1  Noţiune şi definiţie

Desfăşurarea unei activităţi comerciale impune existenţa şi folosirea unor instrumente de lucru adecvate. Acestea pot fi, în funcţie de obiectul comerţului, bunuri precum: local, mobilier, mărfuri, instalaţii, brevete de invenţii etc. Toate aceste bunuri, destinate realizării activităţii comerciale, formează fondul de comerţ.

Cu toate că fondul de comerţ joacă un rol important în desfăşurarea activităţii comerciale, Codul comercial nu cuprinde dispoziţii prin care să reglementeze regimul său juridic. În Codul comercial există o singură dispoziţie care se referă incidental la fondul de comerţ. Art. 861 prevede că “Falitul concordatar, mai înainte de împlinirea obligaţiilor luate prin concordat, nu va putea constitui fondul său de comerţ în gaj şi nici înstrăina acest fond, în alt mod, decât acela cerut de felul comerţului său”.

            O referire la fondul de comerţ găsim şi în Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului. Art. 21 din lege prevede că în registrul comerţului se vor înregistra menţiuni privind “donaţia, vânzarea, locaţiunea sau gajul fondului de comerţ”, precum şi orice alt act prin care se aduc modificări înmatriculărilor sau menţiunilor, “sau care face să înceteze firma ori fondul de comerţ”.

Din cele arătate au rezultat elementele caracteristice ale fondului de comerţ.

În primul rând, fondul de comerţ este un ansamblu de bunuri. Aceste bunuri sunt bunuri mobile şi imobile. Între bunurile mobile, unele sunt corporale, altele sunt incorporale.

În al doilea rând, acest ansamblu de bunuri este afectat de către comerciant desfăşurării unei activităţi comerciale.

În al treilea rând, scopul urmărit de comerciant este atragerea clientelei, şi implicit, obţinerea de profit din activitatea desfăşurată.

Deci, fondul de comerţ poate fi definit ca un ansamblu de bunuri mobile sau imobile, corporale şi incorporale pe care un comerciant le afectează desfăşurării unei activităţi comerciale, în scopul atragerii clientelei şi, implicit, obţinerii de profit.

2  Elementele fondului de comerţ

Fondul de comerţ cuprinde acele bunuri pe care le reclamă desfăşurarea activităţii comerciale avute în vedere de către comerciant.

Deci, fondul de comerţ nu are o compoziţie unitară, ci una variată, în funcţie de specificul activităţii comerciantului. Totodată, compoziţia fondului de comerţ nu este fixă, ci variabilă; elementele fondului de comerţ se pot modifica, în funcţie de nevoile comerţului, însă fondul de comerţ să subziste.

Oricare ar fi obiectul activităţii comerciale, în general, fondul de comerţ cuprinde două categorii de bunuri: corporale şi incorporale. Fiecare categorie subsumează anumite bunuri care au regim juridic propriu.

2.1  Elementele corporale ale fondului de comerţ

Din categoria elementelor corporale sau materiale fac parte bunurile imobile şi bunurile mobile corporale.

Bunuri imobile. În activitatea sa, comerciantul se serveşte şi de anumite bunuri imobile. Acestea pot fi imobile prin natura lor (de exemplu, clădirea în care se desfăşoară comerţul) sau imobile prin destinaţie (de exemplu, instalaţii, utilaje, maşini etc.).

Bunurile mobile corporale. Fondul de comerţ cuprinde şi bunurile mobile corporale cum sunt: materii prime, materialele etc., destinate a fi prelucrate, precum şi produsele (mărfurile) rezultate din activitatea comercială.

În privinţa mărfurilor, rezultate din activitatea comerciantului ori achiziţionate de acesta pentru a fi revândute, trebuie observat că ele au o legătură mai slabă cu fondul de comerţ, deoarece sunt destinate valorificării prin vânzare către clientela. De aceea, în doctrină s-a discutat dacă aceste bunuri sunt ori nu elemente ale fondului de comerţ.

2.2  Elementele incorporale ale fondului de comerţ

În categoria elementelor incorporale ale fondului de comerţ sunt cuprinse drepturile care privesc: firma, emblema, clientela şi vadul comercial, brevetele de invenţii, mărcile de fabrica, de comerţ şi de serviciu, dreptul de autor etc. Aceste drepturi, denumite şi drepturi privative, conferă comerciantului dreptul exclusiv de a le exploata în folosul sau, în condiţiile stabilite de lege. Întrucât sunt menite să asigure realizarea activităţii comerciale, drepturile privative au o valoare economică şi sunt ocrotite de lege.

1. a) Firma. Firma sau firma comercială este un element de identificare a comerciantului în câmpul activităţii comerciale. Ea constă în numele, sau, după caz, denumirea sub care un comerciant îşi exercită comerţul şi sub care semnează (art. 30 alin. 1 din Legea nr. 26/1990 republicată).

În cazul comerciantului individual (persoana fizică), firma se compune din numele comerciantului, scris în întregime, adică numele de familie şi prenumele, sau din numele şi iniţiale prenumelui. Deci, firma comerciantului persoana fizică, coincide, în principiu, cu numele civil al comerciantului.

Legea interzice adăugarea altor elemente care ar putea induce în eroare asupra naturii sau întinderii comerţului ori situaţiei comerciantului. Sunt admise însă, menţiunile care sunt menite să arate mai precis persoana comerciantului sau felul comerţului său (art. 31 alin. 2 din Legea nr. 26/1990 republicată).

Legea prevede că oficiul registrului comerţului are obligaţia să refuze înscrierea unei firme care, fără a introduce elemente de deosebire, poate produce confuzie cu alte firme înregistrate (art. 39 alin. 1 din Legea

1. 26/1990 republicată).
2. b) Emblema. Ca şi firma, emblema este un atribut de identificare în activitatea comercială. Potrivit art. 30 alin. 2 din Legea nr. 26/1990 republicată, emblema este semnul sau denumirea care deosebeşte un comerciant de altul de acelaşi gen. Această definiţie a emblemei este diferită de cea consacrată de reglementarea existentă în perioada interbelică, potrivit căreia emblema era definită ca un semn sau o denumire, care deosebeşte o întreprindere de alta.
3. c) Clientela şi vadul comercial. Clientela are un rol important pentru activitatea unui comerciant; ea determină, prin număr, calitate şi frecvenţă, situaţia economică a comerciantului, succesul sau insuccesul acestuia. De aceea, clientela apare ca un element indispensabil al fondului de comerţ, iar după unii autori, chiar principalul element al fondului de comerţ.

Cu toată importanţa pe care o are clientela în activitatea comerciantului, legea nu cuprinde o reglementare referitoare la aceasta.

Clientela este definită ca totalitatea persoanelor fizice şi juridice care apelează în mod obişnuit la acelaşi comerciant, adică la fondul de comerţ al acestuia, pentru procurarea unor mărfuri şi servicii.

Clientela se află într-o strânsă legătură cu vadul comercial, care este definit ca o aptitudine a fondului de comerţ de a atrage publicul. Această potenţialitate a fondului de comerţ este rezultatul unor factori multipli care se particularizează în activitatea fiecărui comerciant. Asemenea factori sunt: locul unde se află amplasat localul, calitatea mărfurilor oferite clienţilor, preţurile practicate de comerciant, comportarea personalului comerciantului în raporturile cu clienţii, abilitatea în realizarea reclamei comerciale, influenţa modei etc.

1. d) Dreptul de proprietate industrială. Fondul de comerţ poate cuprinde şi anumite drepturi de proprietate industrială. În doctrină, obiectele dreptului de proprietate industrială se împart în două categorii: creaţii noi şi semne noi.

Din categoria creaţiilor noi fac parte: investiţiile, know-how-ul, desenele şi modelele industriale şi modelele de utilitate.

În categoria semnelor noi intră: mărcile de fabrică, de comerţ şi de serviciu, denumirile de origine şi indicaţiile de provenienţă.

            Mărcile de fabrică, de comerţ şi de serviciu sunt semne distinctive folosite de agenţii economici pentru a deosebi produsele, lucrările şi serviciile lor de cele identice sau similare ale altor agenţi economici.

Titularul dreptului la marcă are dreptul exclusiv de a folosi sau exploata semnul ales ca marcă, precum şi dreptul de a interzice folosirea aceluiaşi semn de către alţii.

1. e) Drepturile de autor. Fondul de comerţ poate să cuprindă şi anumite drepturi de autor rezultate din creaţia ştiinţifică, literară sau artistică. Titularul fondului de comerţ, în calitate de autor sau de dobânditor al drepturilor patrimoniale de autor, are dreptul de reproducere şi difuzare, de reprezentare sau folosire în alt mod a operei şi, în consecinţă, dreptul la foloasele patrimoniale corespunzătoare.

Valorificarea drepturilor patrimoniale de autor are loc în condiţiile prevăzute de lege.

3  Actele juridice privind fondul de comerţ

Fondul de comerţ, ca bun unitar, precum şi elementele sale componente pot face obiectul unor acte juridice: vânzare-cumpărare, locaţiune, gaj etc.

Vânzarea-cumpărarea fondului de comerţ. Contractul de vânzare-cumpărare poate avea ca obiect fondul de comerţ, ca bun unitar, sau elemente componente ale acestuia.

            În principiu, vânzarea priveşte fondul de comerţ ca bun mobil unitar, cu toate elementele care îl compun. Acest lucru trebuie subînţeles, chiar dacă nu există o stipulaţie expresă în acest sens. Soluţia se justifică prin aceea că fondul de comerţ reprezintă un ansamblu de elemente legate între ele prin destinaţia lor, de a servi la desfăşurarea comerţului.

Transmiterea fondului de comerţ ca aport în societatea comercială. Fondul de comerţ poate face obiectul unui aport într-o societate comercială la a cărei constituire participă titularul fondului. Deci, titularul fondului de comerţ, dorind să devină asociat într-o societate comercială, se obligă să contribuie la formarea capitalului social al societăţii prin transmiterea către societate a fondului de comerţ. Potrivit legii, titularul poate transmite dreptul de proprietate ori numai dreptul de folosinţă asupra fondului de comerţ.

            Locaţiunea fondului de comerţ. Fondul de comerţ poate face obiectul unui contract de locaţiune. În temeiul contractului de locaţiune, proprietarul fondului, în calitate de locator, transmite locatarului folosinţa asupra fondului de comerţ. În lipsa unei stipulaţii contrarii, dreptul de folosinţă priveşte, ca şi în cazul vânzării, toate elementele fondului de comerţ.

Ca efect al contractului, locatarul are dreptul să continue exercitarea comerţului sub firmă proprie, exploatând fondul de comerţ. Locatarul va putea să continue activitatea şi sub firma anterioară, menţionând în cuprinsul ei calitatea de posesor, dacă locatorul a consimţit expres (art. 41 alin. 1 din Legea nr. 26/1990 republicată).

Gajul asupra fondului de comerţ. Fondul de comerţ poate face obiectivul unui contract de gaj. O condiţie a constituirii gajului o reprezintă, aşa cum prevede Codul civil, remiterea lucrului către creditor. Această remitere materială a bunului este menită să confere creditorului posibilitatea de a-şi exercita drepturile sale asupra bunului (dreptul de retenţie, dreptul de urmărire şi dreptul de preferinţă), precum şi ca mijloc de publicitate.

Pentru a stimula desfăşurarera activităţii comerciale cu ajutorul creditului, prin lege a fost consacrat şi gajul fără deposedare. În acest sens, art. 480 C.com. reglementează gajul asupra produselor solului, materialelor în stare de fabricaţie, sau fabricate şi aflate în depozite. În aceste cazuri, gajul se consideră constituit ca efect al contractului, care trebuie să prevadă natura, calitatea şi locul unde se află bunurile, fără

remiterea lor materială.

Fondul de comerţ, fiind considerat un bun mobil, poate forma obiectul contractului de gaj. Dar, remiterea fondului de comerţ către creditor ar avea drept consecinţă imposibilitatea continuării comerţului de către comerciantul debitor. În cazul în care creditorul nu ar putea ori nu ar voi să continue comerţul, remiterea fondului de comerţ ar echivala cu încetarea activităţii comerciale a debitorului.

Întrucât interesul economic pledează pentru continuarea comerţului de către comerciantul debitor, iar Codul comercial nu a consacrat gajul fără deposedare privitor la fondul de comerţ, doctrina şi jurisprudenţa au

imaginat procedeul tehnic al remiterii simbolice a detenţiuni fondului de comerţ. Acest lucru se realizează prin predarera către creditor a titlurilor şi documentelor privind fondul de comerţ; de exemplu, contractul de vânzare-cumpărare ori contractul de locaţiune a fondului de comerţ, brevetul de invenţie etc.