă, probând îndeplinirea condiţiilor stabilite la alin. 2.

Categoriile de înţelegeri, deciziile luate de asociaţiile de agenţi economici şi practici concertate, exceptate prin aplicarea prevederilor alin. 2, precum şi condiţiile şi criteriile de încadrare pe categorii de acordare şi de retragere a beneficiului exceptării se stabilesc de Consiliul Concurenţei, prin regulament.

Înţelegerile, deciziile luate de asociaţiile de agenţi economici şi practicile concertate care se încadrează în vreuna dintre categoriile exceptate prin aplicarea prevederilor alin. 2 şi stabilite prin prevederile

alin. 3 sunt considerate legale, fără obligaţia notificării sau obţinerii unei decizii din partea Consiliului Concurenţei. Agenţii economici sau asociaţiile de agenţi economici, care se prevalează de beneficiul exceptării pe categorii, sunt ţinuţi să facă dovada îndeplinirii condiţiilor şi criteriilor prevăzute la alin. 3 şi 4.

Deciziile de acordare a dispenselor pentru înţelegeri, decizii ale asociaţiilor de agenţi economici ori practici concertate, emise în aplicarea prevederilor alin. 3, vor prevedea data de la care se aplică, durata pentru care este acordată dispensa, precum şi condiţiile şi obligaţiile ce trebuie respectate de către beneficiari.

Dispensa acordată conform alin. 6 pentru o înţelegere, decizie luată de o asociaţie de agenţi economici ori practică concertată poate fi reînnoită, la cerere, dacă sunt satisfăcute în continuare condiţiile cerute, şi poate fi revocată dacă condiţiile în care a fost acordată nu mai corespund; decizia de acordare a dispensei este nulă dacă a fost acordată pe baza unor informaţii false, inexacte ori incomplete în raport cu cele solicitate.

Art. 6 din Legea nr. 21/1996 republicată: este interzisă folosirea în mod abuziv a unei poziţii dominante deţinute de către unul sau mai mulţi agenţi economici pe piaţa românească ori pe o parte substanţială a acesteia, prin recurgerea la fapte anticoncurenţiale, care au ca obiect sau pot avea ca efect afectarea activităţii economice ori prejudicierea consumatorilor. Asemenea practici abuzive pot consta, în special, în:

a) impunerea, în mod direct sau indirect, a preţurilor de vânzare sau de cumpărare, a tarifelor ori a altor clauze contractuale inechitabile şi refuzul de a trata cu anumiţi furnizori sau beneficiari;
b) limitarea producţiei, distribuţiei sau dezvoltării tehnologice în dezavantajul utilizatorilor ori consumatorilor;
c) aplicarea, în privinţa partenerilor comerciali, a unor condiţii inegale la prestaţii echivalente, provocând în acest fel, unora dintre ei, un dezavantaj în poziţia concurenţială;
d) condiţionarea încheierii unor contracte de acceptare, de către parteneri, a unor clauze stipulând prestaţii suplimentare care, nici prin natura lor şi nici conform uzanţelor comerciale, nu au legătură cu obiectul

acestor contracte;

e) practicarea unor preţuri excesive sau practicarea unor preţuri de ruinare, în scopul înlăturării concurenţilor, sau vânzarea la export sub costul de producţie, cu acoperirea diferenţelor prin impunerea unor preţuri majorate consumatorilor interni;
f) exploatarea stării de dependenţă în care se găseşte un alt agent economic faţă de un asemenea agent sau agenţi economici şi care nu dispune de o soluţie alternativă în condiţii echivalente, precum şi ruperea relaţiilor contractuale pentru singurul motiv că partenerul refuză să se supună unor condiţii comerciale nejustificate.

Art. 11 din Legea nr. 21/1996 republicată: Nu constituie o operaţiune de concentrare economică situaţiile în care:

a) controlul este dobândit şi exercitat de către un lichidator desemnat prin hotărâre judecătorească sau de către o altă persoană mandatată de autoritatea publică pentru îndeplinirea unei proceduri de încetare de plăţi, redresare, concordat, lichidare judiciară, urmărire silită sau altă procedură similară;
b) băncile şi alte instituţii de credit, instituţiile financiare şi societăţile financiare, societăţile de servicii de investiţii financiare sau societăţile de asigurare şi reasigurare, a căror activitate normală include tranzacţii şi negocieri de titluri pe cont propriu sau pe contul terţilor, deţin, cu titlu temporar, participări de capital la un agent economic pe care le-au dobândit în vederea revânzării lor, cât timp ele nu exercită drepturile de vot aferente acestor participări astfel încât să determine comportamentul concurenţial al respectivului agent economic ori le exercită numai în vederea revânzării acestei participări, cu condiţia ca revânzarea respectivei participări să intervină în termen de un an calculat de la data dobândirii; la cerere, Consiliul Concurenţei poate proroga termenul, dacă solicitantul dovedeşte că revânzarea participării dobândite nu a fost rezonabil posibilă în termenul fixat;
c) controlul este dobândit de persoanele sau agenţii economici menţionaţi la art. 10 alin 2 lit. b, cu condiţia ca drepturile de vot aferente participării deţinute să nu fie exercitate, mai ales la numirea de membri în organele de administrare, conducere executivă, supraveghere şi control ale agentului economic la care deţin participarea, decât în scopul salvgardării valorii integrale a acestei investiţii, fără a determina direct sau

indirect comportamentul concurenţial al agentului economic controlat;

d) agenţii economici, inclusiv cei care fac parte din grupuri economice, realizează operaţiuni de restructurare sau reorganizare a propriilor activităţi.

Practicile anticoncurenţiale şi încălcarea limitelor legale ale concentrării economice atrag răspunderea civilă (art. 7 alin. 1 lit. a şi b, art. 54 şi art. 64 din Legea nr. 21/1996 republicată), contravenţională (art. 55 şi 56 din Legea nr. 21/1996 republicată) sau penală (art. 63 din Legea nr. 21/1996 republicată).

Concurenţa neloială este o formă a concurenţei ilicite şi constă în săvârşirea de către comerciant, pentru a-şi atrage cientela, a unor acte şi fapte contrare legii, bunelor moravuri şi loialităţii profesionale.

Art. 2 din Legea nr. 11/1991 - Constituie concurenţă neloială, în sensul prezentei legi, orice act sau fapt contrar uzanţelor cinstite în activitatea industrială şi de comercializare a produselor, de execuţie a lucrărilor, precum şi de efectuare a prestărilor de servicii.

Acte şi fapte considerate de lege drept manifestări ale concurenţei neloiale sunt:

a) confuzia (art. 5 din Legea nr. 11/1991): este orice prin care un comerciant foloseşte o firmă, o emblemă sau o desemnare specială ori a unor ambalaje de natură de a produce confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant.
b) denigrarea (art. 4 din Legea nr. 11/1991) constă în comunicare sau răspândirea de către un comerciant de afirmaţii mincinoase asupra unui sau mărfurilor sale, afirmaţii de natură să dăuneze bunul mers al activităţii comerciantului lezat.
c) dezorganizarea (art. 4 din Legea nr. 11/1991) constă în destabilizarea activităţii comerciantului rival.
d) acapararea clientelei prin oferirea unor avantaje (art. 4 din Legea nr. 11/1991).

Actele şi faptele de concurenţă neloială atrag răspunderea civilă (art. 6, 9 şi 12 din Legea nr. 11/1991) contravenţională (conform O.G. nr. 2/2001; art. 4 din Legea nr. 11/1991) şi penală (art. 7 şi 8 din Legea nr. 11/1991).

Drept

OBLIGAŢIILE PROFESIONALE ALE COMERCIANŢILOR