Fiecare autoritate centrală de specialitate exercită funcţiile de subiect al administrării în domeniul respectiv. Capacitatea administrativă de folosinţă şi de exerciţiu de subiect al administrării şi, evident, de subiect al dreptului administrativ, fiecare din aceste autorităţi o obţine din momentul din care devine persoană juridică.
Sarcinile, funcţiile şi împuternicirile fiecărei autorităţi centrale de ramură sînt determinate de Regulamentul intern al fiecărei autorităţi, aprobat prin Hotărîrea Guvernului.
În acelaşi rînd, potrivit doctrinei[1], toate autorităţile centrale de specialitate, indiferent de ramura (sfera) pe care o administrează, exercită un şir de funcţii identice, care pot fi grupate în:
— funcţii de strategie, prin care se asigură stabilirea obiectivelor sectoriale de aplicare a Programului de guvernare;
— funcţii de reglementare, avînd ca scop elaborarea şi supunerea spre aprobare a cadrului normativ şi instituţional necesar realizării obiectivelor strategice din domeniul respectiv;
— funcţii de reprezentare, pe plan intern şi extern, a statului Republica Moldova şi a Guvernului în domeniul de resort;
— funcţii de autoritate de stat prin care se asigură urmărirea modului de aplicare a reglementărilor din domeniu;
— funcţii de administrare a patrimoniului său şi a proprietăţii publice din domeniul respectiv;
— funcţii de sinteză, precum şi de îndrumare, sprijin şi control.
Funcţiile fiecărui organ central de specialitate ca subiect al administrării publice, în parte, sînt fixate în regulamentul intern de organizare şi funcţionare.
În ceea ce priveşte administrarea ministerelor, apoi, în pofida faptului că fiecare din ele după modul de emitere a deciziilor, prezintă în sine organe cu caracter unipersonal de administrare, pe lîngă fiecare ministru funcţionează colegiul ministerului. Membrii colegiului, la propunerea ministrului, sînt numiţi prin hotărîre de Guvern. Colegiul este un organ colegial de administrare, însă cu caracter consultativ. Hotărîrile colegiului se aduc la cunoştinţă prin ordinul ministrului.
Din cele menţionate reiese că funcţia de subiect principal al administrării (atît interne, cît şi externe) în cadrul fiecărui minister îi aparţine ministrului şi această administrare are caracter unipersonal.
Cît priveşte actele emise la nivelul conducerii unipersonale a unui minister, legea precizează că, în exercitarea atribuţiilor ce‑i revin, ministrul emite ordine, instrucţiuni şi dispoziţii, în condiţiile legii[2].
Ministrul este responsabil pentru rezultatele autorităţii publice pe care o conduce. Responsabilitatea şi răspunderea ministrului au un caracter dublu: a) ca membru al Guvernului, D‑sa poartă răspundere pentru activitatea Guvernului, în ansamblu, care are caracter de răspundere politică colegială; b) ca ministru (subiect individual de administrare), D‑sa poartă răspundere pentru sfera de activitate ce i‑a fost încredinţată. Această responsabilitate şi răspundere sînt individuale sub toate formele: morală, politică şi juridică. În cazul răspunderii juridice (administrativ–disciplinare, contravenţionale, materiale sau penale), ministrul are statut de subiect special al răspunderii juridice.
Ministrul nu este în drept:
— să deţină o oricare altă funcţie în organele autorităţilor publice centrale şi locale;
— să se încadreze în organele de conducere a unităţilor comerciale;
— să practice activitate de întreprinzător personal sau prin terţe persoane;
— să deţină o altă funcţie retribuită, cu excepţia activităţii ştiinţifico–pedagogice[3].
3.1. Cadrul juridic de funcţionare a autorităţilor centrale de specialitate ale administraţiei publice. Fiecare din aceste organe îşi desfăşoară activitatea sa, în strictă conformitate cu cadrul legal, izvoarele de bază fiind legislaţia din domeniul respectiv şi Regulamentul propriu.
[1] Manda C. Drept administrativ: tratat elementar. Bucureşti: Lumina Lex, 2007, p. 157.
[2] Legea cu privire la Guvern, art. 21, 22.
[3] Ibidem, art. 29.