Arestarea la domiciliu constituie o măsură privativă de libertate alternativă arestării preventive aplicată în condiţiile prevăzute de articolul 176 aliniatele 1 şi 2.
Arestarea la domiciliu constă în izolarea bănuitului, învinuitului, inculpatului de societate, dar nu şi de membrii familiei care locuiesc împreună cu acesta.
Arestarea la domiciliu include restricţii obligatorii şi obligaţii facultative. Deşi arestarea la domiciliu este o măsură privativă de libertate, în comparaţie cu arestarea preventivă constituie un beneficiu pentru cel acuzat reieşind din principiul proporţionalităţii şi principiul umanismului.
De regulă arestarea la domiciliu se dispune în privinţa bănuitului, învinuitului sau inculpatului care a depăşit vârsta de 60 ani, care este invalid de gradul I, femeilor gravide şi femeilor care au la întreţinere copii în vârstă de 8 an pentru săvârșirea oricăror infracţiuni, cu excepţia infracţiunilor excepţional de grave. Pentru alte persoane de cât cele arătate mai sus aplicarea acestei măsuri este posibilă numai pentru infracţiunile care se pedepsesc cu cel mult 15 ani închisoare.
Dispoziţiile articolului 176, articolului 185 aliniatele (3) şi (4) precum şi a articolului 186 sânt aplicabile şi pentru arestarea la domiciliu în sensul că pentru aplicarea acestei măsuri sânt necesare existenţa temeiurilor arestării preventive.
Restricţiile prevăzute la aliniatul 4 sânt aplicate obligatorii în cadrul măsurii arestării la domiciliu, ele constituie regimul necesar al detenţiei persoanei la locul ei de trai. Acestea se referă la dreptul de a se deplasa liber şi de a comunica cu alte persoane, cu excepţia membrilor familiei, care locuiesc împreună.
Pentru supravegherea persoanei şi verificarea respectării de către aceasta a restricţiilor impuse învinuitului i se pot ordona efectuarea diferitor acţiunii, care vor fi expres menţionate în încheierea instanţei de judecată privind aplicarea acestei măsuri.
Pentru încălcarea restricţiilor impuse organul investit cu supravegherea executării arestării la domiciliu va prezenta raport procurorului, iar la faza judecării cauzei instanţei de judecată.
La aplicarea acestei măsuri bănuitul, învinuitul sau inculpatul va fi preîntâmpinat despre consecinţele nerespectării restricţiilor şi obligaţii impuse.
Dreptul persoanei reţinute sau arestate la măsuri de ocrotire
La examinarea chestiunii privind aplicarea măsurii reţinerii, arestării preventive, arestării la domiciliu sau internării persoanei într-o instituţie medicală conform,[1] organul de urmărire penală, judecătorul de instrucţie şi instanţa de judecată după caz au obligaţie să stabilească dacă în rezultatul aplicării măsurilor privative de libertate faţă de bănuit, învinuit, inculpat nu rămân fără supraveghere minorii, persoanele iresponsabile, bolnave, cu vârsta înaintată, care se aflau în îngrijirea acestora.
Înştiinţarea organelor competente să înfăptuiască măsuri de ocrotire se va face imediat după aplicarea măsurilor privative de libertate sau prin dispoziţie.
La cererea rudelor sau cu acordul rudelor precum şi cu acordul minorilor, persoanelor cu vârsta înaintată sau bolnave pot fi lăsate sub îngrijirea acestora, informându-se şi autoritatea tutelară.
În cazul lipsei rudelor sau imposibilităţii de a acorda îngrijire de către acestea, organul de urmărire penală, judecătorul de instrucţie sau după caz instanţa de judecată dispune luarea măsurilor de tutelă, de asistenţă medicală sau socială de către organele competente de stat la locul de trai al persoanelor rămase fără supraveghere.
La cererea persoanei private de libertate şi din contul ei se asigură gestionarea bunurilor rămase fără supraveghere de către rude sau alte persoane apropiate. În lipsa acestora bunurile urmează a fi supravegheate şi gestionate de organele de stat prin dispoziţia organului care a aplicat măsura privativă de libertate.
Faţă de partea vătămată măsurile privative de libertate procesuale penale nu se aplică. Deci în aliniatul 4 al articolului 185 CPP, se are în vedere situaţia cînd partea vătămată a decedat în rezultatul acţiunilor criminale sau a devenit incapabilă şi au rămas fără supraveghere persoane şi bunuri, care necesită luarea măsurilor de ocrotire.
Modalitatea informării persoanei private de libertate despre luarea măsurilor de ocrotire poate fi în scris sau verbal prin telefon.
Măsurile de ocrotire se aplică pe durata măsurilor privative de libertate.
În cazul când bănuitul, învinuitul sau inculpatul este eliberat din stare de reţinere sau arest preventiv organele de urmărire penală, sau după caz instanţa de judecată va anunţa organele de stat, care exercită măsurile de ocrotire, despre încetarea acestor măsuri.
[1] Codul de procedură penală al Republicii Moldova, nr. 122-XV din 14.03.2003, Monitorul Oficial 104-110/447, 07.06.2003, art.152;