Perioada veche (antică). Germenii instituţiei juridice a societăţii comerciale au apărut încă din perioada antichităţii.
În dreptul roman, societatea era de mai multe feluri:
-societatea tuturor bunurilor prezente şi viitoare ale asociaţilor (societas omnium bonorum);
-societatea care avea ca obiect un singur lucru (societas unius rei);
-societatea al cărei obiect îl formau veniturile (societas questus).
Ceea ce trebuie remarcat este faptul că, indiferent de forma sa, societatea era lipsită de personalitate juridică. Bunurile care formau fondul social erau considerate că aparţin asociaţilor în proprietate, iar nu societăţi, ca patrimoniu distinct al acesteia.
Perioada Evului Mediu. Societatea comercială cu principalele ei atribute caracteristice apare în evul mediu. Începând din secolul al XII-lea, în republicile italiene Genova, Florenţa şi Veneţia, comerţul maritim şi terestru cunosc o mare înflorire. Dezvoltarea comerţului a declanşat o mare nevoie de credite. Dar, clericii, nobilii şi militarii, deţinători de mari capitaluri, nu puteau să acorde împrumuturi cu dobândă comercianţilor, datorită interdictiei impuse de dreptul canonic, respectiv incompatibilităţii cu rangul de nobil sau militar.
Pentru a eluda aceste oprelişti, comercianţii au folosit contractul de commenda. În temeiul acestui contract, o persoană (sau mai multe persoane) denumită commendator, încredinţează unei alte persoane (comerciant) numită tractor, o sumă de bani ori o cantitate de mărfuri pentru a face comerţ în alte ţări, urmând ca beneficiile să se împartă între ele.
Prin folosirea acestui contract, creditorul (împrumutătorul de fonduri) devine asociat al comerciantului. Pentru creditor, riscul este limitat la suma ori bunurile puse în joc. În scopul protejării terţilor, sumele de bani şi bunurile puse în comun de către asociaţi constituie un patrimoniu distinct şi care are drept titular persoana juridică, recunoscută ca atare de către autorităţi.
Această instituţie a fost folosită şi în Franţa, sub numele de contract de command. Ea a fost reglementată, pentru prima oară, prin Ordonanţa lui Ludovic al XIV-lea privind comerţul terestru din 1673, sub denumirea de societate în comandită.
În secolul al XVII-lea apar primele societăti pe acţiuni. Înfiinţarea acestor societăţi este legată de expansiunile coloniale ale unor ţări maritime, ca Olanda, Anglia şi Franţa. Au luat fiinţă Compania Olandeză a
Indiilor Orientale (1602), Compania Olandeză a Indiilor Occidentale (1621), Compania Insulelor Americii (1626) pentru colonizarea Insulelor Martinica şi Guadelup, Compania Noii Franţe (1628) pentru colonizarea Canadei etc.
Perioada modernă. Prima reglementare sistematică şi cuprinzătoare a societăţilor comerciale o reprezintă Codul comercial francez din 1807. El conţinea dispoziţii privind formele de societate existente în activitatea comercială.
Astfel, o formă de societate cunoscută sub numele de société generale este consacrată sub denumirea de societate în nume colectiv. Societatea are personalitate juridică, iar asociaţii au o răspundere
nelimitată şi solidară pentru toate obligaţiile societăţii. Apoi, pe baza contractului de command se reglementează societatea în comandită. Această societate cuprinde două categorii de asociaţi: comanditaţii, care au o răspundere nelimitată şi solidara, şi comanditarii, care răspund numai în limita contribuţiilor lor.
În sfârşit, preluând principiile care reglementau marile companii coloniale, Codul comercial francez reglementează societatea anonimă, cu cele două forme ale sale: societatea pe acţiuni şi societatea în comandită pe acţiuni.
Aceste forme ale societăţilor comerciale au fost preluate de reglementările din alte ţări, ca Italia, Olanda, Belgia, Spania etc. Ele au fost consacrate şi de Codul comercial român din 1887, prin intermediul Codului comercial italian din 1882, care i-a servit ca model.