Potrivit legislaţiei în vigoare, arestarea preventivă constă în deţinerea bănuitului, învinuitului, inculpatului în stare de arest în locurile şi condiţiile prevăzute de lege.[1]
Arestarea preventivă este o măsură procesuală privativă de libertate aplicată bănuitului, învinuitului în faza urmăririi penale pentru o anumită durată sau inculpatului în faza judecării cauzei de către judecătorul de instrucţie sau, după caz, de către instanţa de judecată în condiţiile şi ordinea prevăzute de legea procesuală penală, dacă pentru infracţiunea săvârşită, conform legii penale, poate fi aplicată pedeapsa închisorii.
Temeiurile pentru aplicarea arestării preventive prevăzute de alin. (1) şi (2) al art. 176 din CPP se referă la comportamentul postinfracţional al celui acuzat şi gravitatea infracţiunii:
- în cazurile în care există suficiente date rezonabile de a presupune că bănuitul, învinuitul, inculpatul ar putea să se ascundă de organul de urmărire penală sau de instanţă, să împiedice stabilirea adevărului în procesul penal ori să săvârşească alte infracţiuni, ori pentru asigura rea executării sentinţei de condamnare la pedeapsa închisorii;
- în cazurile săvârşirii unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa privativă de libertate pe un termen mai mare de 2 ani, iar în cazul săvârşirii unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa privativă de libertate pe un termen mai mic de 2 ani arestul preventiv se aplică numai dacă învinuitul, inculpatul a comis una din acţiunile menţionate mai sus.
Aceste două condiţii generale urmează a fi întrunite cumulativ la soluţionarea chestiunii arestării preventive. Legea procesuală (alin. (2) al art. 185 din CPP) prevede expres şi anumite circumstanţe ce se referă la prima condiţie, când este posibilă arestarea preventivă şi anume:
1) Dacă bănuitul, învinuitul, inculpatul nu are loc permanent de trai pe
teritoriul Republicii Moldova.
2) Dacă bănuitul, învinuitul, inculpatul nu este identificat.
3) Dacă bănuitul, învinuitul, inculpatul a încălcat condiţiile altor măsuri
preventive aplicate în privinţa sa.
Astfel, lipsa unui loc permanent de trai pe teritoriul Republicii Moldova se constată prin anumite acte ce confirmă că bănuitul, învinuitul este cetăţean străin, apatrid sau cetăţean al Republicii Moldova fără viză de reşedinţă. Totodată prezenţa vizei de reşedinţă nu este suficientă pentru a stabili că persoana are loc permanent de trai; în acest caz se vor lua în consideraţie şi alte date care confirmă faptul că persoana nu locuieşte în locul indicat sau îşi schimbă frecvent locul de trai. În conformarea acestui temei se va verifica faptul dacă persoana lucrează permanent sau dacă învaţă.
Arestarea bănuitului, învinuitului, inculpatului neidentificat este posibilă numai în cazul când există suficiente probe că anume această persoană a săvârşit infracţiunea şi nu are acte de identitate, actele de identitate sunt false sau persoana în cauză se împotriveşte stabilirii identităţii. De regulă, aceste situaţii se pot întâlni în cazul persoanei bănuite şi mai rar în cazul persoanei învinuite sau inculpate.
Încălcarea condiţiilor altor măsuri preventive de către învinuit (bănuit) sau inculpat constituie temei de arestare numai dacă pentru infracţiunea săvârşită legea penală prevede fie o pedeapsă privativă de libertate, fie arest sau închisoare. În cazul când învinuitul sau inculpatul încalcă condiţiile unei măsuri preventive neprivative de libertate, iar pentru infracţiune a săvârşită legea nu prevede pedeapsa privaţiunii de libertate, unicul mijloc eficient care ar asigura prezenţa celui acuzat la urmărire sau la judecată este măsura aducerii silite.
Pentru anumite categorii de funcţionari de stat, prin legi speciale, care reglementează statutul acestora, sunt prevăzute garanţii suplimentare la aplicarea arestării preventive, şi anume acordul unor organe.
În acelaşi context, durata arestării preventive curge din momentul reţinerii. În cazul în care persoana bănuită sau învinuită anterior nu a fost reţinută, dar este prezentă în şedinţa de judecată unde se examinează chestiunea aplicării arestării preventive, termenul acestei măsuri curge din momentul pronunţării încheierii judecătoreşti, fiindcă potrivit articolelor 307 alin. (4), 308 alin. (4), această hotărâre se execută imediat.
În cazul când arestarea preventivă a fost dispusă în lipsa învinuitului potrivit articolului 308 alin (2), termenul acestei măsuri curge din momentul executării hotărârii judecătoreşti, adică din momentul găsirii şi reţinerii persoanei în cauză. Învinuitul reţinut în baza mandatului de arestare emis în lipsa lui, trebuie să fie adus neîntârziat înainte instanţei care a eliberat mandatul pentru a da lămuriri şi a-i anunţa motivele şi temeiurile arestării precum şi dreptul de a-l contesta în ordinea stabilită, fapt care se indică în procesul-verbal.[2]
În termenul arestării preventive se include timpul reţinerii, arestării la domiciliu şi timpul aflării persoanei internate într-o instituţie medicală în condiţii de staţionar în baza hotărârii judecătoreşti. Toate acestea sânt forme de privare a libertăţii şi se calculează pentru a fi luate în consideraţie la prelungirea arestării preventive în faza urmăririi penale precum şi pentru computarea acestei durate din pedeapsa stabilită de către instanţa de judecată potrivit articolului 88 Cod penal. reieşind din aliniatul 4, articolul 88 al Codului penal în termenul arestării preventive se include şi timpul aflării în stare de arest preventiv pe teritoriul unui stat străin până la extrădare.[3]
Termenul iniţial de 30 de zile al arestării preventive se referă la persoana învinuită. Dacă persoana nu este pusă sub învinuire, durata arestării preventive nu poate depăşi 10 zile conform articolului 307 aliniatul 5 al CPP.
Calcularea termenelor arestării preventive se face potrivit articolului 233 în zile şi luni. Fiecare lună are 30 de zile. Totodată în încheierea de aplicare a arestării preventive sau de prelungire se va indica data şi ora când expiră termenul acestei măsuri.
Prelungirea arestării preventive se face numai în faza de urmărire penală pentru învinuit până la înmânarea copiei rechizitorului acestei persoane.[4] După trimiterea cauzei în judecată curgerea termenului arestării se întrerupe în sensul că la judecată nu este prevăzută procedura prelungirii arestării, inculpatul fiind ţinut în starea de arest până la rămânerea definitivă a sentinţei de condamnare.
Durata arestării preventive a inculpatului se calculează pentru a fi dedusă din măsura de pedeapsă penală potrivit articolului 88 Cod Penal.
Revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii arestării preventive întrerupe curgerea duratei arestării preventive.[5]
Evadarea persoanei arestate preventiv din locurile de detenţie preventivă întrerupe curgerea termenului arestării preventive.
Astfel sunt prevăzute două categorii de condiţii întrunite cumulativ care sânt temeiuri de prelungire a arestării preventive faţă de învinuit. Totodată legea prevede posibilitatea prelungirii în cazuri excepţionale, care sânt lăsate la discreţia instanţei de judecată.
Prima condiţie se referă existenţa în continuare a posibilităţii survenirii consecinţelor nefavorabile procesului penal. această condiţie este lăsată la aprecierea instanţei de judecată.
A doua condiţie este formală determinată de infracţiunea imputată învinuitului. Condiţia în cauză stabileşte termenul-limită de arestare preventivă în faza urmăririi penale în dependenţă de sancţiunea penală prevăzută de legea penală. Dar gravitatea faptei imputate prin ea înseşi nu legitimează o detenţie provizorie foarte lungă dacă nu există temeiuri arătate la prima condiţie. Astfel Curtea Europeană în cazul Letellier versus, Franţa, decizia din 26 iunie 1991 a menţionat că după expirarea unui anumit timp de detenţie pre-judiciară nu mai este suficient invocarea temeiurilor iniţiale, dar pentru confirmarea cercetării în stare de arest sânt necesare alte motive relevante şi suficiente precum şi o stăruinţă deosebită a autorităţilor la desfăşurarea procedurilor.
La expirarea termenelor – limită de 6 luni sau după caz de 12 luni de arestare preventivă cauza penală trebuie trimisă în judecată conform articolului 297 al CPP, sau urmărirea penală continuă învinuitul fiind obligatoriu eliberat din stare de arest, pentru că este un caz de încetare de drept a acestei măsuri.[6]
Arestarea precum şi prelungirea arestării preventive a unui învinuit minor în faza de urmărire penală se dispune în cazuri excepţionale pentru săvârşirea infracţiunilor grave, deosebit de grave sau excepţional de grave şi numai pentru o durată de cel mult 4 luni.
Termenul “nu mai târziu de 5 zile până la expirarea termenului de arestare” este un termen de recomandare şi înaintarea demersului privind prelungirea arestării preventive mai târziu de 5 zile, dar până la expirarea termenului precedent nu este temei de refuz de a prelungi arestarea preventivă.
Cu ocazia examinării demersului privind prelungirea arestării preventive judecătorul de instrucţie sau după caz instanţa de judecată care examinează recursul împotriva încheierii judecătorului de instrucţie conform articolului 312 al CPP se va soluţiona şi chestiunea posibilităţii liberării provizorii sau înlocuirea cu arestarea la domiciliu.
Începând cu soluţionarea chestiunilor legate de punerea pe rol a cauzei şi pe tot cursul judecăţii instanţa de judecată la cerere sau din oficiu examinează toate problemele privind arestarea preventivă.[7]
Efectuarea urmăririi penale cu învinuiţi arestaţi se efectuează de urgenţă şi în mod preferenţial sub controlul Procuraturii Generale, iar în mod special după 6 luni de arest preventiv la înaintarea demersului privind prelungirea acestei măsuri se cere acordul Procurorului General sau al adjuncţilor lui. Prin urmare procurorul care conduce cu urmărirea penală din timp, ţinând cont de termenul prevăzut de aliniatul 6 al prezentului articol va înainta demersul privind prelungirea arestării preventive mai mult de 6 luni cu materialele necesare la Procuratura Generală. Refuzul Procurorului general sau al adjuncţilor lui de a confirma demersul privind prelungirea arestării preventive mai mult de 6 luni în faza de urmărire penală este temei de eliberare a persoanei din stare de arest preventiv după expirarea termenului stabilit anterior prin încheierea judecătorului de instrucţie.
Procedura de atacare şi examinare a recursului privind prelungirea sau refuzul prelungirii arestării preventive este prevăzut de articolele 311, 312 al CPP.
1.Procedura şi durata arestării preventive a bănuitului
Bănuitul în procesul penal apare ca un participant episodic şi facultativ, ca primă figură procesuală faţă de care se efectuează urmărirea penală în funcţie de existenţa unor probe ce presupun săvârşirea unei fapte penale de către această persoană, aplicându-se măsura reţinerii sau o măsură preventivă, inclusiv arestarea preventivă.
Reprezentantul organului de urmărire penală, constatând necesitatea de a alege în privinţa bănuitului măsura arestării preventive, înaintează în judecătorie un demers privind aplicarea acestei măsuri preventive. în demers vor fi indicate motivul şi temeiul în virtutea cărora a apărut necesitatea de a aplica bănuitului măsura arestării preventive. La demers se anexează materialele care confirmă temeinicia acesteia. De regulă, demers în privinţa arestării bănuitului se adresează când acesta este în stare de reţinere şi, prin urmare, se anexează şi procesul-verbal cu privire la reţinerea persoanei, care este actul de recunoaştere în calitate de bănuit.[8]
Demersul cu privire la aplicarea măsurii arestării preventive se examinează fără întârziere de către judecătorul de instrucţie, în şedinţă închisă, cu participarea reprezentantului organului de urmărire penală, a apărătorului şi a bănuitului. Prin urmare, demersul privind aplicarea arestării preventive faţă de bănuit se examinează numai în prezenţa lui, acesta fiind reţinut sau prezent benevol.
Prezentând demersul în judecată, reprezentantul organului de urmărire penală asigură participarea în şedinţă a bănuitului, înştiinţează apărătorul şi reprezentantul legal al bănuitului. în cazul neprezentării apărătorului înştiinţat, judecătorul de instrucţie asigură bănuitul cu apărător din oficiu.[9] La deschiderea şedinţei, judecătorul de instrucţie anunţă demersul care va fi examinat, apoi reprezentantul organului de urmărire penală argumentează demersul, după care sunt audiate celelalte persoane prezente la şedinţă.
Dacă la examinarea demersului despre emiterea mandatului de arestare în şedinţa de judecată va fi stabilit că bănuitul (învinuitul) la început a fost reţinut fără întocmirea procesului-verbal al reţinerii, se va ţine cont de faptul că această încălcare prin sine însăşi nu atrage refuzul de admitere a demersului, însă la emiterea mandatului de arestare se indică data şi ora la care se calculează durata arestului, cu luarea în consideraţie a reţinerii de fapt a persoanei şi motivarea corespunzătoare în încheierea judecăţii.
Această încălcare poate fi obiect al deciziei interlocutorii în adresa organelor de urmărire penală. În urma examinării demersului, judecătorul de instrucţie adoptă o încheiere motivată privind aplicarea faţă de bănuit a măsurii arestării preventive sau respinge demersul. În baza încheierii, judecătorul de instrucţie eliberează un mandat de arestare, care se înmânează reprezentantului organului de urmare penală şi bănuitului, mandat care se execută imediat.[10]
Pornind de la alin. (5) al art. 25 din Constituţie, care prevede că "Celui reţinut sau arestat i se aduc de îndată la cunoştinţă motivele reţinerii sau ale arestării, iar învinuirea - în cel mai scurt termen...", legea procesuală penală[11] concretizează că termenul ţinerii în stare de arest nu va depăşi 10 zile. Conform alin. (1) al art. 186 din CPP, termenul ţinerii persoanei în stare de arest curge de la momentul privării persoanei de libertate la reţinerea ei, iar în cazul în care ea nu a fost reţinută - de la momentul executării hotărârii judecătoreşti privind aplicarea arestului preventiv.
În acest caz judecătorul de instrucţie este în drept să dispună aplicarea arestării la domiciliu, iar dacă a fost înaintată o cerere de liberare provizorie să dispună liberarea sub controlul judiciar sau pe cauţiune, termenul ţinerii bănuitului în stare de arest se include timpul în care persoana a fost reţinută. Prin urmare, în mandatul de arestare a bănuitului se va indica data expirării termenului de 10 zile, calculându-se din momentul reţinerii sau, după caz, din momentul pronunţării încheierii, dacă bănuitul n-a fost reţinut anterior, dar este prezent în faţa instanţei.
La expirarea termenului de 10 zile, bănuitul arestat preventiv este pus sub învinuire, iar în caz contrar va fi eliberat prin încetarea de drept a acestei măsuri.
2.Procedura şi durata arestării preventive a învinuitului
Potrivit Codului de procedură penală, numai procurorul este în drept să înainteze demers în instanţa judecătorească privind arestarea sau prelungirea arestării preventive a învinuitului.[12]
Astfel, dacă la expirarea termenului de 10 zile de la arestarea bănuitului, acesta este pus sub învinuire, procurorul va înainta un demers de prelungire a arestării preventive. Dacă persoana învinuită la momentul punerii sub învinuire este în stare de libertate şi procurorul constată necesitatea de a aplica învinuitului măsura arestării preventive, el înaintează la judecătorie un demers privind alegerea acestei măsuri. În demers vor fi indicate motivul şi temeiul în virtutea cărora a apărut necesitatea de a aplica învinuitului măsura arestării preventive şi prelungirea duratei arestării. La demers se anexează materialele care confirmă temeinicia acestuia. De asemenea, în mod obligatoriu se va anexa ordonanţa de punere sub învinuire. Demersul cu privire la aplicarea măsurii arestării preventive se examinează fără întârziere de către judecătorul de instrucţie, în şedinţă închisă, cu participarea procurorului, apărătorului, învinuitului, cu excepţia cazului în care învinuitul se eschivează de a participa la judecată la locul efectuării urmăririi penale sau la locul reţinerii persoanei, precum şi cu participarea reprezentantului legal al învinuitului. Prezentând demersul în judecată, procurorul asigură participarea la şedinţa de judecată a învinuitului, înştiinţează apărătorul şi reprezentantul legal al învinuitului. în cazul neprezentării apărătorului înştiinţat, judecătorul de instrucţie asigură învinuitul cu apărător din oficiu.[13] În cazul eliberării mandatului de arestare în lipsa învinuitului, termenul indicat în mandat curge din momentul reţinerii, iar persoana reţinută trebuie să fie adusă de îndată înaintea instanţei care a eliberat mandatul de arestare pentru a da lămuriri şi a-i anunţa motivele şi temeiurile arestării, precum şi dreptul
de a-1 contesta în ordinea stabilită, fapt care se indică în procesul-verbal.
În cazul respingerii demersului, adresarea repetată cu demers privind aplicarea măsurii arestării preventive în privinţa aceleiaşi persoane în aceeaşi cauză se admite[14] dacă apar circumstanţe noi ce servesc drept temei pentru aplicarea faţă de învinuit a măsurii arestării preventive.
Judecătorul de instrucţie este în drept să soluţioneze chestiunea cu privire la necesitatea alegerii unei măsuri preventive mai uşoare. în cazul pronunţării hotărârii privind liberarea provizorie a persoanei pe cauţiune, învinuitul este ţinut sub arest pană când cauţiunea stabilită de judecător nu va fi depusă la contul de depozit al procuraturii.[15]
Constituţia Republicii Moldova la alin. (4) al art. 25, prevede că "Arestarea se face în temeiul unui mandat, emis de judecător, pentru o durată de cel mult 30 de zile..." în acest sens legea procesuală precizează că termenul dat se referă la arestarea învinuitului.[16] Astfel, ţinerea persoanei în stare de arest în faza urmăririi penale pană la trimiterea cauzei în judecată nu va depăşi 30 de zile, cu excepţia cazurilor prevăzute de Codul de procedură penală.[17]
Potrivit alin. (3) al art. 186 din CPP, în cazuri excepţionale, în funcţie de complexitatea cauzei penale, de gravitatea infracţiunii şi în caz de pericol al dispariţiei învinuitului ori de risc al executării din partea lui a presiunii asupra martorilor sau al nimicirii ori deteriorării mijloacelor de probă, durata ţinerii învinuitului în stare de arest preventiv în faza urmăririi penale poate fi prelungită:
1) pană la 6 luni, dacă persoana este învinuită de săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa maximă de pană la 15 ani închisoare;
2) pană la 12 luni, dacă persoana este învinuită de săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa maximă de pană la 25 de ani închisoare sau detenţie pe viaţă.
Prin urmare, legea stabileşte două condiţii care trebuie întrunite cumulativ pentru prelungirea arestării preventive a învinuitului. Prima condiţie se referă la existenţa în continuare a posibilităţii survenirii consecinţelor nefavorabile procesului penal. Această condiţie este lăsată la aprecierea instanţei de judecată. A doua condiţie este formală, determinata de infracţiunea imputată învinuitului. Dar gravitatea faptei imputate prin ea înseşi nu legitimează o detenţie provizorie foarte lungă, dacă nu există temeiuri arătate la prima condiţie. Astfel, Curtea Europeană, în cauza Letellier versus Franţa, decizia din 26 iunie 1991, a menţionat că după expirarea unui anumit timp de detenţie prejudiciară nu mai este suficientă invocarea temeiurilor iniţiale, dar pentru confirmarea cercetării în stare de arest sunt necesare alte motive relevante şi suficiente, precum şi o insistenţă deosebită a autorităţilor la desfăşurarea procedurilor.
În cazul învinuiţilor minori durata ţinerii în stare de arest preventiv poate fi prelungită numai pană la 4 luni.[18]
Totodată, la arestarea şi la prelungirea arestării preventive a unui învinuit minor în faza de urmărire penală se vor lua în consideraţie obligatoriu dispoziţiile art. 477 ce prevede aplicarea acestei măsuri ca excepţie în cazul săvârşirii infracţiunilor grave, deosebit de grave sau excepţional de grave. Din conţinutul alin. (2) al art. 474 din CPP, conform căruia completările şi derogările procedurii în cauze privind minorii se aplică în privinţa persoanelor care la momentul săvârşirii infracţiunii nu au împlinit vârsta de 18 ani rezultă că termenul-limită de 4 luni de arestare preventivă este aplicabil şi învinuitului care a împlinit vârsta de 18 ani la etapa desfăşurării urmăririi penale sau, după caz, învinuiţilor majori care se învinuiesc de săvârşirea cel puţin a unei infracţiuni comise pană la atingerea majoratului.
Conform alin. (5) al art. 186 din CPP, fiecare prelungire a duratei arestării
preventive a învinuitului nu poate depăşi 30 de zile. în cazul în care este necesar de a prelungi durata arestării preventive a învinuitului, procurorul, nu mai târziu de 5 zile pană la expirarea termenului de arestare, înaintează judecătorului de instrucţie un demers privind prelungirea acestui termen (alin. (6) al art. 186 din CPP). Termenul "nu mai târziu de 5 zile" este un termen de recomandare şi înaintarea demersului privind prelungirea arestării preventive mai târziu de 5 zile, dar pană la expirarea termenului stabilit anterior nu este temei de refuz de a prelungi arestarea preventivă. Dacă un astfel de demers este prezentat judecăţii după expirarea termenului ţinerii sub arest a învinuitului, el urmează a fi respins cu eliberarea imediată a învinuitului".
Potrivit alin. (9) al art. 186 din CPP, prelungirea arestării preventive pană
la 6 luni se decide de către judecătorul de instrucţie în baza demersului procurorului din circumscripţia în raza teritorială a căreia se efectuează urmărirea penală, iar în caz de necesitate de a prelungi arestarea preventivă peste termenul indicat - în baza demersului aceluiaşi procuror, cu consimţământul Procurorului General sau al adjuncţilor lui.
Procedura examinării demersului privind prelungirea arestării preventive este similară cu cea a aplicării acestei măsuri, fiind prevăzută de art. 308 din CPP. în cazul în care instanţa refuză prelungirea duratei ţinerii sub arest, învinuitul urmează a fi eliberat de sub arest la expirarea termenului ţinerii lui sub arest, indicat în mandatul de arestare sau în decizie, iar dacă termenul ţinerii sub arest expiră în ziua şi ora examinării demersului, atunci persoana va fi eliberată imediat.
Potrivit alin. (7) al art. 186 din CPP, la soluţionarea demersului privind prelungirea termenului arestării preventive, judecătorul de instrucţie sau, după caz, instanţa de judecată101 este în drept să înlocuiască arestarea preventivă cu arestarea la domiciliu, liberarea provizorie sub control judiciar sau liberarea provizorie pe cauţiune.
În cazul expirării termenului arestării preventive sau al refuzului de a prelungi arestarea preventivă, învinuitul este eliberat, dar poate fi arestat din nou la adresarea repetată cu demers, dacă apar circumstanţe noi ce servesc drept temei pentru aplicarea faţă de învinuit a acestei măsuri preventive în faza urmăririi penale şi dacă nu au expirat termenele-limită de 6 luni sau, după caz, de 12 luni. Potrivit alin. (10) al art. 186 din CPP, hotărârea de prelungire a duratei arestării preventive poate fi atacată cu recurs în instanţa ierarhic superioară în condiţiile art. 311 din CPP. Conform art. 311 din CPP, poate fi atacată cu recurs de către procuror şi încheierea privind refuzul de a prelungi durata.
3.Procedura şi durata arestării preventive a inculpatului
Potrivit art. 186 alin. 8 din CPP, după trimiterea cauzei în judecată, toate demersurile cu privire la arestarea preventivă se soluţionează de către instanţa care judecă cauza. Începând cu soluţionarea chestiunilor privind punerea pe rol a cauzei şi pe parcursul judecăţii instanţa de judecată, la cerere sau din oficiu, poate dispune arestarea inculpatului prin încheiere sau la deliberarea prin sentinţă pe un termen nedeterminat - pană la rămânerea definitivă a sentinţei de condamnare. Inculpatul poate fi arestat preventiv în faza urmăririi penale şi o dală cu trimiterea în judecată această măsură se menţine şi pe durata judecării cauzei în fond, fără o pronunţare expresă asupra prelungirii acestei măsuri102. Prelungirea arestării inculpatului nu se dispune în cazul în care cauza a ajuns la instanţa de judecată pornind de la dispoziţia prevăzută de alin. (2) al art. 186 din CPP, care prevede că "curgerea duratei arestării preventive în faza urmăririi penale se întrerupe la data când procurorul trimite cauza în instanţă spre judecare". Termenul arestării inculpatului se întrerupe o dată cu trimiterea cauzei în judecată, în sensul că nu este prevăzută o anumită durată a acestei măsuri la această fază, dar timpul aflării inculpatului în stare de arest preventiv în cursul judecării se calculează pentru a fi computat în caz de condamnare103.
Potrivit art. 329 din CPP, instanţa de judecată poate dispune aplicarea arestării preventive faţă de inculpat prin încheiere care, de regulă, durează pană la pronunţarea sentinţei.
Încheierea privind arestarea preventivă poate fi atacată în termen de 3 zile în instanţa ierarhic superioară cu recurs. Aceasta se va judeca conform prevederilor art. 312 din CPP, care se aplică în mod corespunzător (alin. (2) al art. 329 din CPP). în cazul în care instanţa de judecată a respins cererea de aplicare a arestării preventive, o nouă cerere în acest sens poate fi depusă dacă au apărut temeiuri pentru aceasta, dar nu mai devreme decât peste o lună după ce încheierea precedentă a intrat în vigoare sau dacă nu au intervenit noi împrejurări care condiţionează noua cerere (alin. (1) al art. 329 din CPP). Măsura arestării menţinută sau aplicată inculpatului de către instanţa de judecată durează pană la adoptarea sentinţei104. Astfel, instanţa de judecată la deliberare soluţionează în mod obligatoriu, conform pct. 15) din alin. (1) al art. 385 din CPP, chestiunea revocării, înlocuirii sau aplicării măsurii preventive în funcţie de pedeapsa penală stabilită. Pentru asigurarea sentinţei de condamnare la pedeapsa închisorii, instanţa de judecată dispune menţinerea măsurii arestării preventive sau, după caz, aplică arestarea preventivă pană la rămânerea definitivă a hotărârii în cauză.
in cazurile prevăzute de art. 398 din CPP, aplicarea arestării preventive este inadmisibilă, iar dacă inculpatul se află în stare de arest, se va pune în libertate imediat la pronunţarea sentinţei.
[1] Codul de procedură penală al Republicii Moldova, nr. 122-XV din 14.03.2003, Monitorul Oficial 104-110/447, 07.06.2003, art.185, alin.(1);
[2] Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, Despre aplicarea de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale legislaţiei de procedură penală privind arestul preventiv din 9 noiembrie 1998;
[3] Codul de procedură penală al Republicii Moldova, nr. 122-XV din 14.03.2003, Monitorul Oficial 104-110/447, 07.06.2003, art.541, 542;
[4] Codul de procedură penală al Republicii Moldova, nr. 122-XV din 14.03.2003, Monitorul Oficial 104-110/447, 07.06.2003, art.297;
[5] Codul de procedură penală al Republicii Moldova, nr. 122-XV din 14.03.2003, Monitorul Oficial 104-110/447, 07.06.2003, art.195;
[6] Codul de procedură penală al Republicii Moldova, nr. 122-XV din 14.03.2003, Monitorul Oficial 104-110/447, 07.06.2003, art.195, alin.(5), pct. 1;
[7] Codul de procedură penală al Republicii Moldova, nr. 122-XV din 14.03.2003, Monitorul Oficial 104-110/447, 07.06.2003, art.329, 345 şi 385;
[8] Codul de procedură penală al Republicii Moldova, nr. 122-XV din 14.03.2003, Monitorul Oficial 104-110/447, 07.06.2003, art.307;
[9] Codul de procedură penală al Republicii Moldova, nr. 122-XV din 14.03.2003, Monitorul Oficial 104-110/447, 07.06.2003, art.307, alin.(2);
[10] Codul de procedură penală al Republicii Moldova, nr. 122-XV din 14.03.2003, Monitorul Oficial 104-110/447, 07.06.2003, art.307, alin.(4);
[11] Codul de procedură penală al Republicii Moldova, nr. 122-XV din 14.03.2003, Monitorul Oficial 104-110/447, 07.06.2003, art.307, alin.(5);
[12] Codul de procedură penală al Republicii Moldova, nr. 122-XV din 14.03.2003, Monitorul Oficial 104-110/447, 07.06.2003, art.308;
[13] Codul de procedură penală al Republicii Moldova, nr. 122-XV din 14.03.2003, Monitorul Oficial 104-110/447, 07.06.2003, art.308, alin.(2);
[14] Codul de procedură penală al Republicii Moldova, nr. 122-XV din 14.03.2003, Monitorul Oficial 104-110/447, 07.06.2003, art.308, alin.(5);
[15] Codul de procedură penală al Republicii Moldova, nr. 122-XV din 14.03.2003, Monitorul Oficial 104-110/447, 07.06.2003, art.308, alin.(6);
[16] Codul de procedură penală al Republicii Moldova, nr. 122-XV din 14.03.2003, Monitorul Oficial 104-110/447, 07.06.2003, art.186, alin.(2);
[17] Codul de procedură penală al Republicii Moldova, nr. 122-XV din 14.03.2003, Monitorul Oficial 104-110/447, 07.06.2003, art.186, alin.(3);
[18] Codul de procedură penală al Republicii Moldova, nr. 122-XV din 14.03.2003, Monitorul Oficial 104-110/447, 07.06.2003, art.186, alin.(4);