Pin It

Dacă ne raportăm la principiile contemporane de organizare a administraţiei publice locale, vom reţine că organizarea administraţiei publice locale din Republica Moldova se bazează pe aplicarea principiilor fundamentale dominante în prezent nu doar în Europa, ci peste tot în lume.

Astfel, în doctrina administrativă se analizează, în mod tradiţional, principiul descentralizării prin raportare la cel al centralizării, deconcentrarea, ca formulă intermediară, şi federalismul.

Dacă sub aspectul naturii sau esenţei ei, descentralizarea este prezentată, de regulă, ca un mod de organizare a statului şi a administraţiei, sub aspect juridic, profilul noţiunii de descentralizare a fost conturat în principal de doctrină, legislaţiei şi jurisprudenţei revenindu‑le un rol secundar.

Centralizarea, caracterizată prin dependenţa organelor locale de cele centrale ce stabilesc deciziile aplicabile în teritoriu, presupune o strictă subordonare.

Cu alte cuvinte, centralizarea concretizează ansamblul sarcinilor administrative din teritoriul naţional la nivelul statului, sarcini a căror îndeplinire şi‑o asumă printr‑o administraţie ierarhizată şi unificată.

Deconcentrarea constituie o măsură intermediară în procesul descentralizării, fiind privită ca transfer de atribuţii de la centru la agenţii puterii centrale aflaţi la conducerea diferitor organisme locale; ea înseamnă mult mai puţin decît descentralizarea şi presupune recunoaşterea unei anumite puteri de decizie, în favoarea agenţilor statului repartizaţi pe întreg teritoriul ţării (preşedintele raionului, serviciile exterioare ale ministerelor răspund ideii de deconcentrare).

Astfel, serviciile publice deconcentrate sînt structurile administrative prin care ministerele şi celelalte organe centrale îşi realizează competenţa pe întreg teritoriul ţării şi îşi îndeplinesc atribuţiile conferite de lege.

Descentralizarea administrativă nu trebuie confundată cu descentralizarea politică ce implică federalismul.

În doctrina administrativă au fost identificate două forme ale descentralizării, şi anume: descentralizarea teritorială şi descentralizarea tehnică sau prin servicii[1].

Descentralizarea teritorială presupune existenţa unor autorităţi alese, la nivelul unităţilor administrativ–teritoriale, autorităţi ce dispun de competenţă materială generală.

Descentralizarea tehnică sau prin servicii presupune existenţa unor persoane morale de drept public care prestează anumite servicii publice distincte de masa serviciilor prestate de autorităţile statale.

În esenţă, gradul descentralizării administrative depinde de numărul serviciilor publice date în competenţa autorităţilor publice locale, de modul de organizare a autorităţilor publice locale şi raporturile lor cu cele centrale şi forma în care este exercitat controlul special efectuat de autoritatea centrală[2].

Elementele descentralizării sînt: personalitatea juridică, soluţionarea propriilor afaceri, autonomia locală.

Autonomia locală reprezintă dreptul unităţilor administrativ–teritoriale de a‑şi satisface interesele proprii, după cum consideră oportun, cu respectarea legalităţii, dar fără intervenţia puterii centrale. Autonomia locală constituie principiul fundamental al organizării administrativ–teritoriale a unui stat.

Autonomia locală constituie un drept, iar descentralizarea administrativă este un sistem ce o presupune. Ea nu trebuie înţeleasă însă în sensul unei libertăţi totale, cu eliminarea oricărei intervenţii a statului atunci cînd aceasta se dovedeşte necesară.

Prin urmare, descentralizarea administrativă nu poate fi concepută în statele unitare fără existenţa unui control statal, cunoscut în doctrină sub denumirea de tutelă administrativă. Tutela administrativă se materializează în sistemul moldovenesc de organizare şi funcţionare a autorităţilor administraţiei publice locale, în dreptul şi obligaţia corelativă acestui drept, ce revine preşedintelui raionului de a ataca în contencios administrativ actele consiliilor raionale şi celor de nivelul întîi pe care, prin serviciul său de specialitate, le consideră ilegale[3].

 

[1]     Iorgovan A. Tratat de drept administrativ. Op. cit., 2005, p. 452.

[2]     Preda M., Vasilescu B. Op. cit., 2007, p. 151.

[3]     Apostol Tofan D. Op. cit., 2008, p. 255.