Drept

  Măsurile preventive reprezintă măsurile procesuale cele mai drastice, datorită referirii restrângerea în condiţiile legii a libertăţii persoanei.

Din cea de-a doua categorie fac parte celelalte măsuri având obiect asigurarea unei ocrotiri procesuale.

În sistemul măsurilor procesuale, măsurile preventive ocupă un loc important prin scopul pe care îl urmăresc şi prin restricţiile aduse libertăţii persoanei. Unele măsuri procesuale se dispun numai în legătură cu măsurile preventive. De menţionat în acest context măsurile de ocrotire în privinţa minorilor aflaţi în îngrijirea învinuitului sau inculpatului, în caz de arestare a acestuia.[1] Celelalte măsuri procesuale se iau independent de faptul dacă s-a aplicat sau nu măsura preventivă.

Măsurile preventive au drept efect fie privarea de libertate (arestul preventiv), fie restrângerea libertăţii de mişcare (declaraţia de nepărăsire a localităţii)[2], reglementarea lor reflectând principiile prevăzute în art.25 din Constituţia Republicii Moldova privind garantarea libertăţii individuale.

Fiind analizate în contextul măsurilor procesuale, măsurile preventive ne oferă posibilitatea de a stabili esenţa şi  funcţionalitatea lor, spre deosebire de alte măsuri cu caracter restrictiv, precum şi trăsăturile lor comune.

În rândul măsurilor de constrângere procesual-penal, măsurile preventive se caracterizează printr-o serie de scopuri imediate[3], reieşind din legislaţia Republicii Moldova:[4]

1. Preîntâmpinarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărire penală sau judecată;
2. Înlăturarea posibilităţilor învinuitului sau inculpatului de a împiedica stabilirea adevărului în cauza penală;
3. Preîntâmpinarea posibilităţii învinuitului sau inculpatului de a săvârși alte infracţiuni;
4. Asigurarea executării sentinţei.

Prin urmare, scopul imediat al măsurilor preventive îl constituie buna desfăşurare a procesului penal, scop urmărit şi de măsuri procesuale, dar prin alte modalităţi de acţionare asupra participanţilor în procesul penal, cât şi  prin caracterul de limitare a unor drepturi sau libertăţi. În acelaşi timp, unele măsuri procesuale decurg din umanismul legii procesual penale (art.189 CPP al Republicii Moldova prevedea acordarea de ajutor minorilor aflaţi în îngrijirea învinuitului sau inculpatului).

Rezultă că măsurile preventive, în contextul măsurilor procesuale, au anumite trăsături specifice, şi anume:

1. Măsurile preventive au un caracter restrictiv mai aspru, ele îngrădind considerabil unele drepturi fundamentale ale omului, în special libertatea individuală.
2. Măsurile preventive vizează persoana acuzată, în special starea ei de libertate.
3. La aplicarea măsurilor preventive legiuitorul a prevăzut o serie de condiţii ce trebuie realizate cumulativ.[5]

Aceste măsuri au cunoscut o perfecţionare continuă în evoluţia procesului penal şi a legislaţiilor procesual penale, în sensul selectării celor mai eficiente mijloace de constrângere cu caracter preventiv, în condiţiile instituirii unor garanţii care să asigure luarea şi  menţinerea numai în cazurile şi  condiţiile prevăzute de lege.

În legătură cu definiţia măsurilor preventive este necesar de menţionat că, în literatura de specialitate, nu există o noţiune unică. În continuare mă voi referi la noţiunea măsurilor preventive.

Măsurile preventive, acel gen de măsuri procesuale luate de persoana care efectuează cercetarea penală (organul de urmărire penală, procurorul, instanţa de judecată), pentru ca bănuitul sau învinuitul să nu se ascundă de organul de urmărire sau judecată, de asemenea de executarea sentinţei, să nu împiedice stabilirea adevărului, să nu continue activitatea criminală.

Măsurile preventive acea varietate a măsurilor procesuale care, temporar, limitează drepturile persoanei sânt luate de persoana care efectuează cercetarea penală (ofiţer de urmărire penală, instanţa de judecată) în privinţa învinuitului sau bănuitului, pentru a nu se sustrage de la organele de urmărire sau de judecată, sau de la executarea sentinţei, să împiedice stabilirea adevărului ori să săvârșească acţiuni criminale.[6]

Zinatulin Z.Z. susţine că "măsurile preventive sânt măsurile, cu caracter de constrângere, luate în cazuri expres prevăzute de lege de către persoana care efectuează cercetarea penală (ofiţer de urmărire penală, procuror, instanţa de judecată) asupra învinuitului, bănuitului şi care au drept scop prevenirea ascunderii de organele de urmărire sau de judecată, zădărnicirea stabilirii adevărului în procesul penal ori săvârșirea acţiunii criminale, precum şi asigurarea executării sentinţei". Gutchin D.V. dă cam aceeaşi definiţie măsurilor preventive, însă mai adaugă "care lezează libertatea persoanei". Livşiţ D.V. mai adaugă câteva constatării, şi  anume:

- măsurile preventive au un caracter de preîntâmpinare;

- se aplică doar în cazurile strict necesare pentru înfăptuirea sarcinilor justiţiei.[7]

Potrivit altei definiţii, “măsurile preventive sânt măsurile de constrângere prevăzute de legea procesual penală, luate cu respectarea garanţiilor procesuale şi, temporar, limitează drepturile şi  libertăţile învinuitului sau bănuitului, pentru a împiedica ascunderea de organele de urmărire sau de judecată, stabilirea adevărului în procesul penal ori săvârșirea acţiunilor, criminale, precum şi asigurarea executării sentinţei”.[8]

Măsurile de prevenţie sânt instituţii de drept procesual penale cu caracter de constrângere, prin care învinuitul sau inculpatul este împiedicat să întreprindă anumite activităţi care s-ar răsfrânge negativ asupra desfăşurării procesului penal sau asupra atingerii scopului acestuia.[9]

Cu privire la natura juridică a măsurilor preventive, în literatura juridică s-au exprimat mai multe opinii. Potrivit unei opinii, măsurile preventive sânt o varietate, început, element al răspunderii penale - răspunderea procesual penală. Potrivit altei opinii, măsurile preventive sânt sancţiuni penale.[10]

Subliniind natura măsurilor preventive ce reies din caracterul relaţiilor procesuale penale între subiectele de drept, apreciem caracterul de constrângere al acestora. Astfel, măsurile preventive vizează starea de libertate a persoanei chemate să răspundă penal şi  pot fi: privative de libertate şi  restrictive de libertate. Cu toate că măsurile preventive au un caracter de constrângere, ele nu constituie însă sancţiuni penale sau sancţiuni procesuale.[11] Deşi implică o constrângere asemănătoare celei care rezultă din executarea pedepsei închisorii, măsurile preventive se deosebesc de pedeapsa închisorii, întrucât se aplică doar în procesul penal în mod excepţional, în vederea împiedicării învinuitului sau inculpatului de a se sustrage de la urmărire sau judecată sau de la executarea pedepsei, ori să zădărnicească aflarea adevărului. Scopul lor este bine determinat - preîntâmpinarea unor consecinţe nedorite în procesul penal.

Prin urmare, măsurile preventive au o serie de particularităţi care determină esenţa şi funcţionalitatea lor, şi  anume:

1. Măsurile preventive se dispun numai în cadrul unui proces penal.[12]
2. Măsurile preventive se aplică în privinţa unor persoane strict determinate de lege - învinuitului, bănuitului, inculpatului.[13]
3. Măsurile preventive au un scop bine determinat şi aplicarea lor în alte scopuri (de exemplu, de a obţine declaraţii) este interzisă şi se pedepseşte conform legii penale.[14]
4. 4. Măsurile preventive, fiind instituţii folosite în anumite împrejurări, anume când organele judiciare penale consideră că numai prin intermediul lor se poate desfăşura o activitate procesuală normală şi se poate realiza tragerea la răspundere penală a persoanelor prevăzute de lege, din aceasta rezultând caracterul lor, de regulă, facultativ.[15]
5. Măsurile preventive nu sânt caracteristice oricărei cauze penale, organele judiciare dispunând aplicarea lor în funcţie de împrejurările concrete ale fiecărei cauze penale. Din acest punct de vedere decurge caracterul adiacent al măsurilor preventive faţă de activitatea procesuală principală.[16]
6. Măsurile preventive au un caracter provizoriu, ele putând fi revocate în momentul în care dispar împrejurările ce au impus luarea acestora.[17]

La analizarea masurilor de prevenire are o deosebită importanţă explicarea justă a naturii juridice, deoarece în acest domeniu se poate uşor aluneca spre interpretări eronate, periculoase atât pentru ştiinţa dreptului procesual, cît mai ales pentru practică, prin consecinţele unor asemenea interpretări.[18]

Într-o primă concepţie cu totul negativistă nu se recunoaşte o legitimitate a luării măsurilor de prevenţie prin exagerarea pe baza unui raţionament de pură logică abstractă a principiului prezumţiei de nevinovăţie. Potrivit acestei concepţii, deţinerea în cursul procesului penal, atâta vreme cât nu s-a constatat vinovăţia sa în mod definitiv printr-o hotărâre judecătorească, nu se justifică insinuând o încălcare a dreptului fundamental al persoanei la libertate. Privarea de libertate în această opinie nu poate avea decât un caracter definitiv şi  derivă din condamnarea pentru infracţiunea săvârșită.

Această interpretare se bazează pe o viziune idealist-naturalistă a noţiunii de libertate, socotind libertatea un drept înnăscut, absolut şi imuabil omului, pe care acesta trebuie să-l exercite fără nici o rezervă, ca şi  cum ar trăi izolat, în afara societăţii, putând face abstracţie de nevoile şi  interesele acesteia şi a celor cu care interacţionează în relaţiile sociale.

A doua mare opinie a exagerat concepţia despre măsurile preventive în sens opus, şi anume că societatea are nevoie în lupta sa antiinfracţională de măsurile preventive ca o manifestare de sacrificare a libertăţii persoanei, în favoarea unor interese sociale superioare. Eroarea fundamentală care reiese din aceste teze este că măsurile de prevenţie, fiind obiectiv necesare, impun "sacrificarea" libertăţii individuale, "încălcarea sau suprimarea" drepturilor cetăţeneşti în favoarea unor interese generale superioare.

Criticând ambele concepţii, doctrina contemporană a admis necesitatea obiectivă a măsurilor de prevenţie în reglementarea procesual penală. Fundamentarea teoretică privind natura juridică a măsurilor de prevenţie îşi găseşte temei în interferenţa manifestată, în orice domeniu de reglementare, între limitele fixate de lege şi posibilităţile de exercitare a drepturilor subiective în cadrul ordinii juridice. Aceste limite sânt determinate atât de cerinţele generale ale dezvoltării societăţii, cât şi  de trăsăturile specifice ale domeniului de relaţii sociale la care se referă.

Prin urmare, limitele aduse exercitării drepturilor persoanei nu trebuie privite ca o sacrificare, încălcare sau abandonare a acestora, ci sânt prevăzute şi  strict determinate de lege, au un caracter de excepţie, fiind instituite şi  urmând a fi folosite în cazuri de extremă necesitate, sânt proporţionale nevoilor create de interesul superior deservit şi sânt de interpretare restrictivă.[19]

Art.17 alin.(3) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova prevede că: "dacă există suficiente date ca bănuitul, învinuitul, inculpatul ar putea să se ascundă de organele de urmărire penală sau de judecată, să împiedice stabilirea adevărului în procesul penal ori să săvârșească acţiuni criminale, precum şi pentru asigurarea, executării sentinţei, în privinţa învinuitului, bănuitului, inculpatului poate fi aplicată una din următoarele măsuri preventive: declaraţia în scris de nepărăsire a localităţii, garanţia personală, garanţia organizaţiei obşteşti, arestul preventiv. Faţă de militari poate fi aplicată măsura preventivă supravegherea de către comandamentul unităţii militare.

Faţă de minori poate fi aplicată ca măsură preventivă garanţia personală sau garanţia organizaţiei obşteşti, sau supravegherea de către părinţi, tutori, curatori, iar faţă de minorii care se află în instituţii educative de tip închis - supravegherea de către administraţia acestor instituţii.

Codul de procedură penală al Republicii Moldova, dă noţiunea măsurilor preventive, şi  anume: "măsurile cu caracter de constrîngere prin care bănuitul sau învinuitul este împiedicat să întreprindă anumite acţiuni negative asupra desfăşurării procesului penal sau asupra asigurării sentinţei constituie măsuri preventive".[20]

Măsurile preventive au scopul de a asigura buna desfăşurare a procesului penal sau de a împiedica bănuitul sau învinuitul să se ascundă de urmărirea penală, de judecată ori de executarea pedepsei.

Măsurile preventive sânt:

1. Obligarea de a nu părăsi localitatea;
2. Obligarea de a nu părăsi ţara:
3. Garanţia personală;
4. Garanţia unei organizaţii;
5. Ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport;
6. Transmiterea sub supraveghere a militarului;
7. Transmiterea sub supraveghere a minorului;
8. Liberarea provizorie sub control judiciar;
9. Liberarea provizorie pe cauţiune;
10. Arestarea la domiciliu:
11. Arestarea preventivă.

Arestarea la domiciliu, cauţiunea şi transmiterea persoanei sub control judiciar sânt măsuri preventive de alternativă arestării şi pot fi luate doar faţă de o persoană în privinţa căreia se aplică arestarea preventivă.

Legislaţia Republicii Moldova[21] prevede o condiţie generală de aplicare a măsurilor preventive - existenţa unor date suficiente pentru a presupune că învinuitul, inculpatul ar putea să se ascundă de organele de urmărire sau judecată, să împiedice stabilirea adevărului în procesul penal ori să săvârșească acţiuni criminale. Aceste date, de fapt confirmate prin probe, stabilesc posibilitatea apariţiei unor obstacole ce ar împiedica buna desfăşurare a procesului penal. Cu toate că, în acest caz, probaţiunea are un caracter de prognozare a survenirii unor situaţii nedorite în proces, motivarea acestor prezumţii trebuie făcută prin probe ce atestă acest fapt.

Presupunerea survenirii consecinţelor negative trebuie bazată pe dovezi concrete, dar nu pe date neîntemeiate sau pe părerea subiectivă a persoanei care efectuează ancheta.[22]

Date care presupun că învinuitul, inculpatul ar putea să se ascundă de organele de urmărire penală sau judecătoreşti pot fi: lipsa actelor de identitate, a domiciliului sau a vizei de reşedinţă, neprezentarea la citaţii informaţia despre concedierea lui de la locul de muncă, lipsa familiei, procurarea biletelor pentru părăsirea localităţii.

Datele ce presupun împiedicarea stabilirii adevărului în procesul penal de către învinuit (inculpat) sânt: a încercat să influenţeze partea vătămată, expertul sau vreun martor prin compere sau ameninţare în scopul depunerii mărturiilor false, a întreprins acţiuni în scopul distrugerii sau alterării mijloacelor materiale de probă.

Datele, ce presupun continuarea săvârşirii acţiunilor criminale de către învinuit (inculpat) sânt: existenţa relaţiilor cu mediul criminal, actele de pregătire pentru săvârşirea acestor acţiuni, ameninţarea reală de răfuială cu martorii, partea vătămată şi alte persoane.

Toate măsurile preventive, cu excepţia arestării preventive, pot fi aplicate de persoana care efectuează cercetarea penală (ofiţerul de urmărire penală, procuror, instanţa de judecată).

Luarea măsurilor preventive este un drept, dar nu o obligaţie a persoanei care efectuează cercetarea penală (al ofiţerului de urmărire penală, al instanţei de judecată).[23] Reieşind din circumstanţele concrete ale cauzei, gravitatea faptei imputate, personalitatea bănuitului sau învinuitului, ocupaţia lui, vîrsta, starea sănătăţii, situaţia familială şi alte împrejurări, persoana care efectuează urmărirea penală (instanţa de judecată) poate să nu aplice în genere măsura preventivă sau poate să stabilească una mai drastică.

[1] Codul de procedură penală al Republicii Moldova, nr. 122-XV din 14.03.2003, Monitorul Oficial 104-110/447, 07.06.2003, art.180;

[2] Nicolae Volonciu. Tratat de procedură penală. (Partea Generală). Vol.I. Bucureşti: "Paideia", 1996, p. 402;

[3] Кориуков В.М. Меры процессуального принуждения в уголовном судопроизводстве. Изд. "Саратовский университет", 1978, p. 30;

[4] Codul de procedură penală al Republicii Moldova, nr. 122-XV din 14.03.2003, Monitorul Oficial 104-110/447, 07.06.2003, art.176 CPP;

[5] Neagu Ion. Drept procesual penal (Partea Generală). Bucureşti: Editura "Artprint", 1994, p. 310;

[6] Рыбаков А.Н, Меры пресечения. Москва, 1997, p. 6;

[7] Păvăleanu Vasile, Păvăleanu Liliana. Limitarea şi privarea de libertate ca măsuri penale. Iaşi: Editura Fundaţiei "Chemarea", 1997, p. 16;

[8] Вореева Е.Л. Уголовно-процессуанъное право. М., 2000, p. 191;

[9] Theodora Grigore. Dreptul procesual penal român (Partea Generală). Vol.II. Iaşi: Universitatea "Al. I. Cuza", 1974, p. 194;

[10] Рыбаков А.Н. Меры пресечения. Москва, 1997, p. 9;

[11] Mateuţ Gh. Procedură penală (Partea Generală). Vol.II. Iaşi: Editura Fundaţiei "Chemarea'', 1994, p. 39;

[12] Петрухин Н.Л. Неприкосновенность личности в уголовном процессе. Москва: Издательство "Наука", 1989, p. 116;

[13] Codul de procedură penală al Republicii Moldova, nr. 122-XV din 14.03.2003, Monitorul Oficial 104-110/447, 07.06.2003, art.175, alin. (1);

[14] Codul de procedură penală al Republicii Moldova, nr. 122-XV din 14.03.2003, Monitorul Oficial 104-110/447, 07.06.2003, art.192;

[15] Neagu Ion. Drept procesual penal (Partea Generală). Vol.II. Bucureşti: Editura "SC-Euro-Trading", 1992, p. 127;

[16] Istrati Ilie. Libertatea persoanei şi garanţiile ei procesual-penale. Craiova: Editura "Scrisul Românesc", 1984, p. 26;

[17] Neagu Ion. Drept procesual penal (Partea Generală). Bucureşti: Editura "Artprint", 1994, p. 310;

[18] Iliescu N. Libertatea persoanei în lumina dispoziţiilor din Codul de procedură penală. Studii şi cercetări juridice, nr.3/197L, p. 426;

[19] Iliescu N. Libertatea persoanei în lumina dispoziţiilor din Codul de procedură penală. Studii şi cercetări juridice, nr.3/197L, pag. 428;

[20] Codul de procedură penală al Republicii Moldova, nr. 122-XV din 14.03.2003, Monitorul Oficial 104-110/447, 07.06.2003, art.175, alin. (1);

[21] Codul de procedură penală al Republicii Moldova, nr. 122-XV din 14.03.2003, Monitorul Oficial 104-110/447, 07.06.2003, art.176, alin. (1);

[22] Корнуков А.Н. Уголовный процесс. Москва, 2000, p. 10;

[23] Рыбаков А.Н. Меры пресечения. Москва, 1997, p. 8;